CoraZone: Captivă între autonomiști

Nu e deloc simplu să fii jurnalist în zonele în care trăiesc minorități, mai ales maghiari. Dacă nu te așezi tu într-o tabără, te plasează alții. În 24 de ani de presă în Mureș, cea mai mare satisfacție a mea, în legătură cu acest subiect, a fost critica primită ba de la partidele românești, ba de la UDMR. Subiectul este extrem de sensibil și mereu am considerat că exagerările, chiar dacă satisfac setea de senzațional a publicului, nu sunt bune. Eu nu am văzut tancuri pe străzi de Ziua Ungariei, așa cum transmiteau unii colegi veniți de la centru, dar am remarcat, atunci când s-a întâmplat, că politicienii maghiari tratau cu dispreț simbolurile românești.
Redau mai jos trei întâmplări cu oameni, nu cu politicieni, petrecute în perioade diferite.

A fost mitingul secuilor în Tîrgu Mureș. În fața Palatului Administrativ au ajuns vreo 3000 de oameni. Nu știu cum m-am sucit și învârtit, că fix în mijlocul lor am ajuns. Și s-au pus gardurile. Și ne-au înconjurat jandarmii. Mitingiștii, agitați, dă-i și strigă și flutură drapele. Ajung la un jandarm, mă prezint și-l rog să mă lase să ies. A zis că nu are voie să deschidă. Am defilat de-a lungul gardului, și pe o parte și pe alta, și m-am tot rugat. Nici unul nu a vrut să-mi dea drumul. Înțeleg, ordinul se execută, nu se discută. Pe unul am încercat să-l înduplec: „Lasă-mă, domnu’, că mă prind ăștia că sunt româncă și mă calcă în picioare.” A dat din umeri, nu a fost chip să-l înduplec. Am sunat o prietenă și-i povesteam, în românește, firește, cum stau eu captivă între autonomiștii furioși. Unul dintre ei m-a auzit și a dat ordin, în ungurește, să mi se deschidă pârtie să pot ieși. Uite așa, din gură în gură, „faceți loc pentru doamna”, am ajuns vie și nevătămată la capătul gardului și am ieșit.
Adaug povestea de mai jos, de acum câțiva ani ani, tot de la mitingul secuilor.

Cum am ajuns eu de la miting ca de la nuntă. S-a terminat mitingul și am pornit spre casă. Pe jos. La urcare în Dâmbu (cartier în Tîrgu Mureș) am nimerit în spatele unui grup de maghiari, care veneau tot de la miting cântand. Am mers o vreme în spatele lor și unul, care m-a observat, le-a zis celorlalți în ungurește: „Haideți să cântăm românește și pentru doamna”. Au început cu „Du-mă acasă, măi tramvai”, după care m-au întrebat dacă am vreo preferință. Cum nu aveam, oamenii au improvizat. Și uite așa am ținut-o tot drumul, în cântece de petrecere românești și ungurești. M-au condus până în fața blocului, să fie siguri că ajung cu bine. „Să stiți, doamnă că noi, orice ar fi, rămânem niște buni vecini”, asta mi-au spus la plecare.

Nu pot să închei înainte de a vă povesti despre întâlnirea mea cu un grup de „teroriști” unguri. Pregăteau nu știu ce acțiune separatistă pe la Miercurea Nirajului. Lucram la tv pe atunci, deci, du-te Mărie la Niraj să-i cauți pe căpcăunii ăștia. I-am găsit. În parc. Bine, stabilisem în prealabil că ne vedem acolo. Eu, cum mă știți, pipernicită. Operatorul, cu un deget și două kile mai voinic decât mine. Ăia, niște namile tatuate, îmbrăcați ca Zorro. Facem prezentările, eu încercând să par că am descins de la FBI.
Eu: Știți românește?
Ăia dau din cap, de nu am înțeles nimic.
Eu: Nu știți românește, nu facem interviu, adio celebritate.
Unul: Știu eu, traduc. Colegii sunt din Ungaria.
Eu: Bine.

Ne apucăm să-i aranjăm, să-i sucim, să-i învârtim, să-i punem la cameră. Și se suceau și învârteau fără să crâcnească, precum floarea soarelui. Am discutat, nu știu ce aveau în cap, dar din declarații am dedus că-s niște teribiliști care nu au ce face cu excesul de adrenalină. Când să plecăm, ăla mai namilă, vorbește cu translatorul și ăsta îmi spune că respectivul m-ar ruga ceva. Că pe el să-l scot din cadru. Am înlemnit. Cum naiba să scoți din cadru un tip care apare pe toată filmarea! Da’, de curiozitate, întreb de ce să-l scot. Vorbesc între ei, râd, și, în sfârșit, un pic jenat, translatorul îmi șoptește că s-a gândit mai bine și că, totuși, n-ar vrea să îl vadă mama lui la televizor, că se supără.
A nu se înțelege că fac apologia terorismului. Dar nici să nu facem din țânțar armăsar, că atunci ne băgăm toți în buncăre și așteptăm să ne dăm acolo obștescul sfârșit.

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „CoraZone: Captivă între autonomiști”

📹 Videoblitz 📹
Loading