Cinci cărți faimoase care au fost interzise, o poveste a ipocriziei

Fie că a fost vorba de o poveste scandaloasă despre sex sau pur și simplu a fost vorba despre un porc vorbitor, mulți oameni au găsit diverse motive pentru a interzice unele dintre cele mai bune și mai faimoase cărți din lume. S-au purtat procese în instanță, au fost arse cărți și au fost emise fatwa [Sentință, recomandare cu caracter de precept (formulă, principiu, învățătură care stă la baza unei doctrine, (mai ales morale), normă, regulă de conduită)]. Dragi cititori, descoperiți istoriile fascinante a 5 cărți celebre, dintre multe altele, care au fost interzise în diverse țări, de la SUA la fosta URSS.

Cu toate că au fost interzise cărți înainte și după „Versetele satanice”, niciuna nu a dus la punerea pe capul autorului lor a unui mandat de condamnare la moarte. De fapt, puține cărți moderne au un istoric de publicare la fel de sângeros. Ca urmare a acestei cărți, Salman Rushdie a fost nevoit să se ascundă timp de un deceniu întreg, după ce ayatollahul iranian a emis o fatwa, „poruncă”, care a dus, de asemenea, la moartea traducătorului japonez al lui Rushdie. Condamnată de mulți oameni care fac parte din lumea musulmană pentru aparenta sa blasfemie, cartea a fost arsă până și pe străzile din Marea Britanie, alături de cele din întreaga lume islamică.

Deși multe cărți s-au regăsit în procesele de ardere a cărților naziste din 1933, inclusiv scriitori și gânditori de referință, precum Kafka, Thomas Mann și Albert Einstein, niciuna nu a fost atât de critică la adresa Germaniei din timpul războiului precum „Pe frontul de vest nimic nou”, scrisă de Erich Maria Remarque. Considerată nepatriotică de către naționaliști și chiar de către o serie de militari și scriitori care nu erau aliniați naziștilor, ceea ce nu le-a plăcut acestor grupări și persoane la carte este exact ceea ce o face să fie o relatare atât de convingătoare a adevăratelor orori ale războiului.

Nu va fi o surpriză faptul că satira abia voalată a lui Orwell despre brutalitățile comunismului a fost interzisă în URSS stalinistă, dar statutul său de carte interzisă a dăinuit mult timp după căderea Zidului Berlinului. „Ferma animalelor” încă este interzisă în Cuba și în Coreea de Nord (din aceleași motive pentru care a fost interzisă de către sovietici) și a fost, de asemenea, interzisă în Kenya pentru criticile sale la adresa corupției și, mai ciudat, în școlile din Emiratele Arabe Unite pentru reprezentarea unui porc vorbitor, chestiune imaginară care a fost considerată contrară valorilor musulmane.

„De veghe in lanul de secară” are dubla distincție fascinantă de a fi atât cea mai interzisă carte, cât și a doua cea mai învățată în școlile americane. Apărătorii ei o văd drept o privire definitivă asupra frustrărilor și plictiselii vieții de adolescent, în timp ce acuzatorii ei au considerat că a provocat orice, de la crime la sinucideri și până la răspândirea ideilor comuniste în America. Totuși, ceea ce nu au reușit să realizeze cenzorii este că interzicerea unei cărți din cauza descrierii rebeliunii adolescenților nu face decât să îi facă pe adolescenții rebeli să o caute și mai mult. J. D. Salinger a putut să fie mândru.

Poate cea mai mare laudă și dovadă de atenție pe care o poate primi un autor, este reprezentată de către descrierea de către John Steinbeck a condițiilor grele de muncă din California din perioada depresiunii, operă care a fost atât de brutală încât a fost interzisă în comitatul în care se mută familia Joad, în ciuda faptului că istoricii au confirmat că descrierea lui Steinbeck a fost (și poate că încă este), fidelă realității. Oficialii locali din comitatul Kern i-au convins pe muncitori să ardă cartea într-o serie de ocazii fotografiate, ceea ce, în mod ironic, a întărit și mai mult manipularea trăită de muncitorii migranți din zonă, chestiune pe care Steinbeck o descrie atât de bine în „Strugurii mâniei”.

Foto Library Association