Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

Ce i se va cere lui Klaus Iohannis să facă România pe frontul din Ucraina în schimbul promisiunii că în martie 2023 vom fi admiși în Schengen?!

Pentru Istoric, intervențiile unui șef de stat pe parcursul șederii în fruntea țării constituie o sursă de prim rang. Mesajele către națiune, Discursurile, interviurile acordate, articolele, chiar și postările pe Twitter, Declarațiile de presă și Comunicatele sînt iscodite nu numai pentru a radiografia o epocă, dar și pentru a surprinde o personalitate.

Nu e cazul cu Klaus Iohannis.
Din 2014, de cînd a primit sceptrul prezidențial, Klaus Iohannis a produs, în materie de intervenții publice, o imensă cantitate de talaș, marcată ici-colo de așchiile limbajului de lemn.
Nimic interesant pentru Istoric.

Există însă o excepție:
Declarația de presă de joi, 15 decembrie 2022, după participarea la reuniunea Consiliului European.

Venind după Dezastrul național care a fost ratarea admiterii în Schengen, participarea lui Klaus Iohannis la Consiliu a beneficiat în România de un orizont de așteptare enorm.
Manipulată din răsputeri de Presa de partid și de stat sub acoperirea de independentă, opinia publică a așteptat ca reuniunea să aibă drept punct central Exprimarea solidarității Europene cu nedreptățita Românie de către Ticăloasa Austrie.

Nu s-a întîmplat nimic din cele așteptate cu atîta ațîțare.
Neadmiterea României n-a fost nici măcar trecută pe Agenda oficială a reuniunii. Chiar și în aceste condiții, ar fi fost de așteptat ca liderii europeni să se bată ca să ia cuvîntul pentru a-și exprima revolta față de nedreptatea făcută României.

Realitatea arată că nici un lider european n-a fost preocupat de Nedreptatea făcută României.
Nici în timpul ședinței, nici înainte și nici după.

Din cîte se știe, obiectivul admiterii în Schengen a fost asumat în exclusivitate de către Klaus Iohannis.
Ar fi fost normal ca obiectivul să fie asumat de toate forțele politice ale țării. Rolul președintelui ar fi fost în acest caz de a coordona toate eforturile.

Klaus Iohannis a confiscat cu de la sine putere politica externă și militară a României.
Prin urmare, din august 2022, cînd s-a pus întîia oară la nivel de UE admiterea României în Schengen, se presupune că președintele a dus o campanie constînd în contacte la cel mai înalt nivel, în negustorii cu Marile Puteri. Nimic din ceea ce a făcut președintele n-a fost dezvăluit românilor, nici măcar Parlamentului. Totul s-a definit printr-o secretomanie completă, fără fisură. Nici măcar Nicolae Ceaușescu n-a fost în politica externă atît de secretos.

În chip firesc, Dezastrul neadmiterii a fost pus de români pe seama lui Klaus Iohannis.
Mult mai important, Klaus Iohannis a văzut în acest dezastru o lovitură dată Înaltei Sale persoane de Liderii Marilor Puteri. Nu s-a putut răzbuna pe ei, pentru că sînt prea tari. S-a răzbunat în schimb pe Austria declanșînd, prin purtătorul de cuvînt Rareș Bogdan, campania împotriva Austriei, dusă de presa de partid și de stat cu instrumentele folosite împotriva Rusiei.

Sub semnul acestei răbufniri de om tras pe sfoară poate fi pusă mărturisirea publică din 15 decembrie 2022 despre dezamăgirea că UE nu și-a îndeplinit promisiunile făcute Lui în schimbul îndeplinirii tuturor ordinelor în chestiunea Războiului din Ucraina:

„România este țară de primă linie și de prim rang, aș spune, cînd vine vorba de așa-numitele linii de solidaritate, de transport de bunuri din Ucraina spre piețele lumii. Peste 60% din produsele agricole exportate de Ucraina au mers prin România, pe drumurile, pe calea ferată a noastră, pe căile fluviale și prin portul de la Constanța.

Toate aceste lucruri le-am reiterat ca să nu uite lumea că solidaritatea pe care am arătat-o noi a dus la niște așteptări. Și noi, și noi, românii, așteptăm semnale clare, semne clare de solidaritate și unitate din partea Uniunii Europene. Asta înseamnă, printre altele, că avem așteptări legitime să fim primiți în spațiul Schengen. Aceste chestiuni sînt evidente și pot să vă spun că nu am fost contrazis de nimeni. Este încă un drum care trebuie parcurs.”

În comentariul semnat pe cristoiublog.ro în 20 octombrie 2022, semnalam existența unui negoț între Klaus Iohannis și Marile Puteri europene în chestiunea Războiului:

„Mult mai important, România, pînă acum oaia neagră a Europei în materie de stat de drept, de corupție, a devenit luptătoarea din prima linie a Războiului cu Federația Rusă. Dîndu-și seama că de la România se așteaptă nu democrație, ci slugărnicie față de Bruxelles în chestiunea Războiului din Ucraina, liderii noștri politici, în frunte cu Klaus Iohannis, au angajat România în Război cu Federația Rusă. România nu numai c-a executat toate indicațiile antirusești de la Comisia Europeană, dar mai mult a pus în îndeplinirea lor un exces de zel spectaculos. Pe plan european, în materie de anti-rusism, doar Polonia și Țările Baltice egalează România. Nu știu dacă e vorba de o înțelegere între Klaus Iohannis și liderii Marilor Puteri Europene gen: România face tot ce-i spune Volodîmir Zelensky în schimbul admiterii în Schengen. Sînt sigur însă că declarațiile cancelarului german Sholz care au reprezentat primul semn al schimbării față de România în chestiunea Schengen au fost văzute de Puterea de la București ca dovezi ale existenței unei asemenea negoț.

A primit asigurarea verbală Klaus Iohannis și în discuții între patru ochi că România va fi primită în Schengen dacă latră și zi și noapte la Rusia?
Nu știu.
Știu însă că liderii de la București se comportă de parcă decizia a fost deja luată, e de neclintit, că nimeni și nimic n-o poate schimba.”

Avem astfel o explicație a momentului istoric întruchipat de Declarația din 15 decembrie 2022.
Pentru prima oară după 2014, Klaus Iohannis ne dezvăluie un fapt din culisele politice externe și militare duse de el:
Negustoria Plasarea României în prima linie a Războiului dus de Occident împotriva Rusiei în schimbul făgăduielii că vom fi admiși în Schengen.

A făcut această dezvăluire, deoarece în Neadmitere el n-a văzut o lovitură dată României, ci o lovitură dată Persoanei sale.
Se știe că nimic nu-l scoate din minți pe Klaus Iohannis în plan intern decît neîndeplinirea angajamentelor de către subordonați, de la premier pînă la liderii PNL.
Neîndeplinirea făgăduielii că România va intra în Schengen de către Liderii Marilor Puteri a fost luată de Klaus Iohannis ca o lovitură dată vanității sale nemăsurate.

Așadar, așa cum rezultă din însăși mărturia din 15 decembrie 2022, Klaus Iohannis a angajat România în acțiuni publice și mai ales secrete în Războiul din Ucraina despre care nici Guvernul, nici Parlamentul n-au fost informate.

Cît de primejdioase pentru interesul național sînt aceste acțiuni nu vom ști prea curînd.
Știm însă altceva, mult mai grav:
În cele două Conferințe de presă din ultima vreme Klaus Iohannis a reiterat teza potrivit căreia admiterea în Schengen e un obiectiv care-l privește doar pe el.
În nici un moment el n-a făcut un apel la toate forțele sociale și politice din țară pentru ca acest obiectiv să se îndeplinească la Consiliul JAI din martie 2023.
A invocat iar și iar formula:
Eu și echipa mea.

Așadar, Klaus Iohannis continuă politica sa nefastă de a obține, prin negustorii secrete, succesul personal numit Admiterea în Schengen.
Mai mult ca sigur, pentru aceasta el va tîrî România în noi și noi aventuri.

Războiul din Ucraina nu s-a încheiat.
Nici nu văd cum se va încheia în curînd.
Ba mai mult, sînt semne că el se va adînci și se va extinde în chip primejdios.
Ce i se va cere lui Klaus Iohannis să facă România în schimbul promisiunii că sigur în martie 2023 vom fi admiși în Schengen?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

8 comentarii pentru articolul „Ce i se va cere lui Klaus Iohannis să facă România pe frontul din Ucraina în schimbul promisiunii că în martie 2023 vom fi admiși în Schengen?!”

  • Orice i se va cere lui Johan fără fără de tara ,acesta va da înmulțit,ideea ca nu prea mai are ce sa dea,cam totul e dat ,luat,exploatat,inclusiv forța de munca pe plantațiile colonialistilor.Deci in concluzie nici nu i se poate cere ca nu mai are ce sa dea ,deci bye bye Schengen,adio dar rămânem…acolo unde suntem cu toată tanguirea si compasiunea de fațada a celorlalte tari ,da ,da ,ați meritat,o sa meritatati ,cândva ,dar pana atunci sa nu uitați ca sunteți romani,nu aveți pedigree pentru Schengen și probabil nici nu o sa aveți niciodată.

  • Buna ziua,
    Super lovitura data diplomatiei romanesti,acum nu mai am nici macar un gram de credibilitate in bunul simt sau macar patriotismul de tip colonial adoptat sub mandatele lui KWJ, tara noastra Romania a ajuns de rasul curcilor si nici macar aici in UE nu mai suntem tratatati la nivel oficial, diplomatic cu o minima emptaie. Chiar au argumente inetrlocutorii nostri din afara Romaniei sa ne priveasca cu dispret, asta da realizare .
    Apropos ca tot gruparea lui Marcel Ciolacu, Alina Gorghiu si pseudo-ministrul justitiei Predoiu au aruncat Constitutia Romaniei la gunoi, am ajuns cetateni europeni fara drepturi in propria lor tara, adica putem fi expulzati, expropriati, ni se pot restrnge orice fel de dreptrui, inclusiv exprimarea in limba romana daca se vor gasi magistrati europeni care sa dispuna ca de maine, sa presupunem sa fie concediati din isntitutiile publice de la Bucuresti exclusiv cetatenii romani.

  • Cu îngrijorare privită, neprimirea românilor și bulgarilor în Schengen e un mesaj occidental pentru Putin că se poate negocia orice, inclusiv tot la Ialta. Promisiunile cu totuși primirea sunt probabil amplificate de interesele cancelarului austriac, așa, să treacă mica criză a boicotului.
    Fără nicio demisie, România politică semnalizează intern și extern că nu suferă prea mult din pricina eșecului.

  • Mai postez ce am postat ieri chiar dacă e puțin off topic.
    Majorarea capitalului omv în Petrom de la 33% la 51% trebuia plătită prin retehnologizarea Doljchim și Arpechim.
    Foarte tare știrea dată de luju cum că procurorul Niță a deschis o anchetă despre cum și-a mărit omv participația, ancheta arătând că porcii omv nu au făcut nicio retehnologizare.
    De altfel niciun om teafăr la cap nu poate crede că după ce au retehnologizat Doljchimul l-au ras. E clar că operațiunea a avut ca scop ascunderea fraudei.
    Subiectul e important pentru că el
    poate pune în discuție rezilierea contractului de privatizare sau cel puțin majorarea de capital. Pentru asta ar trebui să se cunoască clauzele contractului ceea ce presupune desecretizarea.
    Domnule Cristoiu, știu că nu aveți o redacție dar poate cunoașteți colegi care au și care pot să cerceteze misterele secretizarii și mai ales ale menținerii acesteia așa mult timp.
    Îi urez succes și sănătate oricui are puterea să întreprindă acest demers de demnitate națională!

  • Marea Resetare e pictata pe fondul Metamorfozei,a Marii Revolutii.

    deci ce pictezi e una, ce rezulta va fi cu totul altceva, pentru ca acest fond e in miscare, deci un orizont de timp de citeva luni, pe vremea Metamorfozei, inseamna o sumedenie de schimbari fundamentale,

    aceste schimbari fundamentale implinesc tinta pe care fondul picturii, adica Metamorfoza, o urmareste,
    tintele Marii Resetari fiind unele relative.

    echilibrarea se face cu Metamorfoza, cu Marea Revolutie, nu cu Marea Resetare, asa ca indiferent ce dai, daca dai, e insuficient pentru echilibrare, atata vreme cit Referinta e alta decit Metamorfoza, adica Fondul tuturor dinamicilor care se manifesta pe planeta asta, pe vremea asta.

  • România ar putea fi implicată în război (George Friedman, Stratfor) in 2015??? Da in 2023!!!

    „România ar putea să fie implicată în războiul ce se desfăşoară în estul Ucrainei, alături de Ţările Baltice, dar şi de multe alte ţări, susţine şeful Stratfor, George Friedman.
    „Credeți într-un adevărat război între Rusia și una sau mai multe țări europene?„, a fost întrebat Friedman de Fox News.
    Acesta a răspuns că „Statele Unite intenționează să aducă vehicule blindate americane, artilerie și alte mijloace militare în statele baltice, Polonia și România„.
    Friedman susţine că SUA „au început procesul de creare a unei bariere împotriva Rusiei” și acționează în afara NATO.
    „Partea rusă înțelege acest lucru și asta o înnebuneşte. La un moment dat, ei vor începe să acționeze în Ucraina„, crede şeful Stratfor.
    „Probabilitatea declansarii unor operatiuni militare cu armate regulate în această regiune este foarte mare, dar nu neaparat vor implica trupele americane. Se poate răspândi la țările baltice, România, în multe alte țări. Asa că, să lase in trecut războiul – nu este la fel de ușor pe cât pare pentru Europa.„” Iar acum conform afirmatiilor lui Freidman din 2014 a pentru a pregati intrarea Romaniei in razboi cutra rusilor Premierul „Nicolae Ciucă l-a primit sâmbătă, la Palatul Victoria, pe comandantul Comandamentului Operaţiilor Speciale SUA (US SOCOM), generalul Bryan P. Fenton, informează Guvernul într-un scurt comunicat.”

    „Premierul Ciucă a evidențiat, în timpul întrevederii, importanța forțelor pentru operații speciale, a modernizării și înzestrării acestora, mai ales în actualul context de securitate.
    De asemenea, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat relevanța prezenței forțelor SUA pe teritoriul României, a coeziunii NATO și a determinării de a proteja aliații”, se mai arată în comunicatul citat.”

    • Acumularea de arme de tot felul pe teritoriul României nu e de bun augur ,odată și odată armele ar putea vorbi,atunci vom vedea pe unde scot cămasa cei care ne-au băgat cu capul înainte in aceasta poveste,dar ei vor fugi ca șobolanii in munții Austriei,in Germania,au proprietăți acolo,doar orice vânzare e pe bani,inclusiv cea de Tara.

  • TALAȘ l-am putea considera tocmai acest articol.
    Maestre mai nimic concret,doar supoziții.
    Ai amestecat subiectul Schengen cu războiul din Ucraina și reacția țării noastre pe aceasta temă.
    Chiar ai instrumentat manipulatoriu declaratiile de la Consiliul European,până la ceea ce nu a fost declarat.
    Departe gandul ca Johannis ar fi perfect,dar ceea ce susți i dumneata este pur și simplu neadevarat.
    O putem accepta ca o simplă teorie.
    Dar oare câte teorii ai emis dealungul timpului!
    Cuvinte maestre,doar Cuvinte……
    Va dorim ca anul viitor sa gasiti tocmai acele cuvinte care sa ne unească,nu să ne dezbine!
    Sănătate și numai bine va doresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *