Corespondență din Anglia | Dincolo sau dincoace de dragostea de umanitate, zâmbește cu o grimasă de satir un trickster, un farseur

Pe 20 mai 2020 Parlamentul britanic a votat o lege prin care toți adulții devin automat donatori de organe, cu opțiunea renunțării la titlu. Nu e nicio mențiune că legea se aplică doar cetățenilor britanici. Practic, toți adulții din baza de date (birourile electorale centrale sau locale, NHS, Home Office, HM Revenue & Customs), vor fi puși pe registrul donatorilor de organe. Cetățenii vor primi prin poștă un card, ca un fel de legitimație, pe care va scrie: I am an Organ Donor, inimioară, număr de înregistrare. Cei care vor să renunțe, pot să o facă. Legea nu se aplică doar post-mortem, ci și pe durata vieții. Se specifică și obligația de a consulta familia, dar numai o aprofundare în detaliu a legii, ar putea clarifica drepturile familiei și situațiile în care ele au prioritate (post mortem, în opoziție cu dorința donatorului?). Dar dincolo de aceste aspecte legale, mai interesante și controversate sunt opiniile cetățenilor, pe care le-am surprins pe platforma Facebook a unor publicații, precum The Guardian. În majoritatea lor, sunt comentarii de consens și bucurie, pe linie marxistă, în genul: cine nu muncește, nu mănâncă; nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă. În alte cuvinte, vrei organ, atunci donează, fii generos, altruist, iubește-ți aproapele. Surprind un soi de misticism, un patos al donatorilor în devenire, luați prea ușor de avântul revoluționar. Câte un Gică contra, un avocat al diavolului, vorbește în deșert, timid. „Eu nu vreau să fac parte din schemă. L-aș încuraja pe chirurgul viclean să-mi sustragă….”. Pe egoiști sar imediat generoșii, iubitorii de progres, sancționând elementele retrograde, care se opun salvării umanității. Orice e bine, dacă de acel lucru depinde salvarea cât mai multor vieți. Mutând discuția pe un alt plan, al oportunității momentului, nu pot să nu-mi pun întrebarea: de ce s-a aprobat această lege acum, pe timpul măsurilor de urgență pentru controlarea virusului și a pandemiei Covid19? Iar dacă e să continui, într-o altă dimensiune, cea a ideilor, remarc că dincolo sau dincoace de dragostea de umanitate, zâmbește cu o grimasă de satir, un trickster, un farseur. Se lovește în conceptul și realitatea unicității omului. Și în Sacralitatea realului se țintește. Dacă abordăm în registru religios, un paralelism ar fi moaștele sfinților și comerțul cu moaște care a existat prin Evul Mediu. Tot pentru salvarea oamenilor, a unor comunități, orașe, chiar state. Donarea de organe transformată în comportament moral, în etică, poate fi și expresia unei spiritualități într-o lume care caută să reinventeze spiritualitatea și religiozitatea. Dacă intrăm în realitățile inteligenței artificiale, acomodarea, chiar normarea gândirii la misiunea donării generalizate a organelor, pregătesc terenul: omul e configurat din piese, din resurse interșanjabile și totul poate fi înlocuit. Distrugerea Sacrului, sau reinventarea lui.

Acum câteva zile, fiul meu și-a amintit de un filmuleț pe care l-a vizionat pe când era la școală, cu colegii. Erau două înregistrări live: una despre viața citadină, cotidiană dintr-un oraș din Germania interbelică, la ceva timp după încheierea primului război mondial, și o alta din perioada nazistă, dinainte de începutul celui de-al doilea război mondial. Profesorul i-a întrebat pe elevi care sunt observațiile și emoțiile lor la contactul cu imaginile celor două înregistrări diferite. O elevă din clasă a remarcat că în primul filmuleț germanii aveau un aer vioi, în schimb în al doilea, comportamentele și mișcările oamenilor de pe stradă păreau stinse, înregimentate. De Bank Holiday-ul din 25 mai, zi liberă în Anglia, a fost ceva mai multă lume prin satul și orășelul pescăresc. Dar mult sub media anilor trecuți, în week-enduri și Bank Holiday. Alta este însă ideea. Fiul meu și-a amintit de acel filmuleț din anii de școală, privind oamenii pe stradă și pe plajă. A remarcat că oamenii aveau aceeași stare – energie, iar locul transmitea ceva asemănător imaginilor din perioada Germaniei naziste, dinainte de război: ceva stins, înregimentat, deconectat de la vibrația realității.