CoraZone: Fiecare jurnalist adevărat visează că va declanșa un Watergate

Meseria de jurnalist este frumoasă, provocatoare și poate fi respectabilă, iar jurnalistul, credibil și onorabil.
Jurnalistul care-și iubește meseria și-și asumă riscurile visează să fie și el un Mikael Blomkvist al lui Stieg Larsson.
Își începe cea mai banală știre cu gândul că într-o zi îi va ieși în cale un subiect precum reporterilor de la „Los Angeles Times” care au primit două premii Pulitzer, unul la mult râvnita categorie „serviciu public”, pentru articolele despre corupţia din rândul funcţionarilor dintr-un mic oraș californian.
Îți poți dori orice, orice e posibil. Poți să visezi și că vei declanșa un Watergate.

Primul pas este ușor. Apoi, dacă nu cazi pradă plafonării, resemnarii dezinteresului și prizonier al expresiei care distruge totul, „degeaba, oricum nu se întâmplă nimic”, îți va fi greu, dar vei face totul cu drag. Nimeni nu ne garantează nici că vom fi Blomkvist, nici că vom lua un Pulizer, nici că numele nostru va fi subiect de film. Dar putem încerca toate astea și este de ajuns.
În martie, 1993, am intrat în redacția ziarului „Evenimentul zilei”. Ion Cristoiu mi-a spus: „Îți voi explica în 15 minute ce înseamnă meseria de jurnalist. Dacă o poți face, bine, dacă nu, nu”. Aproape 27 de ani mi-am început ziua cu gândul că aceea este ziua în care voi fi cea mai bună. Uneori mi-a ieșit, alteori am plâns seara în pumni. Au fost și zile de gafe, de greșeli uriașe, dar nicio clipă nu am abandonat. Am scris și făcut ziare, am lucrat în radio, televiziune, agenție de presă, jurnalism online.
La rubrica amabil găzduită de cristoiublog.ro, îmi voi reaminti întîmplări și oameni din cariera mea de ziarist.


Pata de pe rochie și pantofii care fac bășici

Am găsit un mesaj pe Facebook.
„Sper că după 18 ani mă veți ierta. Abia acum am curaj să vă scriu. Acum sunt realizată și vreau să vă mulțumesc: ați făcut mai mult pentru mine decât a făcut mama. V-a păsat mai mult de mine decât i-a păsat mamei mele. Pe ea o iubesc în continuare, e mama mea, dar pe dvs., nu doar că vă iubesc, vă respect.”

După ce am terminat mesajul mi-am amintit de ea, de Iulia. Făceam o investigație de presă despre un patron de local care, în timpul verii, angaja liceene ca ospătare pe terasă. Le abuza, și nu doar sexual. De regulă selecta fete din familii destrămate. Mergând pe fir, am ajuns la fete. Erau trei. Două dintre ele erau dezinvolte și nehotărâte: ba îl acuzau pe individ, ba îl apreciau că era generos, că le păsa de ele. Cu toate am vorbit în prezența mamelor. Iulia era speriată. Parcă acum îi văd ochii mari și frumoși cum căutau un sprijin dincolo de perete, cum își trăgea rochița să-i acopere genunchii. Când povestea cum a fost violată, încerca să evite detaliile dureroase, dar mama ei insista: „Și, spune și asta, dragă, spune cum te-a pus pe masă…” Iulia o implora din priviri să înceteze. Avea 16 ani și îmi părea mult mai matură și responsabilă decât mama ei.

Am scris un articol și individul m-a dat în judecată. Mă acuza că am inventat toate declarațiile fetelor. Înaintea unui termen am sunat-o pe mama Iuliei și am întrebat-o dacă ar veni martoră. Pe fată nu aș fi vrut sub nicio formă să o expun. Mama ei a acceptat inițial, apoi, cu o zi înainte de proces, m-a sunat și a spus că vrea să ne întâlnim. Am invitat-o la mine acasă. A venit cu Iulia. Fata era tristă, slabă și slăbită. O văd și acum. Stătea pe un scaun și mă privea cu disperare, ca un animal hăituit. Mama mi-a spus că depune mărturie, dar … „știți cât de greu este să crești singură un copil.” „Știu, și eu îmi cresc singură copilul.” „Nu prea avem bani…” Iulia a tresărit și s-a mișcat pe scaun. „Vreți bani?” „Păi, da.” „Doamnă, eu nu vă pot da bani. Nu vă rog altceva decât să spuneți adevărul.” „Da, da’ dvs vă pot da bani de la ziar, că așa am auzit că se face.” „Nu pot, doamnă. Mai bine nu veniți. Bani nu vă dau.” Au plecat. Înainte să intre în lift, Iulia a întors capul și m-a privit. Rar se întâmplă ca o persoană să vorbească cu ochii așa cum o făcea Iulia. Era și mai tristă, și mai neputincioasă.

A doua zi eram pe hol la Judecătorie. Le-am văzut venind. M-am bucurat și am dat să le ies în întâmpinare. Iulia avea privirea întunecată, mama s-a făcut că nu mă vede. S-au așezat pe o bancă. M-am dus totuși, să le salut. Am mângâiat-o pe Iulia pe păr, avea un păr negru, lung, strălucitor. Și-a pus mâna peste mâna mea. Am intrat în sală. Eram încrezătoare, credeam că e supărată că nu am plătit-o, dar că vrea să-mi demonstreze omenia ei. I-a venit rândul să depună mărturie. A jurat pe Biblie și a spus că fata ei nu a fost violată, că am fost la ele acasă și că am profitat de naivitatea fetei când am înregistrat-o. Individul era în boxa arestaților (era arestat pentru altă faptă) și mă privea radiind. Am privit cu spaimă în jur și m-am bucurat că pe Iulia o lăsase afară. Am cerut Cameră de Consiliu și am audiat înregistrarea. Am fost achitată.

„Să știți că mi-a fost rușine când mama v-a cerut bani. Noi nu o duceam bine și pe vremea aceea nu puteam gândi că adevărul nu costă. Să știți, deși bănuiesc că știți, că el i-a dat mamei bani. De fapt, soția lui. Mi-a cumpărat din banii aceia o pereche de pantofi, atât a fost partea mea. I-am purtat, că alții nu aveam. Dar mi-au făcut bășici. Și, de multe ori, cum mergeam încălțată cu ei, retrăiam fiecare moment al violului. Vreau să fiți convinsă că a fost vorba de un viol. În dulapul meu este o rochie care are o pată. Am tot spălat-o și lumea îmi spune că nu se mai vede, dar eu o văd” – îmi scria Iulia în mesaj.

Mi-a mai spus că a făcut studii, lucrează la Bruxelles, e căsătorită și are un copil.
„Sunt fericită, dar nu am uitat. Vă rog mult să o iertați și pe mama. E bătrână și bolnavă. Nu este un om rău, a fost doar o mamă disperată, supărată că nu a putut să-mi ofere mai mult.”

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „CoraZone: Fiecare jurnalist adevărat visează că va declanșa un Watergate”