Champs-Elysées – Falsa arteră de lux a lumii

Cea mai cunoscută Stradă Mare din lume rămîne, indiscutabil, Champs-Elysées. Aţa de asfalt care leagă Place de la Concorde de Arcul de Triumf face nostalgia tuturor turiştilor din lume. Cu timpul, graţie ştirilor, reportajelor TV, literaturii ieftine şi frustrărilor din Europa de provincie, zisă geografic şi Europa de Est, s-a format imaginea unei artere de lux, mărginită de magazine elegante, la care numai cititul firmei te costă un salariu, frecventată de doamne elegante, descinse atunci de la coafor, şi de domni şic, păşind ţepeni, ca să nu li se strice dunga pantalonilor.

În realitate, însă, Champs-Elysées-ul de azi e o banală Stradă Mare a Parisului, bătută cu piciorul de turişti scînteind de entuziasm că sînt în Oraşul Luminilor, şi de golani din mahalale, veniţi aici să ciordească şi, eventual, să pună ochii pe o potenţială victimă a unui viol în grup. Ca orice uliţă dintr-un sat, celebra arteră e supraaglomerată sîmbăta seara, cînd tot omul aflător în Paris iese la vedere în centru. Deşi am fost în capitala Franţei de mai multe ori, o singură dată am găsit timp să mă plimb pe Champs Elysées. S-a întîmplat cu trei zile înaintea Anului Nou, în acel timp searbăd, fără trecut şi fără viitor, dintre Crăciun şi Revelion. Nici vorbă de cetăţeni şic, ieşiţi la plimbare direct din Mercedesuri, pentru că aşa cere Codul Manierelor Elegante. Cei mai mulţi inşi proveneau, fără echivoc, din boschete, veniţi seara în Centru după ce spărseseră cota de geamuri în locurile de plecare, negri, arabi şi produsele încrucişărilor dintre emigranţi şi cetăţenii băştinaşi. Negrii bîntuie bulevardul de la un capăt la altul, cu aerul unei cete de cîini în căutarea unei ibovnice, nu prea diferiţi ca neam şi comportament de flăcăii din Tirchileşti, ieşiţi sîmbăta seara în Centru ca să hărţuiască sexual tot ce-i de genul feminin, de la firma Berărie pînă la vaca în plin retur de la islaz. Toţi par traşi la indigo: bascheţi şi cipilică, mişcări descleiate, de crezi că de la un minut la altul se vor desface în părţile componente din Atlasele de Anatomia şi fiziologia omului, producători exclusiv ai mărcii numite gălăgie. Sînt negri întîlniţi peste tot în lume: în Harlem, în jungla ecuatorială, în filmele de la Hollywood, în broşurile rasiste şi în cuvîntările activiştilor pe tărîmul discriminării pozitive. Arabii, în schimb, se plimbă în familie. Nevasta împingînd căruciorul cu cei 4 copii şi purtîndu-l pe al cincilea în burtă, bărbatul venind în urmă, cu mîinile la spate, grav ca un executor judecătoresc, soacra şi vărul de- al doilea. Tinere musulmane trec lumea din jur prin privirile inexpresive. Se pitesc cu toatele sub basmale cenuşii de văduve înainte de a se mărita. Asiatici zîmbitori fotografiază tot ce întîlnesc în cale. Rari parizienii get-beget, uşor de recunoscut după fularele de mătase înnodate cochet la gît şi bastonul cu măciulie de argint.

În borcanele cafenelelor se văd, ca nişte castraveţi puşi la murat, domni şi doamne trăncănind zile-n şir deasupra unui pişcot şi a unei ceşti de cafea. Din magazinele scumpe, celebre în toată lumea, ies cărători de pachete, care trec dintr-o partea într-alta a străzii. Gură-cască privesc ore-n şir vitrinele cu preţuri inaccesibile. Un echipaj al Poliţiei analizează minuţios documentele unor negri trîntiţi pe scări. Stau mai încolo, gata să-şi primească noii chiriaşi, cîteva dube. Alţi poliţişti, de astă dată pe patine cu rotile, descriu pe asfalt cercuri olimpice în căutarea suspecţilor din Est. Discotecile aruncă în stradă, fără menajamente, grupuri de muzici care răcnesc cît le ţine gura. Sus, pe Arcul de Triumf, scînteiază blitz-urile turiştilor, mîndri că au Champs Elysées-ul la picioare.

Toată lumea e de acord, fără s-o spună deschis, că nu-i indicat să întîrzii pe Champs Elysées după ora 11 noaptea.