CoraZone: Cum am făcut-o pe florăreasa ca să obțin o știre de la Virgil Măgureanu

Vineri, 13. Merg la Athene Palace, la o lansare de carte. Mă invitase Marian Nazat și eram destul de copleșită. La intrare era o coadă imensă, deduc că e la standul la care se vindeau cărțile. Trec de oameni și merg să-mi las haina la garderobă. Mă întorc, și din mulțime se ivește un chip, de fapt o jumătate, între brațul unei doamne îmbrăcată în roșu și bustul unui domn. Era ca un șarpe cu ochelari care stătea la pândă.

Această imaginea a fost madlena care m-a propulsat în timp, în urmă cu aproape un sfert de secol. Eram corespondenta de Mureș a Evenimentului zilei. La început de carieră, dornică să dau lovitura vieții. Așa ne-a spus Cristoiu, să scoatem știri din pământ, din iarbă verde, iar eu, și tânără și cuprinsă de un entuziasm, uneori iresponsabil, am înțeles să fac asta chiar și cu prețul vieții. Era martie, luna în care în Tîrgu Mureș se coceau cele mai fanteziste scenarii despre cum iau ungurii Ardealul. Umblam ca nătânga prin oraș, în speranța că voi prinde un grup de unguri cu sacul în spate, pregătiți să fure Ardealul. Îmi șoptește cineva pe stradă că Virgil Măgureanu este în oraș. Omul despre care se spunea că a orchestrat Martie Negru ca prilej de înființare SRI.

O iau eu din om în om și din instituție în instituție, să-l caut pe „omul negru”. Culmea, toată lumea îl văzuse, dar „tocmai a plecat de la noi”. După ce colind o zi întreagă orașul, după ce mi s-au năruit toate visurile în care apăream pe prima pagină cu știrea despre cum l-am prins eu pe șeful spionilor, trag la restaurantul Mureșul. Acolo era cartierul meu general, acolo veneau sursele, acolo era buricul târgului. Restaurantul avea o sală lungă, lungă la capătul căreia era barul, bucătăria și un separeu. Doamna de la garderobă îmi șoptește: „E la noi”. „Cine?”, întreb eu tot în șoaptă. Ea îmi dă părul de pe ureche și se lipește de fața mea: „Măgureanu”. Îmi explică prin semne că e în separeu. Tot din semnele degetelor cu care bătea pe umăr am înțeles că e blindat. O cheamă pe o prietenă, ospătară acolo. Vine și îmi dă de înțeles, tot prin semne, că ar fi mai bine să mă car. Iar mi s-au năruit toate.

Ies în fața restaurantului, unde erau două chioșcuri, unul de ziare, altul de flori. Dintr-o dată îmi vine o idee și o zbughesc în chioșcul cu flori. Văzusem eu în filme că dacă scoți legitimația, poți rechiziționa orice să-ți faci datoria. Bine, dacă ești polițist și, de regulă, poți pune mâna pe o mașină, să o iei pe urmele infractorilor. Țiganca florăreasă mă privește cu simpatie și asta îmi dă curaj. „Doamnă, sunt ziaristă și vă rog să mă ajutați!”, o implor eu. „La chioșcul ăsta ești?”, mă întreabă ea. Dau din cap aprobator, că doar acolo se vindea Evenimentul ca pâinea caldă. Îi explic că am nevoie de la ea de un coș cu flori, de fustă și batic, că am o misiune importantă. După șocul inițial, femeia începe să-mi aranjeze florile în coș. „Maică, îți dau ce vrei, dar dacă îți dau fusta rămân în poale”. „Păi, nu aveți mai multe fuste?” „Nu” „Atunci, rămâneți în poale, că nu stau mult”, decid eu disperată. Se dezbracă femeia și rămâne într-o fustă albă ca spuma laptelui. „Ia uitați, ce frumoasă e”, spun eu când observ că se studiază cu îngrijorare. Scot reportofonul, cât o cărămidă, și-l maschez între flori, doamna îmi pune fusta, îmi leagă basmaua. Noroc că bluza îmi era înflorată, că altfel o dezbrăcam de tot. „Și dacă nu te mai întorci…”, constată ea. „Cum să nu mă întorc? Îmi las geanta și haina aici”, o asigur eu.

Cu coșul pe braț, intru în restaurant. Doamna de la garderobă, după ce mă studiază puțin întreabă: „Tu ești nouă?” Dau din cap și după ce ni se întâlnesc privirile își pune o mână la gură și cu cealaltă își face cruce. Deschid ușa și intru. Restaurantul aproape gol, ospătarii stăteau ciorchine lângă bar, la doi pași de separau. Trag aer în piept și pornesc. Trec pe lângă un picolo care dădea plictisit cu ancărul după muște și-mi feresc privirea. Mă îndrept spre o masă unde era un cuplu, să nu merg direct spre separeu. Domnul îmi cumpără un trandafir. Îl scot cu grijă și profit de ocazie să dau drumul la reportofon. Îi spun un preț, de i-a căzut fața, dar a plătit. Bag banii în sân și privesc studiat plictisită în jur. Ospătarii erau deja cu ochii pe mine. Îmi trag basmaua mai pe ochi și țuști către separeu. Am avut timp să crăp ușa, suficient cât să-l văd pe Măgureanu în capul mesei. Când să mai fac un pas, simt că nu mai pot înainta. Întorc puțin capul și-l văd pe un ospătar care mi-a prins coșul. „Nu ai voie să intri acolo”. Când mă întorc cu totul, a intrat în stare de șoc. „Cora! Ptiu, drace!” Îi zâmbesc frumos și-i fac semn să tacă. „Te rog, ieși, nu ne face greutăți”. În doi timpi și trei mișcări m-au împresurat toți ospătarii, care trăgeau de mine în șoaptă să părăsesc incinta.

M-am resemnat, mi-am luat reportofonul de jos, că în ambuscada produsă a căzut, îmi trag cu nervi baticul pe spate și plec. Garderobiera era în ușă, și ea resemnată. Intru în chioșc și-i spun florăresei cu năduf: „Misiunea a eșuat!”. Îi dau banii pe trandafir, rochia și baticul. Ea, care nu se dezmeticise, dă din cap și bombăne că i-am tuflit florile. Așa, cu imaginea aceea de șarpe cu ochelari prinsă prin crăpătura ușii, mi-am luat adio de la ce mai bună știre, de la celebritate.

Însă, cu florăreasa a mai fost un episod. S-a închis restaurantul Mureșul, s-a făcut o bancă acolo. Peste ani și ani, când eu eram deja consacrată, la vreo sută de metri, în fața cinematografului Arta, un grup de țigănci frumoase se amuzau teribil. „Sărut mâna, doamnă advocat!”, îmi strigă una. „Sărut mâna, doamnă doctoră”, spune alta. Le privesc cu simpatie și văd un chip cunoscut. „Tu proastelor, asta e ziaristă”, le spune ea. Toate scot un „ha!”.
Doamna, plictisită: „Vinde ziare, am fost colege”.

N.B. Vineri seara l-am abordat pe Virgil Măgureanu. A fost extrem de prietenos și s-a mirat că, pe atunci, era atât de inabordabil. Am făcut o fotografie împreună și mi-a spus că-l pot căuta oricând.

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „CoraZone: Cum am făcut-o pe florăreasa ca să obțin o știre de la Virgil Măgureanu”

📹 Videoblitz 📹
Loading