Cînd îşi spune cuvîntul Mesianismul rusesc

Presa noastră provincială se revarsă peste margini de consideraţii privindu-l pe Vladimir Putin.
Unii îl tăvălesc prin cerneală cu abnegaţie, convinşi că, în afară de Patron, interesat să verifice dacă angajaţii îşi merită banul luat de el de la gura ibovnicei ca să finanţeze un ziar, îi va citi şi preşedintele Rusiei.
Alţii, în deplin ridicol, îi scriu, zicîndu-i tu, ca nevestei, cînd nu-şi găseşte ciorapii, şi sfătuindu-l să fie democrat, ca politrucii noştri.

Dincolo de aceste ţîfnoşenii, stă prostia de a crede, copiată de la Occidentali, că anexarea Crimeii e aventura unui autocrat, în conflict cu propriul popor.
Nici vorbă de aşa ceva.
Realităţile dovedesc fără tăgadă că politica lui Vladimir Putin corespunde perfect credinţei ruşilor că sînt un popor de excepţie, cu o misiune istorică.

Scrie Dostoievski în „Demonii“:

„Dacă un popor mare nu are credinţa că el este singurul deţinător al adevărului (unic şi exclusiv), dacă nu are credinţa că numai el este capabil şi chemat să-i învie pe toţi şi să-i salveze prin adevărului lui, acest popor încetează imediat de a mi fi un popor mare şi devine un simplu material etnografic. Un popor cu adevărat mare nu se va împăca niciodată cu un rol secundar în societatea umană şi nici chiar cu un rol de prim ordin, ci va rîvni negreşit şi exclusiv la un rol de frunte“.

Inutil a mai spune că aceste rînduri se referă la Rusia. Asemenea tuturor marilor intelectuali de la Răsărit, începînd cu Gogol şi terminînd cu Soljeniţîn, Dostoievski îi conferă Rusiei un rol mesianic.

Nici Lenin însă n-avea altă convingere!
Şi nici Vladimir Putin n-are alta.

Dezastrul Complexului bolşevic

Am poreclit cîndva „miliardari de carton“ pe îmbogăţiţi postdecembrişti în ritm de sîrbă, fără nici o temelie, la fel de rapid sărăciţi.

„Miliardarii de carton“ n-ar fi existat dacă puterea postdecembristă ar fi revenit unor oameni scutiţi de Complexul trecutului comunist. Cel puţin aşa se desprinde din radiografia făcută de Enciu Bobârniche unui ”miliardar de carton”, nababul fantezist Ilie Alexandru, personaj central al volumului „Liftul de carton“. Caietul de impresii al kitch-ului din beton şi sticlă numit Ferma Ewing păstrează pentru viitorime rînduri scrise şi iscălite de numeroase mărimi ale vremurilor recente: Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Oliviu Gherman. Toţi îşi exprimă admiraţia faţă de proiectele nebuneşti ale lui Ilie Alexandru, ţinînd să le fixeze ca dovezi ale capitalismului cu orice preţ. Ilie Alexandru e plimbat peste hotare în delegaţii, ca exemplu de întreprinzător autohton, dar mai ales ca mărturie vie a economiei de piaţă pe cale de a se împlini în Moldo-valahia. Unii ar putea bănui miş-maşuri în spatele acestor gesturi de binecuvîntare politică a unui zarghit pe banii statului. Posibil să fi funcţionat şi micile şi marile atenţii. Posibil să-şi fi spus cuvîntul şi operaţiunea „bani pentru partid!“

Sigur e însă că politicienii l-au blagoslovit pe Ilie Alexandru şi pentru a nu fi bănuiţi de mentalităţi comuniste. Acest complex al etichetării a făcut ravagii în anii postdecembrişti, dominaţi de demnitari cu trecut la activ simplu sau compus.

O proastă exaltată

Mircea Vulcănescu a scris cartea Nae Ionescu – aşa cum l-am cunoscut de pe poziţie de discipol.

Într-o carte a unui discipol era practic imposibil să nu vină vorba şi despre legătura lui Nae Ionescu cu Maruca Cantacuzino. Memoriile o dezvăluie drept o proastă exaltată. E, totuşi, asaltată de bărbaţi în genul lui George Enescu şi Nae Ionescu, veniţi la întîlniri cu ea direct de la restaurante populare. Pentru parveniţi ca ei, fumurile de aristocrată ale Marucăi sînt mai ceva ca un afrodisiac. Mircea Vulcănescu se opreşte niţel la rolul Marucăi în prostirea lui Nae Ionescu. Filosoful nostru începe să se îmbrace la un croitor de lux, se făleşte cu cămăşile şi batistele de ultimă oră. Nici Mircea Vulcănescu în aceste amintiri parşive, nici Maruca nu ne spun cum s-a petrecut transformarea unui intelectual într-un dandy tembel şi înfumurat, în genul lui Anton Bibescu. E de presupus că femeia, luîndu-se în serios ca aristocrată, s-a mîţiîit, lăudîndu-l cît de bine îi stă cu guler tare.

Şi Nae Ionescu, trădînd complexe de parvenit, chiar se crede un june din lumea înaltă, fîţîind cămăşile de mătase pe la cursuri, arătîndu-şi pe la ziar ladenul bej de la Paris.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Cînd îşi spune cuvîntul Mesianismul rusesc”

  • Cred ca s a prins pana si boxerul Kliciko,boxer cu mintea paradita de pumni,cat valoreaza cuvantul Occidentului si al Americii,puteau sa l intrebe direkt pe Sakal svili,ce a patit el si cum a fost mintit cu nerusinare,,,,,