România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi portofoliul Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Continuă șicanele împotriva restaurantului „La Copac”. Episodul „controale comandate”

Răzbunarea USR împotriva mea a venit repede după ce vicepremierul Dan Barna a fost la restaurantul La Copac și a considerat că i-a fost afectată mândria. Despre seria de atacuri împotriva mea, inclusiv un atac de noapte cu electroșocuri și bolovani, am informat deja opinia publică.
Dar dincolo de trolii de pe facebook și de blocarea conturilor de socializare, de cei care fac comenzi false pentru a provoca pagubă restaurantului, de blocarea telefonului, instituțiile statului au răspuns imediat la comanda acestor talibani USR, supărați că Mullahul Dan Barna nu a primit închinăciunile cu care l-au obișnuit fanaticii săi.
Luni, 16 august, reprezentanții Primăriei Sectorului 1, condusă, după cum se știe, de Clotilde Armand, care nu mai are nevoie de nici o prezentare, au venit într-un control inopinat.
Astăzi, 18 august, a fost rândul ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), să își anunțe descinderea, care va avea loc mâine, cu surle și trâmbițe.
Eu nu am nimic împotriva controalelor corecte și normale, doar că avalanșa de instituții ale statului care au descoperit brusc restaurantul La Copac după supărarea lui Dan Barna este în mod evident o formă de răzbunare a USR. Este de notorietate că toate instituțiile de control sunt ghidate politic și că toți inspectorii de control și funcționarii sunt numiți politic.
Chiar azi, ministrul Economiei Claudiu Năsui a lansat campania ”Antreprenoriat fără birocrație” prin care, se laudă acest userist de frunte, ”eliminăm încă o tură de excese ale statului împotriva antreprenorilor”. Realitatea din teren arată însă contrariul. USR care se laudă că elimină excesele statului trimite controale peste controale peste o afacere privată pentru că președintele partidului a fost deranjat de niște întrebări.
Ia uite ce spune ministrul USR, că ”taman statul care pretinde că vrea să ne apere, ne ia dreptul de a avea opțiuni. Deci, de fapt, nu ne apără deloc. … Capitalismul înseamnă să permiți concurența și să ajuți micul antreprenoriat, acela care nu a fost reprezentat de nimeni în 31 de ani”.
Păi statul sunteți și voi, cei de la USR, care trimiteți controale cu scopul precis de a ucide afacerile care nu vi se supun vouă! Sau, ca să dau un alt exemplu, la cumpărarea Registrului Unic de Control, administrația financiară eliberează factură scrisă de mână!
Nu mă las intimidat de talibanii de la USR, nici de amenințările și de tehnicile lor de șantaj! Cât despre ”planurile” USR privind „debirocratizarea comerțului”, desființarea ”barierelor inutile” și a ”rentelor de băieți deștepți”, aceste promisiuni sunt la fel de realiste ca și intervenția publică pe care același USR a făcut-o pentru salvarea Afganistanului. Cum ar putea USR lupta cu birocrația și cu excesele, când oamenii săi le folosesc ca armă politică? Cum ar putea USR da sfaturi despre Afganistan, când acest partid a adus extremismul, fundamentalismul, vulgaritatea, violența, ura și intoleranța totală în politica românească, transformându-le într-o adevărată sharia useristă? (Horațiu Șerb)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Continuă șicanele împotriva restaurantului „La Copac”. Episodul „controale comandate””

  • Felicitări domnule H. Șerb ! Mici și imberbi neomarxisti aplică ce au văzut la antecesorii lor de tristă amintire și ce au mai descoperit din putinile lor lecturi ! Istoria se repetă ! Juncker a inaugurat,în ultimii ani de domnie,o statuie imensă a lui Karl Marx ! Acesta a fost semnalul Europei pentru epigonii neomarxisti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *