Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cora Muntean – un reporter care și-a făcut un crez din învăţătura: Nimic din ceea ce e ascuns nu-mi e străin!

Din cîte vor fi observat cititorii noștri, rubrica Am citit, am citat reproduce un fragment selectat dintr-un text apărut pe un site, cu menționarea linkului, astfel încît, cine vrea să parcurgă întregul text îl poate accesa imediat.

Descoperirea textelor și decizia de a consemna îmi aparține.
Două au fost motivele pe care m-am bazat în înființarea acestei rubrici:
Predarea imensei majorități a redacțiilor în brațele lui Klaus Iohannis și a Generalilor care-l slujesc pe acesta și pentru care au fost decorați recent.

Autocenzura cînd vine vorba de Klaus Iohannis Mereu Întîiul nu mă miră. La fiecare căpățel de putere deplină deținută de un președinte în țara cu un Popor mort să fie călărit pînă se deșală de un Conducător, presa și-a uitat menirea de strajă la făclia democrației. Așa s-a întîmplat în 1997, cînd Emil Constantinescu avea și puterea parlamentară, așa s-a întîmplat și în 2005, cînd Traian Băsescu hăituia Opoziția întruchipată de PSD.

Klaus Iohannis are acum toată puterea unui președinte așezat între Monarhul absolut și Dictatorul de tip militar.
De aceea, publicațiile care-l trag de mînecă, atrăgîndu-i atenția că setea de putere absolută îl poate duce pe un Conducător la pierzanie sînt tot mai puține.
În aceste publicații scriu fără să se teamă și fără să se odihneacă jurnaliști care refuză să fie vizitii la trăsura SPP-istă a lui Klaus Iohannis.
Textele lor, îndrăznețe, nu sînt luate în seamă de alte publicații, de televiziunile de știri.
Dacă ar înălța ode Măritului Padișah de la Cotroceni, mai mult ca sigur ar fi preluate de presă.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am înființat această rubrică.
De a semnala cititorilor noștri textele care slujesc adevărul și nu Cultul personalității.

Al doilea motiv e nevoia de a atrage atenția asupra unor texte de o deosebită valoare publicistică. Sînt convins, printre altele și ca neobosit cititor al marii publicistici românești din toate timpurile, că indiferent de materia pe care sînt publicate textele – papirus, hîrtie, on line – singurul care contează e talentul.
Rubrica își propune să semnaleze cititorilor texte în care eu am sesizat de îndată talentul:
Talentul de autor de interviuri, de investigator, de creator de știri de tip scoop, de reporter, de comentator.

Unul dintre aceste texte se intitulează Cârnații liberali în afumătoarea săsească. Nunta fără lăutari din Modrogan, a apărut în Evz.ro din 26 noiembrie 2019, și poartă semnătura Corei Muntean.
E un reportaj de excepție de la sediul PNL în seara de 24 noiembrie 2019, seara celui de-al doilea tur.
L-am găsit pe site-ul Evenimentului zilei absolut întîmplător, căutînd informații despre felul în care au petrecut Liberalii Marea Victorie din noiembrie.

Cora Muntean e un nume cunoscut pentru mine.
E una din marile mele descoperiri de pe vremea Evenimentului zilei de sub conducerea mea.
Cum s-a întîmplat s-o descopăr, în 1993, nu mai țin minte.
Țin minte însă că mi-a atras atenția talentul de jurnalist al tinerei de la Tîrgu Mureș, concretizat în forța scriiturii, în abnegația pentru meseria de gazetar și pentru Evenimentul zilei, în iscusința procurării de informații ținute ascunse de autorități.

După plecarea mea de la Evenimentul zilei, în februarie 1997, n-am mai întîlnit-o pe Cora Muntean. Am avut surpriza s-o întîlnesc la Congresul PSD de desemnare a Vioricăi Dăncilă pentru cursa prezidențială. Cu acest prilej am făcut un schimb de informații între agenții, cum spun eu schimbului de informații pe care-l am cu un jurnalist din presa de azi. Ne-am întîlnit apoi la două emisiuni electorale de la RRA. De fiecare dată am fost plăcut surprins de felul în care Cora Munteanu și-a făcut surse în toate partidele politice, în multe instituții, unele chiar de forță, sub semnul tezei mele de pe vremuri că Ziaristul e spion și că el își poate spune Nimic din ceea ce e ascuns nu-mi e străin. Am aflat cu acest prilej că în nici un moment după plecarea mea de la Evenimentul zilei, Cora Muntean n-a abandonat profesia de jurnalist. După ce a fost dată afară în 2001 de la Evenimentul zilei, a fost realizator emisiune divertisment, Antena 1 Tg-Mureş, redactor corespondent la Europa FM, la Realitatea tv, realizator și prezentator de știri la Televiziunea Tg. Mureș, reporter corespondent la Agenția Newsin. Ajuns director la Evenimentul zilei, Dan Andronic a invitat-o să colaboreze din noul la ziar, sub semnul politicii sale de reîntoarcere a Evenimentului Zilei la cei care au lucrat pe vremuri la gloria ziarului.

Textul descoperit de mine e un reportaj care mărturisește talentul Corei Muntean de vedea la fața locului ceea ce altor ziariști lipsiti de talent le scapă. Nota de esență a talentului de reporter, așa cum s-a manifestat la marii noștri reporteri, de la Geo Bogza la Cornel Nistorescu, stă descoperirea amănuntului semnificativ, cel care dă cititorului din fotoliul de acasă impresia că a fost și el la fața locului. Într-o presă tot mai depărtată de condiția scriiturii de talent, Cora Muntean face o excepție fericită.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *