Reprezentanții a 14 facțiuni palestiniene, inclusiv Fatah și Hamas, au semnat „Declarația de la Beijing”, document prin care se angajează să pună capăt disputelor interne și să consolideze unitatea palestiniană

Chelnerul de la Cotroceni ne spune să nu ne mai ocupăm de Canalul Bâstroe

Comentarii

19 comentarii pentru articolul „Chelnerul de la Cotroceni ne spune să nu ne mai ocupăm de Canalul Bâstroe”

  • Apropo de premiile astea care se tot dau prin Occident (poate își dau și chinezii și arabii; eu n-am prea auzit). Eu zic că nu înseamnă absolut nimic (în afară de cele Nobel pentru arte și științe). Așa au primit și Meghan și Harry pentru lupta împotriva rasismului, parte din motivația pentru acordarea premiului fiind că au atras atenția asupra rasismului din familia regală britanică. Și nu s-a prăbușit monarhia. Mai au de scris cărți și filmat documentare…

  • Maestre, exista o explicatie a SRI pt cucuiul lui tata Mosu. Omul este saman practicant si a fost saptamana cenusii si daca liderul lumii libere nu respecta traditiile atunci cine. Cum a spus tata Iliescu: daca nu acum atunci cand daca nu noi atunci cine. Sa revenim la lucruri serioase. Nu este rau ca facem parte nici din UE chiar daca liderii de azi ai UE sunt de proasta calitate si nici din NATO. Problema este ca ne-am ales momentul cel mai prost. Il inteleg pe Catavencu care clama ce va zice Europa de noi dar pe vremea lui erau alte conditii. Cand nou ceream cu incersunare acces Rusia era praf si controlata de americani si nu era o amenintare pt noi. Trebuia sa ne consolidam ca tara atat economic si social, si sper sa nu sara cozile de topor pt ca au avut la dispozitie 4 ani 1996-2000 in care daca ar fi avut ceva in cap si faceau., si abia dupa sa cerem sa facem parte. Din pozitia de rupti in cur am obtinut ceva pe masura. Dupa experienta cu nationalismul lui Ceausescu si Europa si America au fost surprinse si dovada surprinderii lor o reprezinta faptul ca ambele acorduri au fost date pe vremea guvernarilor PSD cel mult hulit si marginalizat de occident. Ce n-au prixeput ai nostri este faptul ca daca ceri in genunchi in genunchi vei ramane. Occidentul s-a desteptat brusc si a realizat ca suntem cea mai buna vaca de muls. Grecii cand au intrat la zona euro au pus o mie de conditii. Cand s-a dus Obama la Salonic a aruncat un dentist,nu un hamal un dentist cu pantoful in el. Noi ne pisam pe noi numai daca trece Air Force One pe deasupra Romaniei. Nu uitati ca grecii si-au castigat o parte din indepenta la 1821 si noi dupa 50 de ani. Spune multe. Cu ajutorul rusilor si noi si ei asta ca sa-i ofticam pe filoucrainieni. Daca incercam sa ne cladim singuri, poate nu reuseam desi ma indoiesc si ceream aderarea la UE cum a facut Croatia mai tarziu poate aveam alt statut. Asa ramanem ce-am fost: mamaligari si nu ne ia nimeni in seama.

  • Domnilor,astia de la securitatea sereista au stramosi pe cit de criminali pe atit de comici.Am sa va povestesc una la fel de adevarata (numai una) intimplata in 1968 la depozitul CHIMPEX (ICLPP sectia 3 Export,pe adunci) cind in cladirea birourilor a aparut un palarios zimbitor si ne-a facut cu ou si cu otet pe toti,ca nu avem grija de instalatii,ca traseul de conducte a fost minat de niste sabotori straini,ca exista cartuse de dinamita pina la terminalele de incarcare-descarcare si ca noi in acest timp jucam carti, dormim in cizme,etc.Dupa o ora de cautari nu am gasit nici o dinamita…ca nu e dinamita,ca sunt niste bucati ce scinduri si ca totul e un simulacru ca sa ne verifice vigilenta,etc.Dupa alte ore am gasit un brat de scinduri plasa adunate din diferite puncte pe care le-am localizat in fata lui pe pranul de trasee lipit pe perete.Tot balamucul a durat jumatate de zi,toti directorii au fost pusi in stare de alarma adica pe jar.Sifiliticii astia nu s-au lasat de vechile metehne,ba au adaugat altele la bagajul de cunostinte.Va reamintesc,ca acesti criminali conduc Romania de aproape un secol.Copii,nepotii si stranepotii securistilor care au omorit studentimea si politicienii romani la Pitesti,Aiud,Peninsula si alte penitenciare blestemate se numesc SRI-iti.Eu,dupa 89, m-am tamponat cu ei in mai multe locuri d,dupain Constanta si am ajuns in Spania intre franchisti,alte jigodiile dracului.

  • Picoloul,bell boy sau ce o mai fi a afirmat azi ca va acorda orice fel de ajutor Moldovei,a mai fost unul care trecut Prutul,oare ce a patit ?

  • Cred ca v-ati dus dupa fenta PSD cu canalul Bastroe, daca nu il credeti pe OUG13 Grindeanu sau ca Ciolacu a devenit ecologist! Ar trebui sa reluati informatiile din 2022: „Navele din Ucraina au început să exporte
    cereale prin Canalul Bâstroe” 13 iul 2022/”Comisia Dunării intervine pentru creșterea exporturilor de cereale din Ucraina
    prin porturile de la Dunăre” 24 iunie 2022, ar trebui sa vedeti proiectul „Danube Solidarity lane”, As part of the European Union’s response to the Russian aggression against Ukraine, the European Commission and bordering EU Member States established on 12 May 2022 the EU-Ukraine Solidarity Lanes. […]Ministers and secretaries of state from Ukraine, Moldova, Poland, and Romania”
    Daca cititi si documentele o sa vedeti ca au voie pe Bastroe, au voie 7m si au voie pe coridurul TEN-T temporar.
    Danube Solidarity Lane 07.07.2022
    The Danube Commission has continued to carry out activities for facilitating freight transport between EU
    and non-EU countries through the use of Danube River and sea ports in order to seize the untapped potential for transporting cargo in the Rhine-Danube TEN-T corridor.
    Maximum vessel`s parameters: Draft ≤ 7 m
    >Connectivity situation: [ …] 3. IWT: through Sulina channel (RO) or Bystroe channel (UA)”

    Concluzia: Romania stia ce se intampla inca de anul trecut si mai mult, si-a dat acordul!

    • Prin Conventia din 1948 Belgrad, singura cale navigabila din Delta este canalul Sulina. Punct.

  • Din pacate noi multumita Piratului adica lui Base nu mai avem nave ,nici macar sa scufundam una si sa-i blocam pe idioti in tenativa lor de transformare a deltei,ei au scufundat nava Rostok,va aduceti aminte,prea repede s-a uitat ce probleme a generat scufundarea deliberata a navei Rostok(sub pavilion ukr) de catre ukr chiar pe senalul navigabil al bratului Sulinei in 1991,a durat 15 ani sa scoata epava.
    Zice ca acum vor sa cloneze mamuti pornind de la ADN,clonati-l pe Ceausescu pentru macar un an si sa ne scape impreuna cu Securitatea lui de toata clasa politica pupincurista si vanzatoare de tara !

  • @Domnu’ Cristoiu,

    E o tragi-comedie ce se intampla in Romanica noastra.
    Stiam ca „democratia” garanteaza fix libertatea de asociere si exprimare. N-am auzit pana acum ca presedintele unei tari „democratice” poate decide de unu’ singur despre ce au voie si nu au voie oamenii sa vorbeasca. Cu atat mai putin politicienii tarii.
    Parerea mea este ca Johannis dovedeste ca este de-a dreptu’ tradator-dictator…!

  • Asteptam o conferinta de presa în Cazul Bîstroe de la Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” Galati, deoarece sunt responsabili:
    Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” Galati, este persoana juridica romana si functioneaza ca regie autonoma sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, in conformitate cu prevederile HGR 492/2003, cu conventiile si acordurile internationale la care Romania este parte. AFDJ Galati indeplineste functia de autoritate de cai navigabile pe sectorul romanesc al Dunarii de la intrarea in tara la km 1.075 pana la iesirea in Marea Neagra, pe bratul Sulina, in rada Sulina, pe bratele navigabile ale Dunarii, Borcea, Bala, Macin, Valciu, Caleia, pe bratul Chilia cu bratele secundare, pe bratul Sfantul Gheorghe cu canalele de rectificare si pe bratele secundare ale Canalului Sulina, denumite Dunarea Veche. In calitatea sa de autoritate de cai navigabile si in conformitate cu prevederile Conventiei despre regimul navigatiei pe Dunare, AFDJ Galati are ca obiect de activitate asigurarea adancimilor minime de navigatie prin dragaje de intretinere, asigurarea semnalizarii costiere si plutitoare, efectuarea de masuratori topohidrografice, efectuarea de lucrari de constructii si reparatii constructii hidrotehnice pentru asigurarea conditiilor de navigatie, asigurarea efectuarii pilotajului navelor maritime pe sectorul Dunarii cuprins intre rada Sulina si Braila si in porturile situate pe acest sector, punerea la dispozitia tuturor utilizatorilor a infrastructurii de transport naval, precum si ducerea la indeplinire a unor obligatii ce revin statului roman din conventiile si acordurile internationale la care Romania este parte si care i-au fost incredintate prin delegare de competenta de catre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

  • Englezoaica si comentatorii fac toti banii pe blogul asta. Unde-i englezoaica?

  • „Azi, când fraza lustruită nu ne poate înșela,
    Astăzi alții sunt de vină, domnii mei, nu este-așa?
    Prea v-ați arătat arama sfâșiind această țară,
    Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară”…

    Eminescu, mereu actual.

  • Despre curgerea lichidelor
    Printr-o țeava mai mare curge mai multă apa decit printr-o țeava mai mică
    România are un super expert in ape fost director la Apele Romane – Ion Iliescu
    Al doilea de întrebat despre ape este Petre Roman cu doctorat in Franța
    Dunărea pina aval de Galați curge intr-un bazin de unde se desparte un brat care pleacă spre est Chilia
    Brațul Chilia este un sant cu adâncimea de 3,6 m și cu de lățimi variabile intre 300 și 700 m avind un senal navigabil pentru barje lat de aproximativ 50 m
    In conformitate cu dreptul internațional frontiera de stat aflat pe curul unei cai de apa este trasată pe mijlocul senalului navigabil
    Mărind adincime șanțului automat creste debitul de apa care poate curge prin acel sant
    Creșterea debitului in acel punct scade automat debitul in celelalte
    Mai avem aici de discutat și efectul Bernoulli asupra pinzei de apa freatice precum și cel de curgere gravitațională spre locul cel mai adinc
    Afectul acestor doua fenomene conduc la coborârea pinzei freatice la nivelul cel mai de jos al vaselor comunicante asfel create
    Concluzie
    Alegerea Sulinei ca și cale navigabila a fost decisă ca urmare a analizei debitelor și a determinării impactului asupra mediului

    De ce vrea Ucraina Chilia navigabila
    Vasele maritime ale Ucrainei azi urca pe Dunăre pina la Reni prin brațul Sulina plătind taxe și folosind piloții statului roman

    KWJ nu este chelner este șef de sala el sta drept țantoș privește mesele peste capul chelnerilor si debarasorilor le coordonează activitatea si seara le împarte bacșișul pus de fiecare in frapiera de la întrebarea spre Bucătărie

    Cornel Nistorescu datorită virstei si probabil mediului in care este intoxicat are momente de cotofan perfect
    Nu știu dacă știe sau nu de conventia de la Montreux dar in Marea Neagră nu are sa staționeze nici o nava militară americană cit exista Turcia și Rusia riverane
    Și faramitarea mult visata de unii a Rusiei tot are sa o lase cu litoral la Marea Neagră deci are sa fie riverana acolo

    Exact in temeiul celor spuse de Dvs privind politica externa poate se impune ca KWJ sa fie suspendat din funcție asta pentru ca peste trei patru ani sa nu ne trezim ca ca avem convenții și tratate semnate de care nu știm nimic

  • Asteptam o conferinta de presa în Cazul Bîstroe de la Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” Galati, deoarece sunt responsabili conform legii, anume:
    Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” Galati, este persoana juridica romana si functioneaza ca regie autonoma sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, in conformitate cu prevederile HGR 492/2003, cu conventiile si acordurile internationale la care Romania este parte. AFDJ Galati indeplineste functia de autoritate de cai navigabile pe sectorul romanesc al Dunarii de la intrarea in tara la km 1.075 pana la iesirea in Marea Neagra, pe bratul Sulina, in rada Sulina, pe bratele navigabile ale Dunarii, Borcea, Bala, Macin, Valciu, Caleia, pe bratul Chilia cu bratele secundare, pe bratul Sfantul Gheorghe cu canalele de rectificare si pe bratele secundare ale Canalului Sulina, denumite Dunarea Veche. In calitatea sa de autoritate de cai navigabile si in conformitate cu prevederile Conventiei despre regimul navigatiei pe Dunare, AFDJ Galati are ca obiect de activitate asigurarea adancimilor minime de navigatie prin dragaje de intretinere, asigurarea semnalizarii costiere si plutitoare, efectuarea de masuratori topohidrografice, efectuarea de lucrari de constructii si reparatii constructii hidrotehnice pentru asigurarea conditiilor de navigatie, asigurarea efectuarii pilotajului navelor maritime pe sectorul Dunarii cuprins intre rada Sulina si Braila si in porturile situate pe acest sector, punerea la dispozitia tuturor utilizatorilor a infrastructurii de transport naval, precum si ducerea la indeplinire a unor obligatii ce revin statului roman din conventiile si acordurile internationale la care Romania este parte si care i-au fost incredintate prin delegare de competenta de catre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

  • daca stiam io ca rusii organizeaza excursii pentru …cei care se simt tineri :))), pai ce, imi mai doream io sa ma fac vacar, sa cresc vaci pe un deal? :)))
    nu nenica, mai intai ma duceam sa ma inscriu pe lista cu excursionisti la Sankt Petersburg, ca daca mi aranjez coafura… te juri ca nu sint vacar! :)))), deci nu mi-as face patria de ris pasind prin minunatul Sankt Petersburg :)),
    si dupaia …alta prestanta aveam in fata vacilor:)))

    pai daca socotesti toate cararile pe care merg o gramada de romani in afara tarii
    pentru specializari si excursii organizate de alte state
    ca fiind o cale de racolare a acestora
    ce rezulta e ca sintem o tara de racolati:))

  • Chelner?! Ăsta se comportă ca și cum nu i-ar păsa că e președintele României….un trădător voiajor de lux… Acum distruge Delta făcând-o pe niznaiul deși a fost de acord cu lucrările de adâncire pe canalul Bâstroie…trimitem experții ca să vadă ce, că s-a adâncit canalul împotriva convențiilor internaționale ?!

  • Si da o intrebare pentru marele analist DUNGACIU de la TUCA aseara a afirmat de pericolul CHINA:
    -De cand China a devenit un mare pericol pentru Romania? eu am fost plecat de pe aceasta planeta ultima data inainte de ’89 era prietena Romaniei cumva de cand am intrat in NATO?

  • Da domnilor Seful de sala are dreptate trebuie sa ne pastram energia ca o sa trebuiasca sa negociem cu rusii in curand deci ciocu mic si joc de glezne.Moldova este scoasa la incalzire deoarece europenii inca dorm nu prea sunt activi in razoiul cu Rusia si inca reprezinta o amenintare pentru USA(europa nu rusia)

  • In conferinta de presa a lui Iohanis cred ca mai de interes este referirea la Moldova. Isi manifesta sprijinul total, chiar si in situatii mai deosebite. Planul lui Biden vizeaza Moldova, care va deveni noua Ucraina, exista un scenariu in care Iohannis va duce Romania in razboi.

  • Domnule Ion Cristoiu
    Nu sunt nostradamus, ca asta e maresal la Fratele Cazut,dar incerc si Eu un mic catren…
    Decenta excelentei sale pres vis a vis de Chilia
    Ii va servi sas-ului cand va executa puscaria
    Am cunoscut un sas in 1989,il chema Hartman,era sofer de autobasculanta si cumparase trabantul lui Tata,un Om de cuvant,s-a tocmit pe un pret,55.000 lei si nu s-a razgandit cand a vazut ca sunt pragurile masinii corodate,iohannis e omul lui voiculescu dan,combinatorul lui iliescu ion care nu s-ar simiti prea bine,dupa ultimele cercetari…
    Spuneti de spionaj,pai sa vada astia unde a facut tanti raluca turcan facultatea,la rusi,daca vreti va ofer o informatie,mai sunt din astia,vedeti fetita unuia care ar fi procurator militar dupa ce a fost cu prunariu la misiune in Federatia Rusa,a facut studiile in Federatia Rusa,nu de alta dar il cunosc pe individ din copilarie…
    Mai este un subiect,nu stiu ce politician din Austria a spus ca da schengen daca Romania recunoaste kosovo-prea tarziu.
    Toata Stima Maestre Ion Cristoiu!!!
    Valentin-Ionut Constantinescu