CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea președintelui României. Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate
Colindul Împărtășaniei 2022
Demult, în toiul gerurilor sovietice, unul dintre dușmanii noului popor ce se înfiripa din înțelepciunea „Tătucului Stalin” își colinda, dinlăuntrul însingurării silite, semenii. Pe cei care nu-și suflecaseră proletar mânecile ca să construiască creduli utopica societate a egalității și dreptății, desigur. Nu înainte însă de a-i asasina pe opozanții nereeducabili și de a-i azvârli în gherlele torționarilor roșii pe ceilalți, la grămadă cu poetul Vasile Voiculescu. Ei bine, în ziua Crăciunului din 1956, cel declarat tuberculos ideologic de regimul comunist scrie un colind de-o frumusețe răvășitoare, o bijuterie lirică nepereche în literatura universală. Au trecut de atunci 66 de ierni, unele mai viforoase, altele mai diafane, dar nevoia de împărtășanie a rămas…
„În coliba-ntunecată
«Ce minune, Doamne»
Din os şi carne lucrată,
«Ce minune, Doamne»
A intrat Hristos deodată.
«Ce minune, Doamne»
Nu făclie ce se stânge,
Nici icoană ce se frânge,
Ci El însuși, Trup şi Sânge,
Preschimbat pentru făptură
Într-o scumpă picătură,
Dulce Cuminecătură.
Coliba, cum L-a primit
S-a făcut Cer strălucit
Cu văzduh de mărgărit,
Iar în ea soare și stele
Cu Arhangheli între ele.
Şi-n mijloc tron luminos
Pe el stând Domnul Hristos,
Care mult se bucura
Duhul Sfânt Şi-alătura
Și acolo rămânea
Şi acum și pururea.
Și noi, Doamne, ne-am sculat,
Colibele-am curățat
De ruşine și păcat,
Am zvârlit griji şi nevoi,
Am gonit draci şi strigoi,
Intră, Doamne, şi la noi.
«Ce minune, Doamne».“[1]
Sărut fiecare vers, ca pe o icoană, și mă închin la picioarele poetului încercat teribil de capriciile istoriei bicisnice. Și înmoi dumicații de suflet în strachina primenită cu licoarea miraculoasă a cuvintelor sângerânde, iar apoi mă rog în gând să piară, până la ultimul, dracii și strigoii. Ah, și pentru tine, OMULE, cer stăruitor divinității să-ți întoarcă măsura și credința în slova așternută pe hârtie, fiindcă acolo sălășluiește dintotdeauna Răstignitul. Da, căci crucea e meșteșugită din cuvinte, nu din altceva, să nu uiți asta niciodată!
[1] Vasile Voiculescu, Colindul Împărtășaniei 1956
Comentarii
„O, Doamne, trisata viata-mi trece,
Si m-a sleit misteriosu-Ti joc,
Tu stai de fata-n tot ce se petrece,
Nu Te ascunzi, dar nu Te pot gasi deloc.
Caci departarile de Tine nu-s departe,
Esti pretutindeni, ierti, indrepti, mangai,
Un fir de par de Tine ma despatre
Si totusi dincolo de orice fel de dincolo ramai.”
========== Vasile Voiculescu ==============
Timpul schimba mult omul. Cred ca este mai buna Tacerea….”Daca Dumnezeu nu exista, atunci Totul este cenusa” M.Eliade 1986
”Daca Dumnezeu nu exista, atunci Totul este cenusa”
–
nu prea cred.
cenusa …este. mai intai Dumnezeu si dupaia tot ce este, …orice este, deci si ‘cenusa’
Dumnezeu exista prin simplul fapt ca exista gandul tau care zice, daca asta zice, ca Dumnezeu nu exista.
‘exista’ e un Efect, Cauza fiind Dumnezeu.
Tacerea nu e lipsa cuvantului, ci chiar un efect al manifestarii Cuvantului
–
ciripitul unei rindunele, ca si ragetul unui leu, sint Taceri.
daca vorbesti asemenea un leu sau a unei rindunele,..asemenea unei furnici :)), se cheama ca Taci
–
omul poate vorbi in Creatie pastrand Tacerea, cuvantul lui fiind o Nonactiune, insa poate face si galagie in Creatie:)), caz in care cuvantul sau e Actiune 🙂
–
doar Inteleptii folosesc Cuvantul pastrand Tacerea :))
‘Timpul schimba mult omul.’
–
Timpul il schimba de tot pe om!:)), nu mult, transformandu l in antiom.
–
Anotimpurile, spre deosebire de Timp, primenesc!, nu schimba.
_______________________
rinduielile Batranilor erau sub Anotimpuri, nu sub Timp,
datinile, traditiile si obiceiurile sint legate de anotimpuri, nu de timp, acestea il pastrau pe om in armonie cu Natura cu cu Lumea
–
Timpul e propriu Lumii, Anotimpurile sint proprii Natyrii, Creatiei
–
Artificializarea e nimic altceva decit o suntare plenara a Anotimpurilor si o manifestare plenara a Timpului ( la limita )
daia si stim, adesea, spre ce ne indreptam :))
–
Timpul schimba mult omul, insa Anotimpurile il primenesc 🙂
chiar si anotimpurile omului au darul de a l primenii pe om 🙂