Corespondență din Anglia. Dacă-i bal, bal să fie, dar să fie Bal-moral!

Pentru că și-a dat sufletul la Balmoral, comitatul Aberdeen, din Scoția, am aruncat o privire să văd cu cine s-ar fi putut întâlni regina, dacă i-ar fi trecut prin minte să mai zăbovească un pic, pe modelul mult mai îndrituitului tată al lui Hamlet, să vadă și ea cam cât de mult și cât de convingător o plânge Charles. Castelul a devenit reședință regală după ce a fost achiziționat de către Prințul Albert, soțul Reginei Victoria, la 1852, de la familia Farquharson. Inițial a fost o vilă ceva mai mare, dar neîncăpătoare pentru numeroasa familie regală, așa că Albert a angajat un arhitect, pe nume William Smith, să se ocupe de extindere. Castelul face parte din averea personală a monarhilor britanici și nu e parte a Domeniului Coroanei. Elisabeta a-II-a se retrăgea la Balmoral de obicei vara.

Regina Victoria și Prințul Consort Albert au avut nouă copii. Acesta este și motivul pentru care căsătoria lor a fost considerată una foarte fericită. Victoria s-a căsătorit din dragoste cu, pe atunci verișorul ei, Albert de Saxe-Coburg. De curând s-au descoperit însă memento-uri adresate de prinț reginei care nu le fac cinste nici unuia, nici altuia. Mitul dragostei și înaltei morale de familie s-a destrămat. Zvonuri mai circulaseră, bazate pe mărturii ale celor care luaseră parte la dineurile date de familia regală. Când întrebările oaspeților o puneau în încurcătură pe regină, Albert îi sufla răspunsul în limba germană, ei nerămânându-i decât să traducă. Faptul a fost pus pe seama fragilității reginei după nașterea atâtor copii. Ajunsese să depindă de prinț. Prințul însă dispunea, la rândul lui, de o constituție bolnăvicioasă. S-a stins din viață la 42 de ani, după o întâlnire cu fiul cel mare, cel ce avea să devină regele Edward al VII-lea, alintat pe atunci Bertie, pe care încercase să-l salveze din legătura cu o actriță de duzină, genul de scandal care a afectat aproape toate familiile regale din lume. L-a prins ploaia, iar consecințele, asociate cu suferințe digestive mai vechi și foarte complicate, au dus la moartea prematură. Era și normal ca regina să se simtă pierdută. S-a retras la castelul Balmoral unde și-a găsit sprijin pe umărul unui anume John Brown, gurile rele susținând că i-a fost amant. Speculațiile se bazează pe faptul că John Brown nu i se adresa numai cu ”Maiestatea-Voastră”, ci și cu ”măi, femeie”. Amant sau nu, John Brown a fost brațul de care Victoria s-a putut agăța, după modelul folosit în relația cu fostul soț. Se spune că stafia lui John Brown încă mai bântuie prin castel, în caz că Regina Victoria ar mai avea nevoie de ceva. Puteți să râdeți cât vreți, însă stafiile sunt apreciate în Marea Britanie, avându-și locul lor în istorie. Panglicarul de Shakespeare poată să râdă cât îl ține nodul.

Cazuri cu stafii se găsesc și în ce s-a păstrat din arhiva juridică a Marii Britanii care acoperă mare parte din secolele XVII, XVIII, XIX și XX – Old Bailey.

Pe 8 iulie 1691, un băiat pe nume Thomas Ross a fost condamnat la stâlpul infamiei și la o amendă de o sută de mărci (marca nu era o monedă ci o unitate de apreciere, valora 0.667 dintr-o liră) pentru publicarea a două calomnii, din care una se referea la stafia răposatului Lord Russell (link în Bibliografie).

Al doilea exemplu, tangențial dar de o oarece relevanță, e o listă de confesiuni luate de preotul închisorii unor condamnați la moarte, chiar înainte de îndeplinirea sentinței. Pe atunci nu se făcea atâta caz de secretul confesiunii când era vorba de infractori, cum e și normal victima avea mai multe drepturi. Link-ul e listat în Bibliografie, dar o să spicuiesc câteva idei din confesiunea primului condamnat, un anume Christopher Tremane, spărgător de case, dar trecut prin școli. Umorul involuntar e delicios: educația nu i-a folosit la nimic! S-a înhăitat cu niște derbedei, dar singurul lui adevărat regret a fost că a greșit în fața lui Dumnezeu, care a fost milos cu el și nu l-a secerat mai devreme. Tremane era de asemenea îngrijorat că nu va fi primit în rai, ar fi făcut o ultimă încercare de strecurare, dar nu i s-a permis să ceară iertare direct victimelor.

P.S. Prințului Albert i se datorează organizarea Marii Expoziții Internaționale din 1851, eveniment la care au participat inventatori, inovatori, oameni de știință și artă, producători, afaceriști. Evenimentul a pecetluit perioada industrializării agresive, începutul a ceea ce astăzi numim epoca victoriană: ani de înflorire economică și mari schimbări sociale. La aceeași expoziție și-au dat mâinile masonerii din toate colțurile lumii, iar rezultatele se văd și astăzi, la Davos și la dracu’ să-i ia.

Bibliografie:

https://thecrownchronicles.co.uk/royal-residences/haunted-scottish-royal-residences-balmoral-and-holyroodhouse/

https://www.oldbaileyonline.org/browse.jsp?id=t16910708-37&div=t16910708-37&terms=ghost#highlight

https://www.oldbaileyonline.org/browse.jsp?id=OA16910603&div=OA16910603&terms=ghost#highlight