Pentru cele trei călătorii s-au înscris cam aceleaşi persoane. Parlamentari şi accesoriile acestora – neveste, fiice, nepoate, amante – mulţi dintre delegaţi tratînd Conferinţa ca pe o excursie într-un teritoriu exotic al lumii. Am identificat printre membrii grupului un bătrîn şi o jună spălăcită, din Israel, un cuplu între două vîrste, din Islanda, un deputat comunist din Franţa (cu care am avut o discuţie agreabilă despre imperialismul american), o mătuşă din Zambia, o parlamentară din Malta (genul de femeie care ajunge şefă de stat), una din Cipru (partea greacă) şi una din Suedia. Ca în orice grup dintr-o călătorie cu ghid, s-a detaşat imediat din mulţimea anonimă, urcînd spectaculos pe bolta afirmării ca vedetă, Cea care pune întrebări. Acest rol de prim rang în cadrul oricărui grup din străinătate şi l-a asumat reprezentanta Suediei. Cu excepţia mea, toţi ceilalţi îşi luaseră cu ei ecusoanele de participanţi la conferinţă, pe care le purtau spînzurate de gît, mai ceva ca medaliile olimpice la atletism. Nu mi-a fost prea greu, aşadar, să aflu că purtătoarea noastră de întrebări nu era parlamentară, ci funcţionară a Parlamentului suedez. Asta explica într-un fel ambiţia ei de a trece neapărat drept fetişcană, deşi vîrsta îi dădea dreptul să aibă nepoţi. Îşi pusese o fustă scurtă, prea scurtă chiar şi pentru clima tropicală a Cubei, o cămăşuţă la fel, care-i lăsa să se vadă buricul. Părul şi-l prinsese într-o bentiţă, ca jucătoarele de tenis date la televizor bătînd mingea, şi se văruise atît de tare, că-ţi venea să faci grafitti pe obrajii săi. De cum s-a urcat în microbuz şi pînă la finele celui de-al treilea tur, l-a tocat pe ghid cu zeci de întrebări inutile. Ghidul zicea: Sîntem pe Rampa, strada principală a Havanei. Punătoarea de întrebări sărea de la locul ei: E chiar strada principală? Sub acest semn, al nevoii de întrebări cu orice preţ, trecînd pe lîngă mare, întreba, asta-i chiar marea? pe lîngă un hotel, ăsta-i chiar un hotel? Jumătate din întrebări îl obligau pe ghid să repete ce-a spus mai înainte. Cealaltă jumătate să repete ce scrie în orice manual de şcoală elementară. La vila lui Hemingway, de la Finca Vingia, coapta cu ambiţii de fetişcană s-a interesat cînd a murit scriitorul, dar mai ales dacă a fost însurat. Spera, probabil, să afle că n-a murit şi, mai ales, c-a fost însurat, dar acum e liber. Inclusiv pentru suedeze! A fost singura care s-a oprit să scrie în caietul de impresii al muzeului, zis şi Libro del visitante. Hemingway, deşi mort (cel puţin potrivit manualelor), s-a pomenit cu o dedicaţie de vino-ncoa. Debuta cu Lui Ernest şi se încheia cu A ta, Angelique.
Grupul pentru călătoria a doua – cea prin Havana – a dat lumii turistice un exemplar unic, ceva în genul viţelului cu două capete sau al caprei care ştie tabla înmulţirii: o parlamentară din Zambia! Era o negresă trupeşă, cu zbîrcituri blînde, ceva în genul Mam din filmele americane dedicate Războiului de Secesiune. Eram gata să jur că e un agent sub acoperire al Poliţiei Politice cubaneze. Pentru a ne spiona, dar şi pentru a-l supraveghea pe ghid – mi-am zis. Au trimis-o în prealabil în Zambia, de unde au adus-o la cea de-a 105-a Conferinţă ca parlamentară doritoare de excursii. Asta deoarece, în cele două călătorii asumate, în timp ce toţi din microbuz răsuceau capul de la un geam la altul, sub preţioasele îndrumări ale ghidului, ea împletea întruna, fără să tresară măcar, un flanel. La capătul celor două călătorii, dăduse gata mîneca stîngă şi atacase îndrăzneţ dreapta. Sînt sigur c-a mai rămas la Havana vreo săptămînă, ca să termine tot flanelul. Abia pe la jumătatea celei de-a doua călătorii, ghidul, extrem de generos cu mine (încă n-aflase că sînt jurnalist străin, cea mai primejdioasă persoană pentru un cubanez care nu vrea să-şi piardă postul), mi-a destăinuit că-i parlamentară şi că sub fusta largă şi înflorată nu ţine pistolul mitralieră, ci ghemele de lînă.
Lasă un răspuns