CoraZone | Poporul amărât strânge bani pentru spitale. Mărețul guvern dă, cu multă generozitate, banii noștri unor profitori și borfași

Din capul locului, trebuie să-mi recunosc afinitatea politică. Înainte de anul 2000, în Târgu Mureș era o grupare de țărăniști vechi, adică toți erau săriți bine de 60 de ani. Ei m-au dus să-l întâmpin pe Regele Mihai, ei m-au prezentat lui Corneliu Coposu, ei m-au ținut de povești ore în șir. Mult prea înțeleptul Nistor Man, fost deținut politic, cu o poveste de viață cutremurătoare, care a trecut prin chinuri fizice și psihice inimaginabile, m-a purtat prin istorie. Am ținut aproape, deoarece promovau principiile și moralitatea în politică și pentru că erau foarte simpatici. Odată cu înlăturarea seniorilor, partidul s-a făcut oale și ulcele. Le-a rămas sediul de partid, în centrul orașului, și s-au oferit să îmi cedeze o cameră, că redacția mea era acasă, și oricum era pustiu. Evident, fără bani. Am stat un an, cred. M-a surprins că veneau bieții de ei, o dată pe lună, în cârje să-și achite cotizația. Și să mai schimbe o vorbă. Un domn extrem de elegant, de modă veche, a intrat într-o zi, și-a scos pălăria, s-a așezat pe scaun și mi-a spus: „Cora, dragă, tu știi cât de mult te iubim noi? Tu totdeauna ai ținut cu noi, chiar dacă ne-ai mai criticat. Să ne ierți, cred că ai avut așteptări mai mari de la noi, dar, după cum vezi, am ajuns niște neputincioși. Din păcate, ăștia tineri se vând și pe o legătură de ceapă”.

Mereu am avut crezul ăsta, poate și de la tata: că trebuie să muncești și să nu stai cu mâna întinsă. Dar am avut și am milă de oameni, cred în solidaritate, așa cum ar trebui să fie cei de Stânga.

Legat de asta, fac o paranteză. La mine în sat, în Deag, am prins dragoste de carte și am învățat omenia. Acolo, dacă unei familii i se întâmpla ceva, săreau toți. Redau două întâmplări. Deși aveam trei camere și bucătărie, eu am dormit până am crescut în aceeași cameră cu părinții mei. Într-o noapte, ne-au trezit niște bătăi în ușă: „Săriți, că-i arde casa lui…(nu-mi mai amintesc numele)!” Imediat, părinții mei au sărit din pat, s-au îmbrăcat, iar mama mi-a spus să dorm fără frică, că ei se întorc. A sărit tot satul și au salvat cât s-a putut. Apoi, într-o săptămână, seară de seară după ce veneau de la lucru, le-au refăcut oamenilor casa.

La inundațiile din 1977, la noi apa a intrat în curte, și în casă de o jumătate de metru. Pe mine m-au urcat în pod. Cu tot cu cărți, că asta era „boala” (cum zicea mama) mea, cititul. Fac paranteză la paranteză. Pe mine nu m-au pus niciodată să muncesc, eram singură la părinți și chiar pot spune că am crescut în puf. O dată, o singură dată m-au trimis cu vaca. Eu, cu cartea după mine, că mergeam tot la două zile la bibliotecă. Noroc că vaca a avut mai multă minte decât mine, că eu m-am pus pe citit și am uitat de ea. După ce s-a săturat s-a întors acasă. Când a văzut-o mama la poartă, când a constatat că eu nu sunt, a intrat în panică. A fugit la capătul satului, casa noastră era aproape, și mă striga cu disperare. M-a văzut stând pe un dâmb, a rupt o joardă în drum și când a ajuns lângă mine o agita în aer, că-i era milă să dea. Revenind la inundații. Imediat, cei care stăteau în partea de deal a satului au fugit la noi, cei din vale. Au scos apa din casă, ne-au adus de mâncare, ne-au adăpostit, apoi au pus mâna și au reparat. La toată lumea.

Închei toate parantezele și revin la zilele noastre. Am făcut acest intro pentru că eu pur și simplu nu înțeleg ce i-a lovit pe cei care ne guvernează. Nu știu unde au crescut, de pare că nu au avut chiar deloc exemple de omenie și solidaritate. Își dau cu stângul în dreptul cu asemenea talent încât nici nu le mai trebuie dușmani. În frunte cu idolul lor, Klaus Iohannis.

În primul rând, președintele ar trebui să se abțină să mai iasă. Eu pot să-l înțeleg: nu este empatic și nu-și poate depăși condiția de stâncă, oricât ar încerca. Măcar să nu mai încerce. Sâmbătă a fost la Spitalul Militar și, normal, a vorbit, a dat un mesaj către popor. S-a jelit, în stilul lui rece, că va fi și mai rău. „Lucrurile, în continuare, vor fi mai grave”, a decretat el, de mi s-a încrețit pielea pe mine.

Apoi a spus: „Îmi doresc foarte mult ca şi românii să fie din ce în ce mai bine pregătiți şi să respecte aceste norme”, de parcă nu s-ar adresa direct românilor. Zici că era în altă țară, dar chiar și atunci ar fi trebuit să spună „dragi români, vă rog să fiți pregătiți”. Nu, el folosește persoana a treia plural, de dă senzația de distanțare. În fine, ne-a mai spus o dată, și a accentuat, să nu ne pupăm, atingem și îmbrățișăm, de parcă are de-a face cu o nație aflată în epidemie de BTS (boli cu transmitere sexuală). Repet, eu nu-l mai critic. Omul atâta poate, nu e capabil de simțăminte. Dacă, Doamne ferește, ajungem să ne prăbușim cu toții, sunt convinsă că el va sta și va privi nemuritor și rece la dezastru. Apoi va trage concluzia: Atât s-a putut!

Trec la ai lui, la „guvernul meu”. Ăștia ne ceartă tot timpul. Orban e tot mai nevricos, Cîțu se rățoiește la noi, însă bomboana de pe tort am prins-o vineri seara la un post tv. Intrase în direct un primar, din Dâmbovița, parcă, și se plângea că nu poate face față situației. Tot în direct era și Virgil Guran, acum consilier al lui Orban pe ordine publică, un om pe care-l știam destul de echilibrat. Îl face pe primarul ăla troacă de porci și odată se oțărăște la toată lumea: „Sunteți niște nerecunoscători. La câte eforturi face guvernul, nu știți să apreciați nimic!”. Am rămas mută.

Păi, hai să spunem ce face guvernul, doar una. Tot poporul-înfricoșat, stresat, necăjit-sare să-i ajute pe medici, cadrele medicale. Că ăia, prin grija guvernului ăsta și a celor de dinainte, stau neprotejați în spitale infecte. Lumea face campanii, oamenii se implică. În timpul ăsta, mărețul guvern dă cu multă generozitate banii din trezorerie, banii noștri, adică, unor profitori, unor borfași pe care ar trebui, după mintea guvernanților, să-i aplaudăm că aduc echipamente medicale la prețuri de speculă.

Ludovic Orban are în cap numai alegeri. Șeful de la Autoritatea Electorală Permanentă îi scrie și lui și lui Iohannis și conducerii Parlamentului că nu se pot ține alegerile. „Organizarea la termen a alegerilor locale a devenit o misiune cvasi-imposibilă, iar asupra datei alegerilor parlamentare ce ar trebui să aibă loc la finalul anului, planează un grad mare de incertitudine”, le scrie Mitulețu. Este întrebat premierul cum procedează. În loc să se rățoiască, acum era momentul să spună: „Da’ dă-le dracului de alegeri, de asta vă arde acum? Om vedea când scăpăm. Dacă scăpăm”, el a căzut pe gânduri și a decis: „Voi chema partidele la consultări”. Sincer, mă mir că nu a zis că s-ar putea face și anticipate. Eu nu știu ce a făcut la Vila Lac, dar e nevorbit și debitează prostii la foc automat. De exemplu: „Am discutat măsuri pentru a creşte riscul de infectare în spitale a cadrelor medicale şi a pacienţilor“. Nu, nu a revenit asupra declarației și nici jurnaliștii prezenți nu au izbucnit în râs așa cum făceau cu Dăncilă. Dacă spunea ea asta, acum ședea într-un salon cu zece pacienți infectați cu Covid-19.

Cîțu. Florin Cîțu. Înțeleg că frizerii nu lucrează, dar un pieptene tot putea să-și dea prin păr înainte să apară să anunțe cum ne face el hatârul de a da băncilor și mai mulți bani. Eu, care-s pățită cu băncile, am spus dinainte că bag mâna-n foc că amânarea ratelor nu va fi niciun ghișeft pentru noi, cei cu credite. În loc să vorbească pe înțelesul poporului, că nu suntem toți absolvenți de ASE, ne-a îndrugat o polologhie din care am înțeles că treaba mai clară va fi în normele de aplicare.
Aha! Păi exact asta blochează orice în România: normele de aplicare și studiile de fezabilitate.

Sâmbătă, m-a sunat un vechi amic din Madrid. Spania, da? În primul rând, mi-a spus că vrea să ajute România și ca el, mulți români de acolo. Să doneze bani pentru spitalele din România.
Mi-a tot povestit cum e acolo, nu era deloc panicat, apoi mi-a trimis un text cu mesajul ambasadorului nostru la Madrid, Gabriela Dancău: „Găsesc că este admirabilă lecția de solidaritate pe care ne-o oferă societatea în ansamblul ei, aici incluzând și membrii comunității românești, în ultimele zile, prin modul lor de mobilizare pentru a ajuta persoanele în vârstă, pe cei mai vulnerabili sau prin aplauzele din fiecare seară, de la ora 20, pentru susținerea personalului medical care luptă în linia întâi pentru a salva vieți. Este o lecție de civism impresionantă și sunt convinsă ca e ceva care va rezista și după finalizarea crizei”.
Cred că nu mai e nimic de comentat, nici de insistat.