Ceaușescu și vietnamezii, P.C.R. împotriva imperialismului american

Deoarece am văzut că ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, a făcut anumite comentarii pozitive asupra importanței lui Nicolae Ceaușescu la nivel internațional, importanță făurită prin politica sa externă, am zis că în materialul de astăzi să vă ofer niște citate din lucrarea lui Nicolae Ceaușescu, și anume: „România pe drumul desăvârșirii construcției socialiste – Rapoarte, Cuvîntări, Articole – Iulie 1965 – septembrie 1966 (1), respectiv Septembrie 1966 – decembrie 1967 (2)”. Lucrarea a apărut la Editura Politică din București în anul 1968. Hârtia este de calitate, după cum este și coperta ambelor volume (1 și 2). Am intrat în posesia lor recent, le-am citit și îmi vor fi de folos în studii și lucrări științifice viitoare referitoare la perioada Războiului Rece, război pe care noi l-am pierdut (din cauza aceasta a fost eliminat și cuplul Ceaușeșcu, alături de mulți alții). Lucrarea este extrem de bună pentru documentare.

Ceea ce mi-a atras atenția în mod special este Raportul C.C. al P.C.R. la Congresul al IX-lea al partidului, mai precis punctul V, capitol intitulat: „ROMÂNIA, FACTOR ACTIV ÎN LUPTA PENTRU TRIUMFUL CAUZEI PĂCII ȘI SOCIALISMULUI”. În rândurile care urmează o să vă redau câteva fraze: „…Forțele agresive ale imperialismului se opun procesului de transformare social-politică a lumii, atentează la independența și suveranitatea popoarelor, recurg la represiuni colonialiste și intervenții armate deschise, periclitînd pacea mondială. Agresiunea Statelor Unite ale Americii în Vietnam, angajarea forțelor armate americane în operațiile de război împotriva mișcării patriotice de eliberare din Vietnamul de Sud și bombardarea sistematică a teritoriului Republicii Democrate Vietnam au produs o mare îngrijorare și, totodată, protestul tuturor popoarelor iubitoare de pace. Intervenția imperialismului american în Republica Dominicană este încă o manifestare a politicii de amestec în treburile interne ale unui stat suveran. Poporul romîn, condamnînd cu toată hotărîrea intervenția imperialistă în Vietnam, și-a exprimat și își exprimă deplina solidaritate cu cauza dreaptă a poporului vietnamez. (Aplauze puternice). România cere cu hotărîre încetarea intervenției americane în Vietnam și retragerea tuturor trupelor străine…Țara noastră a acordat și va continua să acorde sprijin poporului vietnamez în lupta sa eroică. (Aplauze îndelungate). Ce ecou pot găsi și cum pot fi crezute cuvintele despre „dragoste de pace” și „legalitate internațională” rostite de diferite persoane oficiale americane, când continuă șirul acțiunilor agresive, al intervențiilor armate pentru susținerea unor regimuri din cele mai reacționare, respinse de popoare? Linia politicii de forță a cercurilor imperialiste americane și a actelor lor agresive este lipsită de perspectivă și sortită eșecului. Ea este condamnată de cercurile largi ale opiniei publice mondiale și nu poate duce decât la izolarea promotorilor acestei linii, la discreditarea lor pe plan internațional și pînă la urmă la înfrângerea acestei politici. (Aplauze). Cauza progresului și civilizației omenirii impune respectarea dreptului fiecărui popor, fie el mare sau mic, de a-și alege nestingherit calea dezvoltării politice-sociale și economice, de a-și afirma ființa națională, de a-și rezolva singur treburile proprii, aceasta constituie totodată o cerință esențială a menținerii și consolidării păcii. Intensificarea acțiunilor agresive ale cercurilor imperialiste demonstrează că existența imperialismului constituie o permanentă sursă de pericole pentru pace, menține terenul dezlănțuirii unui nou război mondial. Mai mult ca oricând se impun creșterea vigilenței și întărirea unității tuturor forțelor iubitoare de pace…România, manifestându-se ca factor activ pe arena mondială, înfăptuiește o politică externă de pace, desfășoară o activitate perseverentă pentru micșorarea încordării internaționale, pentru dezvoltarea colaborării între popoare și consolidarea păcii în lume…”. Nu am trăit în comunism, nu îmi doresc să trăiesc vreodată în comunism. Tocmai de asta sunt împotriva ideologiei woke și împotriva uniformizării. Însă, primul președinte al țării noastre a avut un discurs în care se poate vedea clar urmărirea interesului național din acea vreme. Dacă dumneavoastră vă plac discursurile unor oameni care citesc greșit de pe foaie până și formula de salut, aceasta este treaba dumneavoastră. Eu sunt de părere că liderii națiunilor trebuie să fie oameni și nu bipezi robotizați și oarecum hipnotizați, letargici constant și dezinteresați de interesul național. Am scris materialul acesta și pentru că eu condamn faptul că oamenii preferă să ignore trecutul. Să ne gândim doar la Jurnalul de Război al lui Benito Mussolini, lucrare remarcabilă datorită valorii istorice, pe care am citit-o datorită eforturilor depuse de către personalul Editurii Militare, jurnal în care am observat latura mai degrabă comunistă a lui Mussolini. Sau lucrările lui Hitler, care îți prezintă tumultul unei epoci istorice a violenței, sau atâtea și atâtea lucrări uitate sau ignorate, inclusiv jurnalul de război al unui sublocotenent român, jurnal pe care l-am citit în cadrul unei vizite din stagiul de practică, datorită amabilității cadrelor militare din cadrul Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile „Vasile Danacu” (nu cumva să citiți Vasile Dîncu, Doamne-ferește), din Florești, Cluj-Napoca, cărora le mulțumesc din nou pe această cale și le laud încă o dată Muzeul Militar. Subliniez un aspect interesant pe care l-am sesizat în paginile jurnalului. Primul lucru pe care îl face sublocotenentul român (fost învățător) atunci când pleacă pe front, este să consemneze ce sume de bani a împrumutat pentru a-și putea achiziționa diverse lucruri de folos în teatrele de operațiuni care îl așteptau. Referitor la jurnalul de război al lui Benito Mussolini, când Italia intră în Primul Război Mondial, la data de 23 mai 1915, lui Mussolini i se împlinește un vis. Era redactor-șef la cotidianul Il Popolo d’Italia (primul număr apăruse la data de 15 noiembrie 1914), ziarul intervenționist cel mai virulent din Italia și cel mai bine scris (în primul rând prin forța combativă a redactorului său șef). Mussolini cere să plece voluntar în război. Este refuzat la infanterie, dar la data de 31 august 1915 este primit ca simplu soldat la Regimentul 11 Bersalieri. La 13 septembrie pleacă pe front, unde și rămâne până în februarie 1917. Între decembrie 1915 și 13 februarie 1917 ține un jurnal de front publicat atunci de către echipa Il Popolo d’Italia și reluat de Flamarion cu titlul: „Mon journal de guerre”, în anul 1935. Nu înțeleg de ce trebuie să ignorăm scrieri. Pot să citesc cu mare plăcere Jurnalul lui Anne Frank, ca mai apoi să citesc cu mare plăcere jurnalul unui militar soviet, nazist, american sau britanic. Citim pentru a ne informa și pentru a cerceta, nu pentru a ne auto-radicaliza sau mai știu eu ce prostii. Asta ar mai lipsi pe viitor, ca oamenii să nu fie lăsați să citească anumite lucrări. Atenție, eu nu fac politică și nu vorbesc în numele vreunui partid politic. În plus, eu nu sunt comunist, nazist, legionar sau mai știu eu ce aberații. Orientarea mea politică este cea a unui conservator creștin și democrat. Cred cu tărie în democrație, în cea adevărată, inspirată din tradiția atâtor perioade istorice. Democrația este unul din factorii principali ai antropogenezei, a apariției omului în general, deoarece ea a stimulat dezvoltarea comunicării între indivizi, autodenumirea și liberă gîndire (mare atenție la acest termen, posibil să fie cenzurat și mai mult pe viitor). Dar asta nu mă oprește din a condamna cu tărie și irevocabil: colonialismul, imperialismul, exploatarea omului de către om, abandonarea cetățeanului de către stat, globalizarea anarhică și uniformizarea, cancel culture, ideologia woke, corporatizarea lumii și relațiilor internaționale și tot ceea ce a adus rău lumii ostracismul contemporan anarhic și liberalismul fățarnic și overrighteous (excesiv de justițiar și ultra ipocrit, din păcate nu prea am găsit termeni potriviți în limba română).