CoraZone | Singur într-un tunel | Prima călătorie după tornadă

Singur într-un tunel

Cam la ora 22 am coborât din metrou la Victoriei. În fața mea era un tânăr, după chip și ținută, genul periculos. L-am remarcat la Unirii, când a urcat. Nu a dat năvală, ca mulți cu aspect de civilizați, ci a așteptat într-o parte să coboare lumea. În mână avea o plasă transparentă cu mai multe caserole cu mâncare. Nu și-a scos telefonul să butoneze, ci privea pe geam, mai bine zis în gol, nu era nici vesel, nici trist, avea mina unui om care s-a pierdut într-un haos și căruia-i era indiferent dacă va ieși sau nu. Într-o stație, lângă el s-a așezat o doamnă voluminoasă, partea dreaptă i s-a revărsat peste el. Privirea i-a sticlit a revoltă, dar și-a strâns trupul cât a putut. Doamna l-a lovit cu cotul și atunci a privit-o. Femeia și-a retras imediat și cotul și surplusul de corp de pe partea lui de scaun, dar el s-a ridicat și a stat în picioare până la coborâre.

Mergea în fața mea și dintr-o dată ne apare în față un alt tânăr. „Frățioare, dă-mi și mie un leu.” Ăsta a dat din cap că nu și și-a văzut de drum. Celălalt a strigat după el: „Ce oameni, îi ceri un leu și nici măcar nu răspunde.” Tânărul s-a întors, și-a pus plasa jos, l-a luat de guler și l-a lipit de perete.
— De ce-ți trebuie un leu?
— Să-mi iau ceva de mâncare, n-am mâncat nimic, să moară mama.
— Băi, nenorocitule! Îți trebuie un leu să-ți iei droguri. Băi, distrusule, de ce minți?
Ăla a dat să nege.
— Tu crezi că eu nu știu? Știi de unde știu, bă? Că și eu am fost ca tine, un distrus. Bă, tu ai mamă?
A dat din cap că da.
— Dacă ai mamă, revino-ți. Nu ai dreptul să-i faci asta. Dacă nu poți, du-te și te spânzură. Măcar te știe mort, nu pierdut. Mama mea a murit. Din cauza mea a murit, că nu a mai suportat să mă vadă cum mă distrug. I s-a oprit inima de supărare. Eu spăl vase la un restaurant și seara-i duc de mâncare fratelui meu. E la școală și nu vreau să ajungă ca mine, ai înțeles, băi, ratatule?
L-a mai zgâlțâit de câteva ori și-a luat plasa și i-a mai spus peste umăr:
— Du-te, bă și fă-te om!

Trecătorii le aruncau o privire indiferentă, grăbiți să iasă la suprafață sau să prindă următorul tren. A trecut și un cuplu, iar bărbatul a exclamat:
— Uite, se bat doi golani. Hai să mergem, sunt periculoși.

Am ajuns la scările rulante. Tânărul era pe treapta din spatele meu. Doar noi doi. M-am întors și i-am zâmbit. Era încruntat și-și ucidea clipind des lacrimile care-i umpleau ochii. Aș fi vrut să-l întreb ce înseamnă pentru el om, dar nu am avut curaj. La capătul scărilor, el a luat-o în direcția opusă. După doi pași, a spus pe un ton resemnat: „Sărut-mâna, doamnă! O seară bună. Să știți că nu sunt un om rău”.
Până să-i răspund s-a îndepărtat. Mergea singur și sigur pe un gang slab luminat.


Prima călătorie după tornadă

În seara asta am trecut pe lângă gara din Târgu Mureș, prin locul din care pleacă microbuzele în diverse localități. Am zărit-o de departe. Este genul de femeie care-mi amintește de mama. Ședea pe bordură. În poală ținea straița. Pentru că îmi lipsește mult mama, am simțit nevoia să rămân în preajma ei. M-am prefăcut că aștept și eu. Mă uitam la ea cu coada ochiului. Avea cam 70 de ani. Pe cap purta o năframă, avea o bluză albă, foarte curată, o fustă neagră, largă, și în picioare, pantofii buni, de mers la oraș. Desigur, purta ciorapi de bumbac. Fața-i era curată, brăzdată de riduri ușoare, ochii, de un albastru clar. Se uita în zare și schița un zâmbet cald și protector, cine știe pentru cine. M-am uitat la ea și i-am zâmbit. Mi-a zâmbit și mi-a spus „bună sara.”
A venit o altă femeie, îmbrăcată ca o doamnă, cu multe plase în mâini și s-a oprit lângă ea. Și-aici urmează scena care m-a lăsat fără cuvinte. Dialogul dintre ele.
— Unde mergi mătușă?
— La Cuci.
— Acolo stai?
— Acolo.
— Io la Luduș mă duc. Bine c-ați scăpat cu viață, că mare nenorocire a fost.
— Am scăpat, mulțam lui Dumnezeu.
— V-o stricat casa?
— O descoperit-o. Și o rupt tăt gardul. O distrus tăt prin grădină. Da’ le-am făcut la loc. M-o ajutat tătă lumea. Și domnii de la oraș o vinit. Ca prâsnelu’ umblau ș-o gătat repede.
— V-o fost frică?
— Frică, zo! Eram sângură-n casă.
— Și ce-ai făcut?
— M-am rugat.
— Ce-ai făcut la oraș?
— Am vinit să văd orașul, că io n-am fost niciodată la oraș, numa în Luduș și-n Iernut.
— N-ai copii?
— Am, da-s departe. M-o sunat mintenaș să vadă dacă trăiesc. Le-am spus că io vin să văd orașul, că nu știu cât mai trăiesc. Mi-am pus de mâncare în straiță ș-am vint azi dimineață.
— Ți-o plăcut orașul?
— Îi mare.

A venit microbuzul lor. Bătrânica s-a ridicat sprintenă. Doamna a vrut să o ajute să urce, dar ea s-a prins de marginea ușii și s-a urcat. S-a pus pe primul loc, și-a scos o batistă din sân din care a luat 10 lei și aștepta. Mă uitam fascinată la ea.
— Dumneata nu te sui?, m-a întrebat ea.
Am dat din cap zâmbind.
Și-a strâns straița în brațe și s-a înghesuit lângă geam, să aibă loc și doamna, care s-a așezat lângă ea. Ea a văzut cu cât drag mă uit la bătrânică și i-a pus și ea mâna pe umăr zâmbind.

P.S. Această întâmplare s-a petrecut la câteva zile după tornada cumplită care a lovit localitățile Cuci și Dătășeni din județul Mureș, în 20 iunie, 2016. A fost o vijelie atât de mare încât a smuls copacii din rădăcini, a descoperit casele și a spulberat turla bisericii reformate. Tot fenomenul a durat 10 minute, însă cei care l-au trăit au declarat că nu credeau că vor scăpa cu viață. Locuitorii de aici s-au mobilizat și chiar de a doua zi s-au ajutat unii pe alții să-și repare casele. Au fost sprijiniți și de militari, dar localnicii au lucrat cot la cot cu ei.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „CoraZone | Singur într-un tunel | Prima călătorie după tornadă”

Invitații cristoiublog
⚐ Circulă pe net ⚑