Cauzele conflictului azero-armean

Între Balcani și Caucaz, Turcia se simte deja îndreptățită să decidă cine are dreptate, cum se împarte dreptatea și mai ales de ce Recep Tayyip Erdoğan, trebuie să se implice în deciziile regionale. Dacă zilele trecute considera că Ierusalimul este oraș turcesc, iar acum câțiva ani că teritoriul Bosniei sau cel al Kosovo este turcesc, de ce nu ar transmite că și în Caucaz a venit momentul să îndrepte deciziile greșite ale istoriei conform propriei viziuni?

În Turcia, cu privire la Azerbaidjan, se spune că sunt două state, o singură națiune. Limba este asemănătoare, religia comună iar zăcămintele de gaze deținute de Baku fac din această țară una dintre cele mai curtate din zonă. Relațiile turco-azere sunt atât de apropiate încât în România când un lanț de benzinării din Azerbaidjan s-a deschis, la eveniment a participat ambasadorul turc!

Pentru liderul turc stârnirea, să nu spunem provocarea, acestui conflict mocnit între Azerbaidjan și Armenia reprezintă un punct în propria sa agendă. Populismul caracteristic împletit cu naționalismul islamic îl transformă într-un lider gata de făcut dreptate pe harta lumii. Iar când este vorba de Armenia cu atât mai mult.

Scurt istoric

 După luptele dintre Imperiul Otoman și cel Țarist, odată cu sfârșitul Primului Război Mondial schimbările geopolitice au schimbat strategiile politico-diplomatice. Astfel, Imperiul Țarist în agonie s-a văzut nevoit să iasă dramatic din istorie făcând loc bolșevicilor lui Lenin care au pus baza constituirii Uniunii Sovietice. De partea cealaltă, dușmanul tradițional, Imperiul Otoman, a mai funcționat câțiva ani de jure (până în 1923). Implozia sa a făcut loc, firesc, multor naționalități care s-au constituit în state.

Transcaucazia (Georgia, Armenia, Azerbaidjan) a format un guvern independent, la 11 noiembrie 1917. Imperiul Otoman, aliat cu Puterile Centrale, a profitat de prăbușirea rușilor și a înaintat în Caucaz. Prin Tratatul de la Brest-Litovsk i s-au dat Turciei provinciile Kars, Ardahan și Batumi. La refuzul Georgiei și Armeniei, turcii au invadat teritoriile în dispută. Azerbaidjanul a adoptat o atitudine pro turcă, iar unitatea transcaucaziană, evident, s-a destrămat.

Georgia, susținută de Germania, și-a proclamat independența. Mai mult, turcii au încercat să-i alunge pe comuniștii instalați la Baku în aprilie 1918, dar au fost blocați de Germania la îndemnul Rusiei bolșevice. Lenin a stabilit cu Berlinul ca Moscova să păstreze controlul asupra orașului Baku, în vreme ce Germania voia un protectorat asupra Georgiei. Economic, un sfert din petrolul azerilor trebuia să ajungă în Germania. Doar că în aceste înțelegeri a intervenit Marea Britanie care a ocupat orașul Baku pe 9 august. După aproximativ o lună, pe 15 septembrie, Baku a fost cucerit de turci sprijiniți, de data aceasta, de germani care nu puteau accepta ca britanicii să controleze regiunea.

Înfrângerea Puterilor Centrale a făcut ca acest câștig să nu mai conteze. Prin armistițiul de la Mudros, Turcia a cedat britanicilor Transcaucazia. Pe 7 decembrie 1918, prima Mare Adunare Națională a Azerbaidjanului și-a început lucrările la Baku. Ei nu știau că peste puțin timp, sub coordonarea lui Kirov, s-a format la Astrahan Armata a XI-a cu scopul de a sovietiza Transcaucazia. Ceea ce s-a întâmplat pe 27 aprilie 1920.

Cei doi lideri, Lenin și Mustafa Kemal, excluși de la Tratatele de Pace de la Paris din 1919 – 1920 (nu este prima dată când europenii nu înțeleg cum funcționează zona Europei Orientale sau nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în zonă) au bătut palma și și-au stabilit zonele de influență.
Confruntate cu mișcări interne puternice, cele două regimuri în devenire, comu­nist și atatürkist au pus bazele unei colaborări.

La 16 martie 1921, Uniunea Sovie­tică, în care partidul comunist nu se instalase pe deplin la conducere, și Turcia kemalistă, în care adepții naționalismului considerau că trebuie să redea gloria de altă dată a Imperiului, semnează la Moscova un tratat de prietenie prin care este stabilită frontiera turco-sovietică din Transcaucazia. Mai mult, în spa­te­­le negocierilor se făceau planuri expansioniste în Orient. În urma acestui tratat, dis­­tric­tele Kars şi Igdir[1] sunt cedate Turciei, iar Nahicevanul[2] este pus sub pro­tec­­torat azer. Tratatul de la Kars (13 octombrie 1921), semnat între Turcia și cele trei republici sovietice transcaucaziene (în prezența și cu acordul reprezentantului Ru­­siei sovietice), consfințește granițele stabilite prin tratatul sovieto-turc de la Moscova.

Cu aceste tratate încep practic relațiile dintre cele două state. Neconsolidat, statul turc, prin conducătorii săi manifesta interes deosebit față de Uniunea Sovie­tică. Fiind cel mai puternic vecin al său, Turcia a căutat soluții pentru a coopera benefic (de multe ori cu obediență) cu sovieticii. Cu toate că pe parcursul perioadei interbelice au existat și mo­mente când interesele celor două state le-au situat pe poziții diferite, Turcia a căutat să-și mențină teritoriul național, alăturându-se diferitelor alianțe cu caracter de­fen­siv, însă a căutat să nu lezeze interesele rusești. Chiar și când a aderat la Înțelegerea Balcanică a cerut acordul sovieticilor.

Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană a funcționat sub această formă din 1922 până în 1936. Cu ajutorul rușilor această construcție a înglobat Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Capitala i-a fost stabilită la Tbilisi. Proclamatele Republici Sovietice au funcționat până când Stalin a hotărât ca acestea să devină ”independente” în cadrul Uniunii Sovietice ca Republica Socialistă Sovietică Armenească, Republica Socialistă Sovietică Azerbaidjan și Republica Socialistă Sovietică Georgia.

În octombrie 1932, Lavrenti Beria a fost numit prim-secretar al comitetului regional de partid pentru Transcaucazia. Scopul acestei Republici era acela de a-și uita originile, ca apoi să fie integrată în Rusia.

Dacă celelalte popoare s-au împotrivit, armenii au fost de acord cu ideea. Considerau că pot conduce de facto regiunea datorită minorităților importate pe care le aveau în Georgia și Azerbaidjan. Dispariția acestei Federații Transcaucaziene avea să dea naștere unor dispute teritoriale la care asistăm și azi.

Pretențiile teritoriale ale Georgiei și Armeniei față de Turcia au constituit argumentele pe care Stalin le-a luat în considerare când a desființat Republica Transcaucaziană. De cealaltă parte, Azerbaidjanul avea pretenții teritoriale față de Iran. Pentru Stalin, aceste pretenții erau rampe de lansare spre Orientul Mijlociu cât și slăbirea celor doi actori regionali: Turcia și Iran.
Transferurile de populație rusă în Caucaz au fost un fapt care va complica și mai mult găsirea unei soluții cât mai optime.

Hrușciov nu a avut probleme cu Armenia. Când a ajuns în Armenia, în drumul său spre Egipt, mulțimile s-au pregătit și l-au salutat precum se întâmpla când primul secretar sosea în vizită. Nu de aceeași liniște s-a bucurat Mihail Gorbaciov, care a trebuit să încerce să rezolve complicatele idei ale lui Stalin printre care amalgamarea populațiilor, mutarea lor cu scopul creării de state ”noi” pe baza ideologiei sovietice și punerea sub controlul total al Moscovei.

În februarie 1988, a izbucnit un conflict în Nagorno-Karabah. Disputa clasică, fără o soluție optimă încă între armenii creștini și azerii musulmani. Cu o populație armeană predominantă în regiune (75 % în 1979) bolșevicii au atribuit-o Azerbaidjanului după câștigarea independenței celor două republici față de Imperiul Rus.

Mulți armeni și azeri trăiau unii în țara altora. Armenii din Nagorno-Karabah au fost discriminați de autoritățile azere până la apariția perestroikăi și glasnostului. Începând cu 1987, armenii din Nagorno-Karabah au făcut petiții pentru reunificarea cu Armenia. Din 1988 au ieșit pe străzi cu portrete cu Gorbaciov, ca apoi sovietul Nagorno-Karabah să ceară oficial Azerbaidjanului și Armeniei să transfere regiunea către Armenia. Evident, au apărut contrademonstrații azere.

Conflictul dintre Armenia și Azerbidjan a ținut din 1988 până în 1994.
Nu era Mihail Gorbaciov liderul luminat care reaprindea speranțele?
Soluțiile lui Gorbaciov nu au convins, astfel că ceea ce s-a întâmplat la Sumgait (Sumqayıt) poate fi corelat cu naivitatea cu care ultimul lider sovietic credea că poate aplana conflictul.

Pogromul de la Sumgait (lângă Baku) poate fi descris ca cete de azeri care mergeau prin oraș bătând și omorând armeni. Au fost cazuri de armence dezbrăcate și forțate să defileze pe străzi, la două dintre ele li s-au tăiat sânii, o femeie a fost decapitată iar o fetiță a fost jupuită de vie. Estimările celor uciși nu este clar. Numărul este între 32 și 100.

Naționalismul din Republicile Sovietice aprindea flacăra separărilor. Naivitatea lui Mihail Gorbaciov, care credea că excesele naționaliste proveneau din lipsa democrației și că situația din Caucaz nu este o situație de criză! La fel ca mulți alții, Gorbaciov a crezut până la conflictul din Nagorno-Karabah în multiculturalism care este soarta statului nostru național. Mulți mai cred și azi!

Izbucnirea acestor conflicte sunt o caracteristică reală că zona Caucazului, care  a fost și va rămâne o continuă dispută între ruși și turci care nu vor renunța la propriile lor interese în zonă. Chiar dacă naționalismul armean a provocat ruperea Uniunii Sovietice trebuie să conștientizăm pe baza probelor istorice că existența Armeniei nu ar fi existat fără URSS.

Care sunt interesele Turciei în zonă?

Turcia se consideră sora mai mare a azerilor și, în consecință, dacă apare o problemă în Azerbaidjan trebuie rezolvată de ea. Strategia gâscanului adoptată de Erdoğan poate ține până la un punct. Amenințările și teatrul jucat pe la propriile televiziuni nu-i sperie pe ruși sau pe armeni. Problemele istorice clasice deja dintre turci și armeni sunt cunoscute întregii lumi. Definirea evenimentelor din 1915 ca genocid sau masacru au împărțit deseori lumea în două. Relații complicate cu Franța au ca bază recunoașterea de către aceasta a genocidului. Rezoluțiile Congresului American cu privire la genocid au provocat replici dure la Ankara iar Statele Unite au preferat să nu-și asume o decizie pe subiect. Cu alte cuvinte, moștenirea Imperiului Otoman provoacă încă și va mai provoca conflicte în acest areal geografic.

Chiar dacă relațiile dintre cele două state sunt înghețate și așa vor rămâne, de această dată Turcia mizează pe ceea ce Consiliul de Securitate al ONU, prin rezoluțiile 822, 853, 873, 884, recunoaște că teritoriul este azer, dar populația armeană refuză să plece. Pe scurt, azerii își vor propriul teritoriu iar armenii consideră că populația sa majoritară în zonă îi dă dreptul să rămână în Nagorno-Karabah. Spre exemplu, în Kosovo când albanezii au devenit majoritari au putut, cu ajutorul statelor occidentale importante, să-și definească teritoriul și chiar să se constituie într-un stat, chiar dacă istoric teritoriul din Kosovo aparține sârbilor. Acolo Turcia i-a sprijinit pe albanezi, aici pe azeri. Două decizii diferite care demonstrează că Turcia acționează în funcție de interes și își folosește argumentele funcție de context.

Declarațiile liderului turc, prin care afirmă că va pune la dispoziția Azerbaidjanului toată tehnica militară a Turciei, provoacă deja tensiuni la Moscova dar și în NATO care se vede deja angrenat într-un conflict pe care nu-l dorește. Susținut de către Donald Trump necondiționat, liderul turc se avântă cu și mai mult elan în planul lui tâmp de a reda turcilor gloria Imperiului Otoman.

Dosarul FinCEN, în care ginerele său cât și al lui Donald Trump sunt acuzați de spălare de bani din embargoul impus Iranului, arată încrengătura de relații în care primează interesele personale în dauna celor naționale. De la cutiile cu milioane de dolari găsite acasă la membrii cabinetului Erdoğan până la discuțiile dintre același lider turc și fiul său cu privire la ascunderea milioanelor de dolari (toate din 2013) și până azi ne arată un președinte turc care nu a mai condus Turcia, ci a căutat să se mențină la putere (schimbarea sistemului politic, decretarea stării de urgență etc). Din acel decembrie 2013, Turcia și-a schimbat strategia diplomatică de la zero probleme cu vecinii la implicarea în zona Orientului Mijlociu, Balcani și U.E.

Susținuți de turci, azerii speră că, în sfârșit, își pot reîntregi teritoriul. Declarațiile carismaticului lider de la Ankara sunt foarte convingătoare. Momentan, ca în fiecare conflict, președintele turc acționează prin declarații dure dar ineficiente.

Situația chiar dacă în aceste momente pare la îndemâna turcilor și a azerilor, este greu de crezut că ea le va fi favorabilă atunci când contează și anume la sfârșit.


[1] Regiuni situate in estul Turciei

[2] Exclavă a Azerbaidjanului, care se învecinează cu Armenia la est și nord, Turcia la nord-vest și Iran la sud-vest. Capitala regiunii este orașul Nahicevan. Republica are o populație de 382.059 locuitori și o suprafață de 5.500 km². Regiunea este încă un subiect de dispută între Azerbaidjan și Armenia.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Cauzele conflictului azero-armean”

  • Situatia este grava si complexa, cum zicea Impuscatu’ nostru.
    Intre armeni si turci este o ura ireconciliabila.Genocidul din 1915 e ca Holocaustul pentru evrei.Iar armenii sunt ca evreii, raspanditi in lume, bogati si influenti.
    Iar structura tribala a populatiilor Caucazului face ca acolo sa nu existe niciodata liniste. Sa nu uitam ca si Cecenia e tot acolo.
    Iar pana la urma solutia e la Moscova, indiferent daca place sau nu.

  • Pentru Armenia nu se pune nimeni cu Turcia. Armenii au fost popor de sacrificiu toata istoria lor recenta, în raport cu turcii. Uniunea Europeană nu se pune cu Turcia, din simplul motiv că pierde la scor și știe bine asta.

  • Dacă țările independente din Caucaz (Armenia, Azerbaidjan și Georgia) ar fi avut putina minte în anii 1990, ar fi rămas în cadrul Federației Ruse. Așa, independente fiind, s-a dat drumul la razboi, care pe care. Acum, este greu de spus cine va învinge. Eu mizez pe Turcia și pe sateliții ei, sunt mai bine organizați și cunosc terenul.

  • Turcia s a salvat de la disparitie prin politica inteleapta a lui Mustafa Kemal Ataturk,Turcia nu numai ca s a salvat,dar ,prin politica kemalista a reusit sa devina lider regional,o tara respectata in regiune.Renuntarea la politica Kemalista poate fi periculoasa atat pentru Turcia,cat si pentru regiunea noastra.

  • Plus ca Trump va zbura de la Casa Alba in curand(dupa sondajele de acolo),direct la tomberonul de gunoi al istoriei(va pride Craciunul direct la ghena de gunoi a istoriei,drept unicul bufon care a condus vreodata in istorie vre o superputere,epoca sa putand fi denumita”mandatul marelui idiot”,la varful unui mare Imperiu).Ca in locul lui va veni un mos ,la varsta senectutii inaintate,aia e,Imperiul ala s a facut de ras,dar macar mosul nu e nebun,e intreg la minte desi cam decrepit,dar normal la cap. 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆

    • Ma intreb oare nu cumva Trump a fost pus sa distruga SUA din interior,si in loc sa fie un idiot,el de fapt sa urmareasca un plan bine pus la punct de distrugere a SUA din interior? Incep sa mi pun aceasta intrebare.Politica sa agresiva,de a ostiliza toti aliatii,precum si a ostiliza cat mai multe tari fata de SUA,gestiunea dezastruoasa a pandemiei Covid in SUA,astfel incat SUA a devenit pricipalul focar planetar de Covid,minimalizarea continua a pericolui Covid si ridiculizarea acestei crize care a ingenuchiat America,desi acesta face ravagii in SUA,declansarea razboiului comercial cu China,dezastruos pentru ambele parti,neglijarea problemelor climatice,faptul ca a neglijat si gestionarea incendiilor devastatoare din Vestul SUA,tensiunile dintre albi pe de o parte,negrii si hispanici pe de alta,oare astea se datoreaza prostiei lui Trump,sau de fapt Trump este exponentul unor “forte” care l au plantat acolo,cu un plan bine pus la punct ,de a distruge SUA din interior,plan pe care Trump il executa fara cracnire,pas cu pas ❓ ❓ ❓

      • Sau Trump este doar “idiotul util” al acestor forte ❓ ❓ ❓ Care l folosesc,si mai apoi il vor arunca la cos,dupa ce si fac treaba cu el ❓ ❓ ❓

  • Astea erau si impartelile nenorocite a le lui Stalin care au dus la toate conflictele “inghetate” din spatiul ex sovietic.Conflictul turco armean dureaza din vremea genocidului armean”holocaustul uitat” al armenilor ,petrecut la sfarsitul perioadei otomane,cand Imperiul Otoman,in prabusire,si a eliberat frustrarile pe armeni si pe greci.In prezent nu stiu ce va face Erdogan,faza e ca Armenia(ca si Grecia de altfel)au o relatie buna cu Rusia.Este posibil ca Erdogan,tot amenintand Armenia si Grecia,si facand pe recladitorul Imperiului Otoman,sa l enerveze pe Putin si ursul sau rusesc,si sa se trezeasca cu doua perechi de palme grele de urs de i vor iesi imperiile din cap.Mai ales ca a enervat si Uniunea Europeana cu santajele lui ,cum ca da drumul la arabeti sa invadeze Europa,asa ca il asteapta si europenii la cotitura,ideea e ca Erdogan face un joc periculos,el si cu turcii si azerii lui.