CoraZone | Toamna veteranilor

Plouă și e frig. Am plecat cu ochii în lacrimi de la un eveniment, sosirea Ștafetei Veteranilor în Tîrgu Mureș, o acțiune care reiterează traseul străbătut în 1944 de trupele române pentru eliberarea țării. Aveam încă în fața ochilor imaginea veteranului care săruta drapelul pe care i l-a înmânat un militar tânăr.

Traversez parcul și dintr-o dată am un șoc: pe o bancă, îmbrăcat în uniformă militară, ședea tata. Tata e mort de 3 ani. Mă uit în direcția opusă, mă rog în gând să nu o fi luat razna și mă uit din nou către bancă. Era un om în vârstă care seamănă izbitor cu tata, l-am întâlnit și anul trecut la o ceremonie militară, doar că atunci era îmbrăcat în civil.

Mă duc încet către el. Ploua, el nu avea umbrelă, ținea palmele pe genunchi, de pe cozorocul șepcii picura apă, din ochi îi picurau lacrimi. Închid umbrela și mă așez lângă el. Stăm așa o vreme și plângem împreună. Mă ia de mână și spune: „Tu, copilă…” Mă apucă și mai tare plânsul, așa-mi spunea și tata. Îi spun că seamănă tare cu tata. „A fost la Oarba?” „Nu, el avea doar 17 ani. Bunicu a fost.” „A scăpat?” „A scăpat.” „Trăiește?” „Nu mai trăiește nici unul.” Scoate o batistă de pânză, albă, imaculată. Își șterge ochii și mi-o întinde. Mă șterg și eu. „Tu copilă, greu o fost la Oarba. Era cam pe vremea asta. Știi cum mureau camarazii? Ca muștele. Nu puteai călca pe pământ, călcai pe morți. Luam apă din Mureș în căușul palmei și era sânge. Nemții ne mitraliau de pe deal, când trăgeau credeam că se rupe cerul și cade peste noi bucăți. Răniții urlau de durere, se rugau să-i împușcăm. Săracii! Toți strigam: Mamă! Mamă! Ce bine că mamele noastre nu ne auzeau. Sau, cine știe, poate ne auzeau. Au fost și lupte corp la corp. Noi am rupt pari din vii și am sărit pe nemți.” A făcut o pauză și a zâmbit amar. L-am privit: doar câteva riduri discrete îi brăzdau fața și câteva pete maronii păreau picuri de toamnă într-o pădure verde. „Vrei să-ți mai povestesc despre Oarba?” „Cum ați scăpat?” „Nici eu nu știu, am avut noroc și mi-o dat Dumnezeu zile.” „De ce v-ați oprit aici, în ploaie?” „Copilă, ploaia asta e mângâiere. Nu mi-e frig și nu simt ploaia, mi-e dor tare de camarazii mei care nu mai sunt. Îi aud și acum cum strigă.”

Am mai stat de povești aproape o oră. Când să ne despărțim, am împăturit atent batista și i-am întins-o. Mi-a strâns-o în pumn, mi-a șters cu degetul o lacrimă care mi se rostogolea rebelă pe obraz și s-a îndepărtat.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiublog
⚐ Circulă pe net ⚑