Corespondență din Anglia | Dincolo sau dincoace de dragostea de umanitate, zâmbește cu o grimasă de satir un trickster, un farseur

Pe 20 mai 2020 Parlamentul britanic a votat o lege prin care toți adulții devin automat donatori de organe, cu opțiunea renunțării la titlu. Nu e nicio mențiune că legea se aplică doar cetățenilor britanici. Practic, toți adulții din baza de date (birourile electorale centrale sau locale, NHS, Home Office, HM Revenue & Customs), vor fi puși pe registrul donatorilor de organe. Cetățenii vor primi prin poștă un card, ca un fel de legitimație, pe care va scrie: I am an Organ Donor, inimioară, număr de înregistrare. Cei care vor să renunțe, pot să o facă. Legea nu se aplică doar post-mortem, ci și pe durata vieții. Se specifică și obligația de a consulta familia, dar numai o aprofundare în detaliu a legii, ar putea clarifica drepturile familiei și situațiile în care ele au prioritate (post mortem, în opoziție cu dorința donatorului?). Dar dincolo de aceste aspecte legale, mai interesante și controversate sunt opiniile cetățenilor, pe care le-am surprins pe platforma Facebook a unor publicații, precum The Guardian. În majoritatea lor, sunt comentarii de consens și bucurie, pe linie marxistă, în genul: cine nu muncește, nu mănâncă; nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă. În alte cuvinte, vrei organ, atunci donează, fii generos, altruist, iubește-ți aproapele. Surprind un soi de misticism, un patos al donatorilor în devenire, luați prea ușor de avântul revoluționar. Câte un Gică contra, un avocat al diavolului, vorbește în deșert, timid. „Eu nu vreau să fac parte din schemă. L-aș încuraja pe chirurgul viclean să-mi sustragă….”. Pe egoiști sar imediat generoșii, iubitorii de progres, sancționând elementele retrograde, care se opun salvării umanității. Orice e bine, dacă de acel lucru depinde salvarea cât mai multor vieți. Mutând discuția pe un alt plan, al oportunității momentului, nu pot să nu-mi pun întrebarea: de ce s-a aprobat această lege acum, pe timpul măsurilor de urgență pentru controlarea virusului și a pandemiei Covid19? Iar dacă e să continui, într-o altă dimensiune, cea a ideilor, remarc că dincolo sau dincoace de dragostea de umanitate, zâmbește cu o grimasă de satir, un trickster, un farseur. Se lovește în conceptul și realitatea unicității omului. Și în Sacralitatea realului se țintește. Dacă abordăm în registru religios, un paralelism ar fi moaștele sfinților și comerțul cu moaște care a existat prin Evul Mediu. Tot pentru salvarea oamenilor, a unor comunități, orașe, chiar state. Donarea de organe transformată în comportament moral, în etică, poate fi și expresia unei spiritualități într-o lume care caută să reinventeze spiritualitatea și religiozitatea. Dacă intrăm în realitățile inteligenței artificiale, acomodarea, chiar normarea gândirii la misiunea donării generalizate a organelor, pregătesc terenul: omul e configurat din piese, din resurse interșanjabile și totul poate fi înlocuit. Distrugerea Sacrului, sau reinventarea lui.

Acum câteva zile, fiul meu și-a amintit de un filmuleț pe care l-a vizionat pe când era la școală, cu colegii. Erau două înregistrări live: una despre viața citadină, cotidiană dintr-un oraș din Germania interbelică, la ceva timp după încheierea primului război mondial, și o alta din perioada nazistă, dinainte de începutul celui de-al doilea război mondial. Profesorul i-a întrebat pe elevi care sunt observațiile și emoțiile lor la contactul cu imaginile celor două înregistrări diferite. O elevă din clasă a remarcat că în primul filmuleț germanii aveau un aer vioi, în schimb în al doilea, comportamentele și mișcările oamenilor de pe stradă păreau stinse, înregimentate. De Bank Holiday-ul din 25 mai, zi liberă în Anglia, a fost ceva mai multă lume prin satul și orășelul pescăresc. Dar mult sub media anilor trecuți, în week-enduri și Bank Holiday. Alta este însă ideea. Fiul meu și-a amintit de acel filmuleț din anii de școală, privind oamenii pe stradă și pe plajă. A remarcat că oamenii aveau aceeași stare – energie, iar locul transmitea ceva asemănător imaginilor din perioada Germaniei naziste, dinainte de război: ceva stins, înregimentat, deconectat de la vibrația realității.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

6 comentarii pentru articolul „Corespondență din Anglia | Dincolo sau dincoace de dragostea de umanitate, zâmbește cu o grimasă de satir un trickster, un farseur”

  • Când am văzut filmul „Să nu mă părăsești”, m-am gândit că nu e doar un scenariu SF terifiant ci, mai ales, un avertisment dat omenirii. Ți se arată răul, hidos chiar și drapat în moi catifele, spre a nu se ajunge la un viitor identic, cu clone umane a căror singură menire e aceea de a furniza organe celor bolnavi.
    Dar nu e nici primul, nici ultimul avertisment ignorat. Cum să creadă vizionarul Kazuo Ishiguro că, în timpul vieții lui, patria adoptivă va face pasul către o prăpastie din care nimeni nu știe dacă se va ieși?
    Sunt câteva amănunte tulburătoare în acest film, unele de un cinism insuportabil, la fel ca-n viață.
    Oare de ce sunt încurajați elevii – a căror viață se sfârșește puțin după vârsta de 18 ani – să-și dezvolte înclinațiile artistice ? Răspunsul e simplu : nu de dragul împlinirii lor, ci al beneficiarilor de organe, convinși astfel că nu e nimic artificial, că și-au primit inima, ficatul sau rinichii de la semeni de-ai lor, în stare să trăiască și să exprime toate emoțiile speciei, iar picturile și cuvintele sacrificaților umplu o tristă galerie a amintirilor.
    Și nu în ultimul rând te izbește resemnarea donatorilor, pe care nu-i revoltă nimic : nici impunerea, nici scurtimea vieții. Te înfioară liniștea cu care acceptă că s-au născut datori, deși nu fusese timp pentru îndatorare…

  • Si eu care credeam ca numai noi Romanii monopolizam prostia,pai uite ca se intimpla la case mai mari.

  • Cum spune autoarea articolului oitele britanice sunt de acord cica,pai de aia fac aia ce fac,ca daca ar protesta lumea nu ar face nimeni nimic.

  • The Guardian n-are nimic cu ideea de libertate a gîndirii. Niște robi în jugul globalizării.

  • Lumea s-a transformat în numai 3 luni într-o uriașă PUȘCĂRIE nazistă in care ființele umane sunt TOLERATE sa trăiască, sa activeze economic, dar nu mai au drepturi fundamentale, intrinseci decât numai pe hârtie și pe timp limitat.
    Asta e diferența

    • Nu e tara aia care a facut Brexit,care e aliata lui Trump,antiglobalista de frunte cu Boris Johnson premier,mai mai,sa fie,si uite astia fac exact ceea ce spun conspirationistii lui Trump ca nu trebuie sa facem,mai sa fie(si nu “neomarxistii”lui Corbyn detin majoritatea in parlamentul britanic,ci conservatorii lui Boris Johnson).Da apropo,cu donatorii de organe,pai,parca stiinta se lauda ca in curind va putea clona organele,din propriile celule ale primitorului(adica,din cateva celule hepatice proprii,de pilda ti se cloneaza un ficat nou nout pe care l primesti,si pe care sistemul imunitar ti l recunoaste ca si self),metoda care are avantajul,ca ,spre deosebire de “donarea de organe”,sistemul imunitar nu mai respinge organele.La transplantul “clasic” de organe,sistemul imunitar ataca organul primit ca pe un corp strain,astfel ca “primitorul”va trebui sa ia imunosupresoare toata viata,astfel ca da in “alte alea”,fara sistem imunitar si o banala raceala te poate omori.(Chiar si cu imunosupresoare viata primitorului va fi mereu sub semnul intrebarii,in fine).

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Acum un secol, românii plecau pe front, la moarte. Azi, românii nici nu deschid gura de frica șefului
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog