Cînd industria poate fi poetică

Crize și scenarii. După calvarul unei cozi la poştă, rămasă ca pe vremea lui Ceauşescu, violent împestriţată cu afişe, hîrtii, mărfuri, desfac pachetul de cărţi primite de la Amazon.com.
Sînt atlasurile comandate pe Internet, ţinînd de disciplina Geopolitică: al Balkanilor, al Țiganilor, al Rusiei, al ţărilor arabe şi unul – mai deosebit de cele dinainte, al crizelor şi conflictelor. Îl deschid, de cum ajung la Bibliotecă, pe cel al Crizelor şi conflictelor, la Republica Moldova. Interesantă structura unui articol:
Originile conflictului, Conflictul, Scenariile pot fi fotografiate. Dau gata cele patru scenarii schiţate de autor în ce privește Republica Moldova.

Pe primul loc:

„Status quo. E cel mai probabil. Conducătorii moldoveni şi conducătorii transnistreni găsesc în acest conflict avantajul de a-şi putea consolida puterea. De aceea, îl şi întreţin“.

Pe locul IV, ultimul, cel mai puţin probabil:

„În numele rădăcinilor comune şi atrasă de un nivel de trai superior, Moldova reclamă ataşarea la România”.

*

Dispărut. Toate cărţile despre Căderea Constantinopolului consemnează dispariţia în luptele din zorii lui 29 mai 1453, zi blestemată de marţi, a Împăratului Constantin al XI-lea Dragases.
Deşi unii cronicari turci susţin că i-a fost descoperit capul (porunca dată de Cuceritor, Mehmet al II-lea, de a se găsi cadavrul Învinsului pentru a se făli cu el), nu e nici o îndoială că Împăratul a dispărut pentru totdeauna. Turcii reuşiseră să spargă primul zid – cel exterior de la Poarta Sfîntului Roman. Împăratul Bizanţului şi-a scos însemnele de Porfirogenet şi s-a avîntat în vălmăşag.

Istoria consemnează:
Nu s-a mai ştiut de el!
La o adică, Împăratul putea să-şi asigure o plecare pe furiş.

Seduşi de bogăţiile care le aşteptau jaful, marinarii turci îşi părăsesc locurile de luptă (de pe corăbii) şi aleargă în oraş să pună şi ei mîna pe cîte ceva. Corăbiile veneţiene sau geneveze pot ieşi din Cornul de Aur (lanţul a fost tăiat în partea dinspre Galata) şi sînt dispuse să ia şi bizantini dacă aceştia scot banii. N-ar fi fost cine ştie ce dificultate pentru Împărat ca să plece.

N-a făcut-o.
Chiar şi după dezertarea lui Giustiniani, a rămas pe poziţii, cu toate că înfrîngerea se anunţa deja ca inevitabilă.

N-a fost singurul moment eroic din timpul confruntării (între 2 aprilie şi 29 mai 1453) al lui Constantin Dragases.
Împăratul a refuzat atît sugestiile al lor săi de a pleca din Oraş pentru a pregăti Rezistenţa şi eventual Recucerirea într-unul din puţinele locuri din jur rămase în afara ocupaţiei Otomane, cît şi propunerile lui Mehmet al II-lea de a ceda Constantinopolul fără luptă, în schimbul unui exil aurit într-un teritoriu garantat de Cuceritor.

*

Ipoteză. Peisagiştii s-au văicărit că maşina strică priveliştea. Realitatea îi contrazice. Industria dă prin ea însăşi obol decorului poetic:

„Peisajul, apărat cu toată puterea împotriva barbarilor de ingineri, a cîştigat. Chenarul mărunt al şinelor argintii, pe poalele pădurii, e decorativ, trenul cu fumul în sus, înconjoară muntele ca o arătare de basm, monumentalele viaducte pe pilaştrii, cu deschizături ogivale, ridicate peste rîpi, ca nişte catedrale, adaugă zării o eleganţă, un mobilier neaşteptat, umple natura, pretutindeni şi o mai apropie de omul prezent în stepă şi pe gheţari, cu activităţile lui, singurătăţile adînci nu mai sînt izolate. De-a lungul liniei de fier se constelează noaptea, licuricii luminilor verzi, răspunzînd celor din cer”. (T. Arghezi, „Maşina”, Săptămîna CFR, 25 septembrie 1943)