„Conțul prusac” și planurile altora despre România

MOTTO: „Planurile României sunt desenate la Washington și la Bruxelles, nu la București.”
Alina Inayeh[1]

Gura păcătoasei adevăr grăit-a, deși cunoșteam cu toții trista, înjositoarea realitate… Și nu de ieri, de azi, ci dintotdeauna, fiindcă pe  aici s-a vândut mereu opinca privilegiului, iar țara arvunitu-s-a  întreagă  străinului[2]… Acum, mai dihai ca nicicând, sub domnia unui „personagiu egoist și neiubitor”[3] de patrie, după  ce și-a numit și servii guvernamentali…

„S-a-ntîmplat, precum se știe,

Ca-ntr-o zi conțul prusac

Să pretindă la domnie

Un guvern dup-al său plac.

 

Camera, deocamdată,

Făcu nazuri, dar, curînd,

Fruntea sa fuse plecată

În țărînă, la pămînt,

 

Vorbă multă nu se face,

La domnie e tipic:

«- Daţi guvernul care place

Domnului conț, sau abdic?»”

Și Camera-și plecă capul

La cel ce-nvîrtea dulapul?”[4]

Și „Dulapul” i-a rămas porecla, așa că, din clipa aceea nefastă, „sîntem într-o situațiune în care pînă și erorile tipografice tind a fi neconstituționale.
La începutul revistei trecute, în loc de domnitorul s-a străcurat: dormitorul.
O diferență imperceptibilă: de o singură literă.

Ne grăbim a înlătura confuziunea.
Și totuși se mișcă: e pur si muove, după cum striga nemuritorul Galileo.

Orice s-ar zice, există ceva dormitor în România.
De o săptămînă și mai bine Parlamentul nu lucrează.
De o săptămînă și mai bine Ministerul nu apare. Cu alte cuvinte, în acest concert de lipsă a puterilor statului, tot ce ne-a mai rămas este domnitorul.
Prin urmare, numai cine doarme el însuși poate să nu observe, în regiunile cele înalte, prezența unui element, căruia i se cuvine cu tot dreptul numele de dormitor.

Este un punct misterios, nepipăit, neviolabil: o ficțiune.
El nu vede, nu aude, nu simte, nu înțelege nimic.
Fără să aibă vreun răsunet în ţară, somnul îi arată sub o aparință amicală o potaie de bufoni, gata a-l părăsi cei dintîi, dindată ce va trece timpul glumei !
Toţi membrii cei mai înverșunaţi ai opoziţiunii se aleg și se realeg unul după altul, chiar sub biciul prefecților, şi leneșul nostru visează nemărginitul devotament al naţiunii!

O mînie generală fierbe de la o margine a României pînă la cealaltă, în fața monstruosului brigandaj Strussberg-Ambron et Compania, şi numai lui i se năluceşte că va putea să-l mai sporească prin tot felul de nuntărituri, castelarituri şi capelarituri !

Temerea unei catastrofe ajungînd atît de vie încît nu se mai găsesc nici măcar miniștri – priviţi-l totuși cum se culcă în linişte: pulsul bate mai încet, activitatea fibrelor musculare se opreşte, mișcările devin din ce în ce mai lîngede!
Sub influenţa unui cloroform politic, el este fericit în nefericire!
Contrastul viziunii cu realitatea se pare a fi aci în natura lucrurilor.

Celebrul Cabanis[5] povestește că un biet neamț, murind de foame într-o pușcărie, îşi închipuia în toate nopțile că mănîncă tot ce-i mai bun în bancheturile de la Berlin.
Fiind vorba anume despre Prusia, reproducem propriile cuvinte ale ilustrului fiziolog francez, pentru a nu fi acuzat de născocirea unei anecdote în conformitate cu caracterul ocaziunii.
Iată-le: «Mourant presque de faim dans son cachot, tous ses rêves lui rappelaient chaque nuit les bonnes tables de Berlin»[6].

Dar cum oare era deșteptarea nenorocitului teuton?
Se apuca cu mînile de pîntece!…
Așadară, mai repeţim încă o dată, adevărul este că un dormitor conduce astăzi, printre stînci şi furtune, zdruncinata barcă a României.”[7]

Neam de pamfletari, am transformat necazul în  haz, ce dacă barca ne izbea cu capul de toate  belelele istoriei… Repetabilă pe vecie, de vreme ce Klaus Iohannis e chiar „conțul  prusac” de altădată, fugit oleacă în Egipt ca să ofere un cadou de 3 miliarde de dolari „Unchiului Sam” în cadrul  acțiunilor  caritabile  derulate de autoritățile române…[8] Cum să nu mă întreb cu obidă: „De unde mai ieși și această idee cu care mai ameţesc marafetliii pe oamenii cei simpli, cari n-au avut timpul și ocaziunea a se gîndi adeseori  la asemeni afaceri politice? Dura-va mult şirul acestor comedii? Această adunare, în care au putut să se strecoare cîțiva bărbați maturi și cu amorul patriei, nu va fi oare în drept să pună un capăt și să ceară guvernului a scoate pe oameni din aceste frămîntări, din aceste rătăciri, cari pot să ducă la adevărată pieire?”[9]   De unde și potriveala șfichiuitoare a întâmplărilor,  a caracterelor biciuite în cuvinte.  Vasăzică, „el este samsarul tuturor trădărilor intereselor naţionale, el este sufletul blestemat  al regimului ce ne guvernează.

Călătoriile acestui om sinistru sunt totdeauna  fatale ţării, totdeauna el vine aducînd în poalele mantiei sale de ulan umilinţa și înjosirea.
Fiecare își aduce aminte că, acum patru ani, regele a îngenuncheat țara Austriei; după serbarea inaugurării statuii lui Ștefan în Iași, el s-a dus la Viena și acolo ne-a umilit; venind în țară, imediat s-a inaugurat acea politică economică care durează şi pînă astăzi.

Culpabilul cel mai mare este el; el trebuie lovit fără cruțare, el trebuie arătat cu degetul.
Pericolul cel mare este acest om, trebuie deci pus la rezon. Trebuie ca țara în picioare să-i zică cuvintele care s-ar părea că pentru dînsul au fost inventate: «Il faut se soumettre ou se démettre.»[10]

A mai tolera în condiţiile actuale influența sa nefastă este a voi să vedem  țara subjugată și politicește și  economiceşte.(…)
Dacă opoziția nu are curagiul să facă aceasta, îi vom zice că este nedemnă de sarcina ce și-a luat.”[11]

Opoziție ? Păi, puterea, taman ce căzurăm  de acord, nu-i la București,  ci la Washington și la Bruxelles. Or, ălora e musai să ni ne împotrivim cu mic și mare, de la președinte și până  la prostul satului,  iar nu să ne lăsăm călcați în picioare, să fim ciuca bătăilor de joc ale tuturor veneticilor… Altminteri, o corectură s-ar impune în textul de mai sus, căci, anulându-ni-se interesul național prin vârârea de voie, de nevoie în cușca euro-atlantică, a dispărut și noțiunea de trădare și cine va citi conținutul infracțiunii cu acest titlu din Codul penal se va prăpădi de râs. D-aia, privind roată prin bătătura natală, m-au cuprins amocul și jelania, o tristețe  grea și parcă…

„Mi-a venit azi o idee,

Văzînd pe pod o femeie,

Întocmai ca țara mea,

Vai de mine şi de ea!

 

Un copilaș, ca o floare

Ce-mbobocește la soare,

Abia pășea pe picioare,

Mergînd singurel pe pod,

Mereu izbit de norod

Și făr-agiutor de nime

Croindu-și drum prin mulțime,

Căci mă-sa, muiere rea,

În braţe la sîn ținea

O spurcată de căţea,

Îndopînd-o tot cu pîne

De-ţi părea mamă de cîne,

Pîn’ce pruncuţul sărman

A căzut pe-un bolovan,

Ș-a spart ceafa mititelul,

Rămînînd mumei… cățelul!

 

Țara mea astăzi ori mîni

Tot asemenea o pate,

Uitînd fiii săi români,

Pentru fel de fel de cîni,

Aduși din străinătate…

Păcate!”[12]

Citind vorbele teribile ale activistei transnaționale, transformate de mine în motto, mi-am dat seama încă o dată că fürștii ne tratează în continuare cu știuta desconsiderare, semn că „Brandenburgul și Dacia n-au a face una cu alta, după espresiunea străbunului Properţiu: «Cum Tiberi, Nilo gratia nulla fuit… » („O să te izgonim din Roma: Tibrul și Nilul n-au fost prieteni nicicînd !”).[13]  M-am liniștit însă mintenaș la auzul veștii că neamțul nostru second-hand nu va fi șeful NATO, cum umblase zvonul pe la noi. Deh, de-ar fi fost frate  de sânge cu alde Zelenski, sigur l-ar fi uns acolo. Fiindcă azi, dacă ești ucrainean, poți obține orice sinecură în Occidentul captiv Americii.

[1] Într-un interviu pentru  Deutsche Welle, Alina Inayeh (senior fellow şi director al Biroului din București  al organizației americane German Marshall Fund) recunoaște că „este o lipsă de viziune și o foarte mare conformare la idei și viziuni care vin din altă parte decât de la București. Planurile pe care le are România sunt desenate la Washington și la Bruxelles, nu la București, ceea ce până la un punct este normal, totuși Bucureștiul ar trebui să aibă mult mai mult de spus. Ar trebui să aibă niște cereri, niște puncte de vedere mai bine conturate, ar trebui să împingă mult mai multe cerințe politice decât o face acum. Eu cred că principalele vulnerabilități interne țin de lipsa de responsabilitate a liderilor politici, lipsa de viziune în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă. În continuare văd că problemele economice sau energetice se rezolvă prin tot soiul de peticeli. Mi se pare că România nu ia în serios situația în care se află: e o situație complicată, suntem în proximitatea războiului, ne aflăm în apropierea unei mări blocate și nu văd pe nimeni la București care să caute soluții.”  (a se vedea și articolul lui Tiberiu Iacob, Oficial German Marshall Fund: Planurile României sunt desenate la Washington și la Bruxelles, nu la București)

[2] Cezar Bolliac, Împămîntenirea principelui de Hohenzollern („Oricare naturalizare, p-a mică sau p-a mare, veţi oferi-o majestății ce voiţi să creați, nu-i poate fi de nici un folos și va mai adauge un ridicule  asupra voastră, cari nu recunoașteți nici datinele, nici natura, nici religiunea, nici legile țării voastre; cari, dupe ce aţi vîndut opinca iarăși privilegiului, arvuniţi şi ţara întreagă străinului!”), în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene).

[3] Gh. Panu, Omul periculos, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene)

[4] N.T. Orășanu, Dați… sau abdic, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene)

[5] Cabanis Georges (1757-1808), medic și filosof francez.

[6] „Aproape murind de foame în  celula sa, toate visele  îi aminteau, în fiecare noapte, excelentele mese de la Berlin”.

[7] B.P. Hașdeu, Dormitorul, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene)

[8] Potrivit informațiilor publice, „Acordul permite României accesul la tehnologie americană CANDU 6, iar lucrările ar urma să fie derulate de un consorțiu de companii din SUA, Canada și Franța. Proiectul de colaborare a fost anunțat încă din 20 august 2019, când președinții Klaus Iohannis și Donald Trump au semnat la Washington o Declarație comună prin care se angajau să coopereze în domeniul nuclear civil. Ulterior, NuclearElectrica SA, controlată de Ministerul Economiei, a denunțat un acord cu o companie chineză pentru construirea obiectivelor de la Cernavodă.”

[9] Cezar Bolliac, Împămîntenirea principelui de Hohenzollern, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene).

[10] „Trebuie să te pleci sau să pleci.”

[11] Gh. Panu, Omul periculos, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene)

[12] B.P. Hașdeu, Femeia cu cățelul, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene)

[13] B.P. Hașdeu, Călătoria domnitorului, în Adevărul despre regi. Scrieri din literatura română  antimonarhică (culegere realizată de Virgiliu Ene)