Alegerile parlamentare din Ungaria semnalează victoria partidului de extremă dreaptă, Jobbik. De la 17% formațiunea a crescut la 20%.
Analiștii își bat capul cu explicarea cauzelor. Cu ceva timp în urmă, mai precis, pe 16 martie 2014, profețeam succesul Jobbik atrăgînd atenția că o contribuție hotărîtoare la acest succes îl va avea prostia Autorităților române care au arătat ungurilor că Jobbik e marele dușman al României Mari prin contestarea Trianonului. Autoritățile române au făcut astfel o extraordinară campanie electorală în favoarea Jobbik.
Gîndul de la ora 12 din 16 martie 2014 poate ține loc Gîndului de la ora 18 din 7 aprilie 2014.
”Dacă ar fi să credem isteriei politico-mediatice din ultima vreme după sîmbătă, 15 martie 2014, Ziua maghiarilor de pretutindeni, România poate răsufla uşurată:
Deşi au dat năvală în Ardeal, politicienii unguri n-au plecat la subsuoară cu teritoriul românesc de dincolo de Carpaţi.
E curios cît de lesne se inflamează avînturile naţionaliste în presa noastră zisă şi europeană.
Dacă n-ar fi aşa, mai mult ca sigur năvălirea politicienilor din Ungaria ar fi fost tratată aşa cum se impunea:
Ca o banală acţiune de campanie electorală pentru cucerirea voturilor celor care au obţinut dublă cetăţenie în Ardeal și pentru cucerirea voturilor celor din Ungaria din presupunerea că ungurii de la Budapesta se hrănesc cu nostalgia Ungariei Mari şi nu cu produse de la supermarket!
Nu ştiu cu cîte voturi s-au întors politicienii maghiari care s-au ostenit sîmbătă să se deplaseze pînă în Ardeal şi să se dea în stambă de propagandă electorală.
Ştiu însă sigur că politicienii Jobbik au obţinut cele mai multe voturi fără un minim efort.
De ce?
Pentru că le-a dat o mînă de ajutor imbecilitatea Autorităților de la Bucureşti anunțînd că le e interzisă intrarea intrarea în România, pentru că susțin autonomia Ținutului Secuiesc.
Candidaţii Jobbik au ţintit şi ţintesc electoratul extremist din Ungaria şi din Ardeal.
Oricît de tare ar fi dat ei din gură despre Ardealul care-i al ungurilor, despre autonomia Ținutului Secuiesc, n-ar fi reuşit în veci să apară electoratului maghiar extremist drept candidaţii care luptă pentru Ungaria Mare.
Interzicîndu-le accesul, convocîndu-se în şedinţe de Siguranţă naţională, conducătorii României nu numai că au exagerat o realitate pur electorală, dar mai mult, le-au adus candidaţilor Jobik simpatia de care aceştia aveau nevoie.
Desigur, procedînd astfel, politicienii de la București au pus și ei mîna pe ceva zestre electorală.
Și uite așa, pe deasupra Popoarelor, politicienii din România și Ungaria își împart frățește voturile.”
Poate ar trebui sa discutam despre limitele democratiei pornind de la ceea ce se intampla in Ungaria. Despre cum statul de drept, drepturile si libertatile fundamentale si chiar economia de piata sunt puse sub control in mod „democratic”, adica cu sprijinul entuziast al populatiei. Nu este nimic nou daca ne uitam in istorie. Ce avem de invatat din asta si cum ar trebui sa reactionam ca sa nu ajungem aici, daca apreciem ca nu e bine ceea ce vedem la unguri, sunt chestiuni de maxima importanta.
Este o speculatie nu o profetie. Vom vedea cat este de aproape de realitate dupa ce vom afla rezultatele.