Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Ceremonia aducerii vaccinului în România, un scenariu care ar câștiga toate categoriile la Zmeura de Aur

La Paști, am fost la biserica din Bucureștii Noi să fac un interviu cu preotul paroh, transmis în direct la cristoiuTv. Nu voi uita niciodată emoțiile preotului, care venea de la aeroport cu Lumina Sfântă. Emoții autentice. Îi tremurau și mâna și glasul. Nu că dădea interviu, ci pentru că, în acele condiții de prigoană, a reușit să aducă Lumina Sfântă.

Astăzi, în ziua de Crăciun, am asistat la aducerea altei lumini, adevărat, nu sfântă, ci prezentată drept salvatoare: vaccinul. A fost cea mai penibilă scenetă, care ar lua „Zmeura de Aur” la toate categoriile.

Cele 10 000 de doze de vaccin, repartizate în mod simbolic României, cantitate care ar fi putut fi adusă și de un traficant mai descurcăreț, au trecut granița la Nădlac, tot simbolic, în ziua de Crăciun. Spectacolul de sunet și lumină a bătut până și momentul aprinderii spontane a Luminii la Sfântul Mormânt.

O dubiță, flancată față-spate de o mașină de poliție și una civilă, în care se aflau străini, a trecut pe lângă vameșul stingher din mijlocul șoselei. Pentru că nici nu a salutat cu mâna la chipiu, nici nu s-a aruncat în genunchi, nu se știe de ce regizorul a ales să-l plaseze acolo, că doar nu se apuca să oprească dubița și să controleze marfa. Cu masca pe față, vameșul s-a tras puțin într-o parte, să nu-l stropească mașinile, că era o baltă în apropiere. Probabil a fost pus acolo să semnalizeze balta. Bifat vameșul. Primarul din localitate, cu Tricolorul pe piept, era și el acolo, dar nici el nu a căzut în genunchi. Bifat și primarul.

Raed Arafat și Valeriu Gheorghită, șeful vaccinării (are un nume lung și pompos, dar îl reținem mai ușor așa. Comitetul, nu Gheorghiță), erau și ei prezenți. Arafat stătea cu mâinile în buzunare, iar Gheorghiță purta uniformă militară.

Intrarea vedetelor pe covorul roșu la Oscar e nimica toată pe lângă imortalizarea dubiței. Bietul primar tot dădea târcoale, în speranța că i se va băga un microfon în gură și va fi întrebat: „Ce simțiți acum, în acest moment istoric?”. Dubița, cam ca o mașină de înghețată, s-a oprit regulamentar la vamă, nu se știe de ce, bănuiesc că nu i-a dat nimănui prin cap să deschidă și să facă praf temperatura necesară vaccinului.

În fine, s-au încheiat formalitățile și a plecat.
Și acum, ca în orice film prost, la care, din start, toată echipa – scenarist, regizor și protagoniști – și-a pus în cap să câștige toate categoriile la Zmeura de Aur, a apărut celebrul pupitru.

Nu-i de-ajuns că s-a făcut Iohannis de mândra minune, de au râs și curcile de el, cu pupitrul alegoric, oficialii continuă. S-a adus un pupitru din lemn și s-au pus la declarații Arafat și Gheorghiță. Au vorbit după un moment de suspans de aranjare a microfoanelor, de făcut albul și câteva probe. Parcă se făcea lansarea de la Cape Canaveral, atât de pătrunși de importanța momentului erau toți. Arafat, de teamă să nu i se piardă cumva un singur cuvânt, a spus legat de un microfon: „Atenție, să nu cadă când vorbim”. Și, ca noroc, microfonul a picat chiar atunci. Și momentul aranjării microfoanelor a prelungit suspansul, chiar mai mult decât într-un film de groază (prost), când ea este atacată de monstru, dar pe când să fie ucisă, capătă puteri neștiute și-i bagă o gheară în gât lăsându-l lat. Așa s-a terminat și cu microfoanele.

Raed Arafat, despre care nu știu să se fi convertit la creștinism, a început cu Crăciunul, de mă așteptam să bage și o colindă. Dar a făcut repede legătura dintre minunea din ieslele de la Betleem și dubița, ca de înghețată. „Asistăm la un moment istoric, la un moment care arată că lumea a găsit o soluție, începem să o aplicăm (…) Este o speranță, este lumina de la capătul tunelului, dar, atenție, asta nu înseamnă că problema s-a rezolvat și asta nu înseamnă că uităm de măsurile care sunt obligatorii, măsurile de distanțare, purtarea măștii și tot”. Bun, am înțeles, vom fi la fel ca acum, doar că ne vom vaccina.
A zis și Gheorghiță ceva, dar a subliniat că este o onoare pentru el să se afle azi acolo.

Asta a fost la vamă. Sâmbătă, a doua zi de Crăciun, are loc o altă ceremonie în cinstea vaccinului la Institutul Cantacuzino, unde participă și premierul Cîțu. Obligatoriu! După care, trimit o parte din vaccin înapoi, pe unde a intrat, pentru că niște doze trebuie să ajungă la Timișoara. Plimbă vaccinul ca pe sfintele moaște, nu m-ar mira ca prin toate localitățile prin care trece mașina să fie puși pe traseu primarul, cu Tricolorul pe piept, și polițistul cu mâna la chipiu. Desigur, îl puteau lăsa acum, dar poate că Florin Cîțu, eminent finanțist, e cu număratul.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

10 comentarii pentru articolul „Ceremonia aducerii vaccinului în România, un scenariu care ar câștiga toate categoriile la Zmeura de Aur”

  • Ce se intimpla cu Adriana Vitan Balint? De ce nu mai apare? Va rugam, sa faceti precizari.Multumesc.

  • Buna seara!
    Am simțit același penibil al situației..
    L ați descris așa încât am râs copios.
    Crăciun fericit!
    Hai la Vaccin, neamule!!!

  • Super haios articolul, iar ei de un penibil iesit din comun. Dar probabil ca vom ramane doar cu acest spectacol pentru ca vaccinul nu ne va ajuta cu nimic.

  • Am auzit odată o expresie, care se potrivește acum perfect : ”Copii tâmpiți din părinți motocicliști”.

    • Foarte fain articolul. Am râs cu lacrimi, dar să nu fim răutăcioși, în afară de primarul ăla cu tricolor și bineînțeles cretinul de Câțu restul a fost ok. Pupitrul e deja brand de țară
      nu mai avem ce face

  • Probabil ca acel pupitru a fost adus tot ca o masura de distantare! Era ok ca toti reporterii sa stea buluc cu microfoanele in gura interlocutorilor?? Dar nu va duce capul sa ganditi!!!

    • Asta e chiar cea mai mare tâmpenie. Un pupitru pentru distantare :))) La fel era si a Iohanis în mijlocul autostrazii sau singur în fata Arcului de triumf? Acolo de cine se mai distanta?

  • Din păcate acești imbecili dispun de viețile noastre după bunul lor plac,ne ceartă,ne lasă fără slujbe,ne inchid in case,ne obligă orice mușchii lor de naziști vor să facă cu noi,poporul imbecil doarme și vaaaai dacă era acum la guvernare peee seee deee și făceau ce fac acum acești imbecili naziști,să vedeți ce de ciume galbene faceau ca toți dracii prin toată țara,noape bună idiot popor romîn îț meriți soarta de sclav

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *