Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

Chiar credea Sadoveanu în colhozuri?

Încîntătoarele descrieri. Duminica, văzută de mine și ca un răgaz în truda inutilă a scrisului, asemănător unei partide de table în Cișmigiu, citesc 10 pagini din trei cărți, cu creionul în mînă. Cu creionul în mînă înseamnă că formulările mai meșteșugite, cele care izbesc prin talent și, prin urmare, îmi biciuie inspirația, ajung să fie subliniate. Fac semn și trec pagina împreună cu schița de idee pe contracopertă, unde lipesc de regulă stickuri, pentru a nu mîzgăli cartea, în vederea unor dezvoltări care nu vor veni niciodată. În această viață, desigur. Prima carte luată la mînă e un volum din Publicistica lui Arghezi. Cu Publicistica lui Arghezi am ajuns deja la anii 1944-1947. Publicistica din Adevărul anilor 1946-1947 am citit-o pentru Istoria literaturii proletcultiste. Am încercat să demonstrez într-un capitol al cărții că Tudor Arghezi se credea în 1946, 1947, de capul lui în dictatura comunistă, pe care o confunda, din nefericire, cu dictatura antonesciană. Am acum posibilitatea de a citi articolele din Adevărul dintr-o dublă perspectivă:

  1. De interesat doar de text.
  2. De cunoscător al temelor și obsesiilor argheziene deja monotone. Bine ar fi fost dacă aș fi făcut asta cînd am scris capitolul despre Arghezi din Istorie.

A doua carte e Extremul Occident, scoasă de Petru Dumitriu în 1964, în Vest, produs direct al exasperării de a se vedea lucrat de sterila (cu talent) Monica Lovinescu, un fel de Monica Macovei a exilului în timpul Războiului rece. Mă apropii de finalul cărții. Mai am puțin și o dau gata. Părerile sînt confuze. Pe de o parte, găsesc cu încîntare în descrieri (vezi isteriile fanilor de muzică rock) geniul descriptiv al lui Petru Dumitriu. Pe de alta, mă plictisesc de moarte metafizicile artificiale ale personajelor, rod al concesiilor făcute de marele creator de destine buricismului prozei occidentale.

A treia carte a devenit acum, după terminarea capodoperei Domnii Golovliov, Opere alese de Saltîcov-Scedrin. Am citit deja prima povestire a slujbașului, relatare dinadins neutră, ca și cum ar fi fost despre normalități, a grozăviilor care marcau Imperiul țarist, spațiul al funcționărimii corupte, șmechere și abuzive. Noutatea e dată de privirea naratorului, una detașată, mărturisind o mentalitate de tăria unei credințe fanatice.

*

De ce vine acum Lumina de la Răsărit? Am ajuns cu lectura volumului 20 Publicistică de Sadoveanu la scrierile de după 23 august 1944. Pentru Istoria literaturii proletcultiste ar trebui să-mi pun întrebarea:

Era Sadoveanu sincer în pledoaria pentru colhozuri?
Sadoveanu reia acum, dar cu mai multă putere, deplîngerea țărănimii române pentru sărăcia în care se zbate. Înainte vreme scrisese mult despre asta, și văzuse soluția în asocierea țăranilor, în înzestrarea lor cu mașini, în ridicarea nivelului lor cultural. Cel puțin în Lumina vine de la Răsărit, conferința crucială din martie 1945, primele pagini iau caracterul unor texte dramatice despre situația țărănimii. Acum, Sadoveanu prezintă soluția ca fiind importul colhozurilor din URSS. De ce vine acum pentru țărani Lumina de la răsărit? Știa Sadoveanu de eșecul numit colhozuri? Imposibil să nu știe, se scrisese mult despre asta în presa interbelică. Și dacă ar fi fost convins de soluția colhozurilor, de ce n-a oferit-o în scrierile anterioare, fie și măcar aluziv? Sau nu știa și se iluziona crezînd în colhozuri? Iată o întrebare asupra căreia nu cred să se fi aplecat cineva după 1989 sau mai înainte:
Era sincer Sadoveanu în tot ce făcea după 23 august 1944? Și dacă da, ce-l apucase de era atît de prosovietic? Pentru că nici măcar oportunismul nu justifică excesele lui în materie de elogiere a rușilor.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Chiar credea Sadoveanu în colhozuri?”

  • Chiar credea Sadoveanu în colhozuri?

    Chiar crede Zelenski în lupta impotriva coruptiei?

  • Și Sadoveanu era om,cu fricile,refulările și năzuințele sale ! Să-i apreciem operele valoroase și să-i evitam,pe cât posibil,maculatura prosovietica ! Să o analizăm doar stilistic,literar daca este cazul !

  • Nu știm exact ce credea dar sunt sigur ca proverbul -unde-s doi puterea creste – genera baza ideologica a problemei

  • Poate că Sadoveanu se arăta prosovietic pentru a evita soarta lui Păstorel Teodoreanu.

    • Adaug că poate Sadoveanu, mason fiind, avea un motiv in plus să se teamă de temnițele comuniste. Nu cred să-i fi agreat comuniştii pe masoni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *