Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Copii făcuți din dragoste

Mi-a lăsat în scris un prieten (ferește-mă, Doamne, de dușmani că de prieteni …), într-un poem, unde altundeva?, că nu-mi plac copiii. El neavând copii. M-am dus la fereastră. Timp de jumătate de oră am vegheat somnul mugurilor de salcie. Copii și ei, visând la prima zi de primăvară. Apoi a apărut o bicicletă manevrată de un tată care-și ținea fetița pe umeri, în drum spre grădiniță. Orice inspector de protecția muncii ar fi fost lăsat mască. Unde ne sunt copiii? În case, jucându-se pe console sau pe telefoane mobile. Cine să se mai mire de iarbă, de guguștiuci, de gângănii colorate și de melci? În depărtarea unor amintiri mă vedeam odihnindu-mă prin copaci, cu sania pe derdeluș, bălăcindu-mă la râu fără aprobarea părinților, alergând după alți copii, alergând mingea, improvizând teatre de cartier în cerdacuri, cu cearceafurile apretate ale mamei pe post de decor și cortină. Amintirile mele, care au fost înaintea mea și ale lui Creangă, și ale bunicilor, și ale poveștilor au devenit între timp cod de comportament, nu de bune maniere, ci de descifrat pentru tânăra generație. Nu am știut să păstrăm siguranța străzilor și a parcurilor, nu am știut să-i iubim pe copii așa cum ne-au iubit pe noi părinții noștri. Tot felul de sclifosiți s-au plâns de o palmă sau două luate de la mama, dar în același timp încă mai sunt copii care sunt snopiți în bătaie chiar sub atenta supraveghere a serviciilor sociale.

A fost o vreme a căsătoriilor aranjate. Femeile erau tranzacționate pe piață după cum încă mai sunt în Orientul Mijlociu și în cel Îndepărtat. Ce fel de credințe în Dumnezeu sunt acelea în care fetițe de 7-8 ani sunt date în căsătorie unor moșnegi de 70-80 de ani? Fetițe creștine din țări musulmane sunt vândute pentru sex chinezilor pentru că datorită legilor aberante care au interzis familiilor să aibă mai mult de un copil, și acela băiat, China se află astăzi într-un dezechilibru social. Femeile s-au eliberat oarecum de cruzimea narcisismului bărbaților, dar violurile nu au dispărut. Islamul nu a cerut iertare femeii pentru milenii de abuz de putere și ideologie părtinitoare. Biserica catolică nu și-a cerut iertare public, publicând dovezile, adică adevărul, despre violuri, pedofilie și homosexualitate. Ba în ultimii ani a fost de acord cu promovarea tuturor aberațiilor propuse de cei de la putere. Înainte de trecerea războaielor a fost o vreme în care a fost posibilă binecuvântarea căsătoriilor din dragoste. Poveștile de dragoste nu s-au mai ascuns doar în romane muierești, ci au avut curajul să iasă la șosea. Copiii aceia, născuți precum i-a făcut Tatăl dintru început, din dragoste, au avut copilărie, au noțiunea de fericire. Apoi oamenii s-au emancipat. S-a trecut la concubinaj și la sex fără obligații. Îndobitociții au ales să le vorbească copiilor deschis despre sex. S-a spus că nu-l înțelegeau pe acel Creangă plecat să fure cireșe. Atunci cum de înțelegeau ei, copiii, ce înseamnă sex și sex appeal? Niște părinți suferind de lene intelectuală, școliți de d’alde Soros și alți eutanasiați moral sau de cei pe care i-au înregimentat în ideologia neuronului plecat în concediu în țări exotice, s-au apucat să-i machieze, să-i tatueze și apoi să nu-i mai bage în seamă, ocupați fiind cu propriile telefoane mobile. Lăsați la mila unor profesori cu conștiința bărbierită de propagandiști, copiii au început să se creadă orice în afară de copii. Acum, parte din acei copii au crescut și vor la rândul lor să fie părinți, neștiind însă ce anume mai sunt. Și-au trăit scurta viață pe rețelele sociale, ca niște prostituate pe videochat, încercând să atragă atenția prin susținerea unor aberații identitare, pentru că a prins. Boșorogi cu mințile date demult dracului salivează de un secol la prostia consumatorului de progres programat. Copiii făcuți din dragoste, născuți din rezistența unor credințe sănătoase își cunosc însă rolul și menirea. Telefonul mobil nu poate înlocui dragostea de mamă sau de tată, dorul de bunici. Faptul că încă mai există copii născuți din dragoste și crescuți cu dragoste, fără operații estetice, fără tatuaje, care citesc cărți și gândesc independent mă face să cred că mașina și-a irosit șansa și e în regres. Ca să parafrazez o trilogie mai contorsionată decât nebunia lui Bosch (Hieronymus): vremea mașinilor s-a poticnit într-o pană de curent, urmează o perioadă de evoluție a conștiințelor umane. Lăsați copiii să vină la Dumnezeu, să fie ca Dumnezeu, nu-i mai păcăliți că pot fi dumnezei, iadul minții distruge. Ce daruri au primit copiii născuți din sex, din concepte filosofice? Droguri, băutură în exces, desfrâu, violuri, instabilitate mintală.

Între timp, rulează la televizor emisiuni cu elite care nici usturoi nu au mâncat, nici a mujdei discursul nu le miroase. Ba unii sunt chiar încântați de prezent. Cu singura amărăciune că nu sunt respectați, de parcă tutuirea nu s-ar fi născut din lipsă de apetit de bibliotecă. Tot prietenul meu mi-a amintit de un eseu în care apărase, dintr-o poziție avantajoasă, raportul dintre clasa socială și elită. Susținea dumnealui că uniformizarea, globalizarea nu resuscitează conștiințe ci iresponsabilități. Într-o societate sănătoasă, cu niveluri de cultură înțelese și acceptate, între care nu există fricțiuni de putere, responsabilitățile nu pot fi decât asumate.

Educația începe în familie și continuă la școală cu prezervarea valorilor morale, se clădește pe conceptul de aport personal, echilibrând munca fizică cu cea intelectuală. Lenea fizică și cea intelectuală au lăsat la vedere monștri.

Elitele au avut puterea, și-au vândut arta, și-au dat premii. Muncitorimea a avut și ea puterea. A pierdut-o când a început să-și dea aere ca de elită. Cu dezamăgire spun că muncitorimea și țărănimea au avut mai mult bun simț. Ceaușescu – cizmar sau Iohannis – profesor? Cine și-a trădat țara? Asta nu înseamnă că nu apreciez elitele, dar elitele nu au știut cum să-și iubească copiii. S-au închinat băiatului de la capre și s-au trezit puși la punct de fata de la oi.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *