Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

CoraZone | Pacienții fără coronavirus sunt ca ilegaliștii

Omul, când nu are ce face, se dezbracă și-și păzește hainele. Acum, la spartul târgului, m-a apucat boala. Bine, paranoia și ipohondria, dar tot boli sunt și astea.

Am o tumoare la un sân, pe care o monitorizez ca pe un diamant deși, de câțiva ani, medicii mi-au tot spus că nu e periculoasă. Cam la începutul anului, să scap de o grijă. Cu toată nebunia din anul ăsta, am uitat de ea. Psihologic, la mine a acționat exercițiul: dacă te doare un deget, dă-ți cu un ciocan în cap și nu te mai doare degetul.

Până acum câteva zile, când a început să mă doară, când la palpare simțeam că am ditamai pumnul de tumoră, când mă vedeam moartă, după ce agonizam acasă, că în spitale nu aveam ce căuta, dusă pe drumul fără de întoarcere de cosmonauți.

Evident, mi-am alimentat obsesia studiind frenetic internetul. Practic, am ajuns să am, în cap, toate simptomele unui cancer galopant. La cât am plătit asigurări de sănătate și nu am beneficiat de servicii, m-aș putea muta un an în spital.

Dacă Neluțu Tătaru ar fi deschis spitalele, sau nu le-ar fi închis deloc, cum ar fi fost normal, era floare la ureche, mă duceam și-mi făceam analizele și scăpam de frământări.

Iau legătura cu o amică, medic renumit într-un spital mare din București, și o rog să mă ajute să îmi fac o ecografie. Biata de ea! Dacă-i spuneam că vreau luna de pe cer, i-ar fi fost mai ușor. Îmi promite că încearcă. Îi era și mai greu că ea este la altă disciplină, deci trebuia să pună la cale o urzeală de zile mari, să formeze un grup organizat și să facem toți o mare ilegalitate. Pentru care riscam pedeapsa supremă dacă ne prindeau discipolii represivului cuplu Tătaru-Arafat.

Stabilim să merg la spital și să o sun când ajung în față, să vină să mă ia. Ceea ce și fac. Și-mi spune că trebuie să trecem de primul hop, portarul. Ea stă în curte, eu dau să intru. Cerberul își studia telefonul, își ridică ochii, își suge dinții și strigă: „Stați pe loc!”. Amica mea, medic, spune: „E cu mine, lăsați-o să intre”. Portarul o privește cu dispreț și-i spune: „Nu așa merge, aici eu decid”. Se întoarce către mine: „Buletinul!”. Scot cartea de identitate, mă trag în spate, să păstrăm distanța, el își trage masca de sub bărbie doar pe gură, se apropie, eu mă mai dau un pas în spate cu documentul în mână, el vine după mine, mi-l smulge din mână și intră în gheretă. Și se apucă să scrie în registru. Amica mea îmi face semn să mă îl las în pace. Vizibil epuizat intelectual după ce a terminat de scris, vine și-mi întinde buletinul. Scot șervețelele dezinfectante și-l șterg, mă privește nemulțumit, își mai suge o dată dinții și se întoarce cu spatele.

Ajunse în spital, după măsurat temperatura, luat botoși, pus mănuși și un halat de unică folosință, începem strategia. Pentru că ecograful era în altă parte. Văd o targă și-i spun în glumă: „Mai bine mă întind pe targă și mă duci așa”. Ea îmi spune că n-ar fi o idee rea, că se circulă mai bine cu morții prin spital decât cu ăia vii. Deja îmi blestemam și paranoia și ipohondria. Îmi trag masca până pe sub ochi, mă înfășor cu halatul și pornim. Parcă mergeam să dăm o spargere la bancă. Ajungem la radiologie și îmi spune să stau după un colț, mai întunecat, că va veni cineva să mă ia. Mă bag după colț, acolo dau peste o doamnă. „Tot la ecografie?”, mă întreabă ea în șoaptă. Dau din cap. Cum doamna tot gemea, o întreb ce are. Îmi spune că de câteva zile, are niște crize de rinichi insuportabile și că i-a fost frică să cheme salvarea, să nu o ducă la vreun spital Covid, de unde să nu mai iasă. Stăteam amândouă cu ochii pe ușă ca pe butelie, deși nu era nimeni. După o vreme, a ieșit o asistentă, s-a uitat în stânga și-n dreapta cu temere, a venit la noi și ne-a spus: „Să mai stați un pic, să se mai liniștească pe aici, să nu vină vreun control”. Era o liniște totală, dar de control probabil știa ea ceva.

Tovarășa mea, ilegalista, se vedea clar că suferă, dar eu stăteam și mă întrebam ce naiba m-a pus să fac un gest atât de necugetat. Pe când îmi trecea prin cap să renunț, iese doamna asistentă și iar vine la noi. „Îmi pare rău, dar nu vă putem lua astăzi. Nu mai avem gel”. Eu am răsuflat ușurată, că numai gândul că, în timp ce stăteam întinsă pe pat, ar fi putut năvăli o echipă de control îmi dădea fiori, dar doamna cu criza de rinichi a început să plângă. „Mă duc la privat, ce să fac!”, a spus ea.

Când am ieșit de acolo, din curtea spitalului, parcă evadasem din pușcărie.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „CoraZone | Pacienții fără coronavirus sunt ca ilegaliștii”

  • Doamna cu problema la rinichi s-ar putea sa nu mai prinda luna iunie. Daca ai o criza renala ce persista mai multe zile, inseamna ca piatra nu se elimina si e nevoie de interventie chirurgicala. Amanarea interventiei implica risc crescut de infectie, blocaj renal, septicemie. Cat despre faza cu – nu mai avem gel – eu sunt 99% sigur ca e falsa. Spitalele functioneaza la 10% din capacitate, pacientii sunt dati afara sau tinuti la distanta. In conditiile astea, e pur si simplu incredibil ca cei de la eco sa ramana fara gel. Gelul de eco se livreaza in recipiente transparente din care se incarca aplicatorul, deci nu e ca la tubul de maioneza, unde te trezesti ca nu mai ai ce stoarce din el. Personalul trebuia sa stie dinainte ca nu mai au gel si procurarea lui (din stoc sau din distributie) e o formalitate. Cel mai probabil, cei de la eco s-au gandit ca risca sa isi piarda locul de munca tratand ilegalisti, asa ca au simulat o criza a gelului.

  • Validarea, prin participare, a alegerilor de orice fel a ajuns un soi de afront adus bunului-simt.

  • Nu mai au gel. Iohannis și prietenii lui au făurit un sistem de imbecili

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *