Corespondență din Anglia. Crizele de nervi ale politicii

Nu știu cum se face, dar de câte ori merg la piață să cumpăr pere, mălăiețe, pădurețe, chiar nu contează, mă întorc acasă cu un coș plin de fructe, unele de care nici nu am auzit. La fel mi se întâmplă și când merg la bibliotecă sau la librărie. Degeaba îmi fac liste. Unele cărți pur și simplu sar de pe rafturi, altele mă urmăresc și mi se agață de degete. Pe altele le găsesc îndrăgostite de unele mai tinere, fără să lase fir de aer să le despartă, și atunci mă trezesc împrumutând întreaga familie. Îmi plac cărțile vechi, mirosind a înțelepciune câștigată greu, cu insistență.

C-o astfel de carte m-am pricopsit prin nebăgare de seamă, pe când evaluam niște picioare fine, fără vorbă de ciorapi, de poezie contemporană. O carte venită de departe, cam supărată, aveam să aflu. Pe certificatul de împrumut e trecută Documente de istorie modernă: Bismarck și Europa, e, în fapt, o colecție de scrisori, mai mult sau mai puțin secrete, între cancelariile europene, prin oficialități sau servicii secrete, de la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Un răvaș mi-a atras atenția, unul al cărui manuscris provine din arhiva Ministerului Afacerilor Externe britanic, adresat de Odo Rusell Lordului Salisbury (de trei ori prim-ministru al Marii Britanii), în data de 2 martie 1879.

Documentul e etichetat: „România îl calcă pe nervi pe Bismarck”:
„Într-o conversație pe care am avut-o astăzi cu Bismarck, Excelența Sa și-a exprimat aversiunea față de România într-un limbaj mult prea violent pentru a putea fi repetat. Îi acuză pe români că umblă cu cioara vopsită în ceea ce privește tratatul de la Berlin – de aroganță față de Rusia și insolență față de Germania și deplânge faptul că nu-i sunt la îndemână, că le-ar fi tăbăcit el spinările cu biciul.

Degeaba m-am chinuit să-i îmblânzesc părerile în privința independenței României, nici nu a vrut să audă de așa ceva, ba chiar a declarat că nici nu vrea să audă de români până nu încep să se poarte cuviincios și respectuos față de Germania. Și alții au fost șocați de înverșunarea lui Bismarck față de România, dar nimeni nu știe exact de ce.

Eu suspectez că are a face cu rețeaua feroviară a României, subiect despre care o să fac ceva cercetări, urmând să raportez rezultatele cât mai curând posibil.” (Odo Rusell, F.O. 64/931, nr.139)
Bismarck a murit în 1898. În 1918, România a râs cu gura până la urechi.