Ce-a uitat sau nu a cunoscut niciodată Bruxelles despre liderul Turciei, Erdogan 

Decizia președintelui turc

… Recep Tayyip Erdoğan de a transforma Catedrala- muzeu Sfânta Sofia din Istanbul în moschee a sosit acolo unde trebuia, la momentul care trebuia. Erdogan și-a planificat bine mișcarea: o convertire de clădire cu rezonanțe istoric-religioase nu semnifică doar atotputernicia regimului său semi-islamist, dar și nevolnicia Apusului, condus din Suedia, Belgia, Germania și Olanda, până în Spania, Franța și Italia cu roboței „political correctness” și cu administrații eminamente ateiste, care nu mai reprezintă demult ceea ce unii numesc „creștinătatea”.

Mai mult, conceptele

… de „multiculturalism” și de „corectitudine politică” au ajuns pe alocuri să restrângă barbar (dar „civilizat”, prin ignorarea sa) în Vestul Europei inclusiv dreptul la libertate religioasă al unor comunități de creștini, iar vandalizarea bisericilor în țări precum Franța a ajuns un fapt mai banal decât un mic-dejun în Place Pigalle.

Erdogan cunoaște foarte bine aceste lucruri

… și a fost informat, desigur, asupra altora: bunăoară, un pol al creștinismului,  cum a fost odinioară Papalitatea, a ajuns azi un avanpost cvasi-laic al agendei globaliste, cu un papă neo-marxist precum Francisc I,  care apare mai interesat la Vatican de tiradele pe „încălzirea globală” ale unui copil care nu merge la școală, decât de persecutarea-în viața reală- a creștinilor din lumea întreagă.

În plus, NATO, unde Turcia este membru

… apare azi că mai există doar pe la conferințe și prin slogane vânturate de „super-lideri” de carton precum Germania, care-și permite să cheltuiască sume imense pe „integrarea” a milioane de migranți ilegali aduși din Africa sau Asia, dar care nu-și plătește contribuțiile pentru Blocul militar sau pentru întreținerea trupelor americane care o apără.

Puterea NATO, ca organizație, stătea

… în primul rând, în integritatea sa. Cum rămâne atunci cu muțenia menținută la nivelul cel mai înalt, cu privire la acuzațiile de implicare în acte de corupție a Secretarului său adjunct, Mircea Geoană? Cu atât mai mult cu cât „defectorul” Cristian Rizea, aflat acum în Moldova, a așezat lângă acuzații și documente: cât de complicat era pentru cei care se ocupă de „imagine” și de „valori” la NATO să ofere o minimă reacție, în respect față de presă și de contribuabilul european?

După mulți ani, românii descoperă

…timid că occidentalii pot fi capabili la fel de bine să îngroape gunoiul sub un preș și să cultive un găunos triumfalism. Nu veți afla astfel de lucruri din presa internațională neo-marxistă gen „New York Times” sau CNN dar asta nu înseamnă că ele nu există, respectiv că Recep Tayyip Erdoğan nu extrage un profit din ele.

În prezența unei garnituri de lideri europeni

… numiți la apelul bocancilor globaliști (precum Angela Merkel- Germania, Emmanuel Macron – Franța sau Mark Rutte – Olanda, oameni care au promovat Sisteme „consumeriste” cu o vagă identitate culturală, care „trăiesc ca să mănânce” mai degrabă decât să „mănânce pentru a trăi”), Recep Erdogan își permite azi să fie nu doar un lider ”popular” pentru naționaliștii națiunii sale, dar și unul eficient- cu o politică externă avansată și agresivă. Din Cipru și Libia, până în Siria și Qatar, regimul Erdogan și-a trimis trupe și pregătește noi fronturi înainte ca roboțeii „corectitudinii politice” de la Bruxelles să se dezmeticească.

În Europa, publicații „progresiste” precum „Europa Liberă” se întreabă azi ipocrit de ce nu a protestat Patriarhia Română, dar nu au o vagă idee cât mai cântărește un protest comun al miniștrilor de Externe ai UE la transformarea muzeului Sfânta Sofia în moschee: nimic, absolut nimic. Disprețul lui Erdogan pentru Europa și pentru liderii săi actuali este disprețul pentru o Uniune Europeană ajunsă la un minim al prestigiului și influenței sale, pe un cancer generalizat declanșat anterior de „nesfânta treime” Jean Juncker (CE) – Frans Timmermans (CE) – Antonio Tajani (PE).

Cvasi-inexistentă la anihilarea

… califatului Stat Islamic (din Siria și Irak) și a radicalismului islamic promovat de acesta sau la remedierea situației din state precum Libia sau Ucraina, Uniunea Europeană a pierdut tot atâtea oportunități de a impune respect internațional și și-a arătat adevărata „amploare”: o entitate uriașă, leneșă, bine salarizată, care nu răspunde în fața nimănui, atrofiată de ideologii „internaționaliste”, cvasi-socialiste, fără perspective, fără politici clare, fără lideri carismatici și fără strategii. Este o Uniune în care un ministru de Externe precum Bogdan Aurescu arată a gigant doar în comparație cu o liftieră din Ministerul Violetei Alexandru: fără colți, molcom, supus, cu trabucul la îndemână și cu șeful pe cap.

Majoritatea liderilor din Uniunea Europeană

… trăiesc azi într-o lume a lor, construită eventual pe lozinci ale cluburilor globaliste din New York sau Bruxelles: este un lucru care a ocupat Uniunea cu orice altceva și mai puțin sau deloc cu protecția și interesele cetățeanului european. Erdogan a știut toate acestea când a ordonat transformarea unui muzeu-simbol al creștinismului cum este Sfânta Sofia în moschee, iar acțiunile sale vor continua pentru că el mai știe ceva: această nouă eră, în care Occidentul este incapabil să i se împotrivească, se va prelungi pe termen nelimitat dacă UE nu va înceta să lucreze doar pentru niște „elite” și nu va începe să lucreze și pentru națiunile europene.