CoraZone | El e Ariel, coadă de purcel

Se spune că un tată a hotărât să-și ducă flăcăul la mare pentru prima dată. Au mers cu trenul toată noaptea și când au ajuns în fața mării tatăl a spus:
— Uite, fiule, marea!
— Unde?
— Uite acolo, apa aia mare.
— Unde?
— Aia care face valuri.
— Unde?
Tatăl, nervos, îl ia pe sus și-l aruncă în apă. Iese fiul din valuri și-l întreabă:
— Tată, ce dracu a fost asta?
— Marea, mă!
— Unde?

E, cam așa stau lucrurile și cu liberalii. Tu le spui că e criză, ei întreabă unde.
Joi a fost ziua cea mare, ziua în care Florin Cîțu, cel pus să cadă, urma să devină premier. Pentru că e criză, pentru că e pandemie, pentru că necazu-i pe noi cât casa, toată lumea a căzut de acord că Cîțu, așa cum este el, sau cum se spune că e, pentru că, dacă orice soldat are în raniță bastonul de mareșal, și el, ca orice liberal, poate fi premier.
Și a venit ziua cea mare. La prânz, parlamentarii veneau cam în dorul lelii la lucru. Culmea, tocmai liberalii vorbeau în grupuri despre năpasta numită diaspora. Bine, nu în gura mare, dar tot nu s-au putut abține să nu remarce: „Îți dai seama ce va fi, că vine acum valul de curve, proxeneți și cerșetori! Pe ăștia cum îi bagi și cum îi ții în carantina?”, se întrebau ei cu părul zbârlit.

Deoarece am fost în Piața Victoriei în 10 august 2018, am revăzut câteva figuri ale celor care, poate și curve și proxeneți, înveliți în Tricolor, jurau că liberalii și Iohannis sunt soarele de pe cer, salvarea și speranța lor. Desigur, am întâlnit și români veniți de la sute de kilometri, care s-au retras dezgustați pe o terasă. Și care mi-au spus că dacă știau ce va fi, pentru nimic în lume nu ar fi bătut drumul. Am schimbat vorba și i-am întrebat cum vor vota. Dacă le aduceam o Biblie, cred că și pe ea ar fi jurat că-l votează pe Cîțu. Am mai discutat cu unii și alții și eram sigură că-l vom avea premier pe Cîțu.

Cine să-și imagineze ce avea să urmeze, în afară de domnul Ciolacu, șeful dușmanilor liberalilor, care pe la ora 14 le-a spus nedumeriților din partid: Keep calm, în două ceasuri se pot întâmpla multe!

A venit liderul deputaților liberali, Florin Roman, care a spus așa: „Am luat decizia oficială ca parlamentarii PNL să fie prezenţi astăzi la votul de învestitură a Guvernului Cîţu şi să votăm pentru învestirea Guvernului. E nevoie de un guvern stabil, de un guvern cu puteri depline şi ne dorim ca acest guvern să aibă toate pârghiile necesare pentru a fi angrenat total în ceea ce noi avem ca prioritate în această luptă cu pandemia de coronavirus, şi anume salvarea de vieţi omeneşti şi reducerea pe cât posibil a numărului de persoane care pot fi infectate”. Toată lumea a răsuflat ușurată, că aceasta era cea mai mare temere, că liberalii nu-și votează propriul guvern.
Același domn Roman spunea două ore mai târziu: Noi, astăzi, am decis să votăm pentru Florin Cîțu, dar în același timp i-am solicitat să se retragă.

Parcă văd cum s-a desfășurat tot scenariul retragerii lui Cîțu.
În primul rând, Orban i-a spus de la bun început: „Florine, fii atent la mine, că-s președintele partidului. Tu ești doar de formă, da?”  Cîțu a zis că nu-l costă nimic, că s-a făcut de râs și mai rău și n-a pierit lumea din asta.
După ce a dat coronavirusul peste noi și după ce ne afundam tot mai multe în criză, a început să circule ideea aia cu guvern stabil. Cred că am fost foarte atentă la nuanțe, însă Orban nu a vorbit niciodată de un guvern stabil. În niciun caz nu unul condus de Cîțu. Pentru a nu fi iar bănuit de CCR că fentează a recurs la o retorică beată.

Lui Cîțu a început să-i placă ideea că va deveni premier. Scriam zilele trecute că la ultima ședință de guvern, Orban l-a beștelit rău de tot. Era evident că are ceva cu el. Ei bine, acum cred că premierul în exercițiu a început de atunci să-i spună să-și pregătească retragerea.
De fapt, lui Cîțu trebuia să i se aprindă lampa de când cu împădurirea, când a fost exilat, și de Orban și de Iohannis, la marginea rândului. Să zică mersi că nu l-au băgat în groapă, să planteze președintele copacul pe el.

Nu, lui Cîțu i-a intrat în cap că va fi premier.
Miercuri seara s-a dus omul și și-a cumpărat haine noi, s-a frezat, s-a făcut cinaș.
Joi dimineața îl cheamă Orban la Guvern. Cîțu, sulimenit ca un ginerică, intră în birou. „Zi așa, Cîțule, vrei să-mi iei locul?” Ăsta înghite în sec. Normal că vrea, că doar așa a zis și șeful lor suprem când a ieșit la tv, că-l pune pe el. „Cîțule, uite care-i treaba, mergem la Cotroceni să-ți depui mandatul”. Ăsta întreabă timid: „Dar de ce?” „Că așa zic eu, clar?” Dintr-o dată, din trupul lui plăpând se aude ca o bubuitură, când plouă cu bulbuci și trăsnește din senin: NU. Orban se șochează. Dancă, Ionel Dancă se prăvălește pe sub masă de râs. Bine, el râdea și înainte, dar acum s-a întrecut pe el însuși.
„Biiine, hai la Cotroceni!”, decide Orban. Cîțu, de voie, de nevoie, că l-a luat Dancă pe sus, acceptă.

Orban îl aruncă într-un fotoliu și-i poruncește lui Dancă să-l păzească. „Ca pe ochii din cap, Ionel”, spune Orban și intră în sala tronului.
După 10 minute iese și-i face semn lui Dancă să-l bage pe bietul Cîțu la vorbitor. Stă el smerit în picioare și numai ce-l vede pe Iohannis că vine spre el. Bine, îl vede cam până la brâu, că nici nu îndrăznea să-și ridice privirea și nu-l ajută nici înălțimea. Și-i aude vocea marțială: „Domnule Vasile (pauză) Florin Cîțu, înțeleg că vrei să fii premier?” I-a înflorit o speranță, că poate președintele nu a glumit chiar de tot când l-a numit. „Păi, da, aș vrea”. Și începe Iohannis să râdă (da, da, e posibil) și începe și Orban. Dancă, dacă a văzut că e loc, hohotea de se ținea de burtă.

Brusc, Iohannis a tăcut. Repede și Orban, dar lui Dancă i-au mai scăpat niște hăhăituri, că el nu se poate opri la comandă.
„Domnule Vasile (pauză) Florin Cîțu, acesta este mandatul dvs, pe care l-ați depus. Am luat act de el. La revedere”.
Și a dispărut.

Orban i-a făcut semn lui Dancă să-l ia pe Cîțu de o aripă și l-au înfundat în mașină. „Și acum mergem să scrii un comunicat important pentru țară”, decide Orban.
Și printre altele a fost pus să scrie asta: „Cred cu tărie că pentru a avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru”. Cîțu dă să protesteze: „Dar când am fost numit nu știam că președintele trebuie să fie premier? Că poate cred oamenii că am vrut să fiu președintele partidului.”
„Păi, ai vrut, Cîțule, ai vrut. Că am crescut un șarpe la sân. Așa că scrie mai departe:„Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi. Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie”.
„Așa, acum postează pe Facebook și pleacă”, dă poruncă Orban.
Când ieșea pe ușă, bietul Cîțu auzea: „Ionele, ia zi-o pe aia cu Ariel, coadă de purcel!”