Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur al alegerilor prezidențiale

Corespondență din Anglia. Flori de ger, colindăm pe pământ și în cer

Porneam pe lumină. Bunica ne făcea câte un benghi în frunte, să ne ferească de deochi. În ziua de Ajun necuratul nu-și arăta fața prin mahala, dar bunica nu avea încredere în umbrele nopții, mai ales în acelea cu ochi la ceafă. De după porți, de la geamuri, de pe sub cușme ieșite să taie lemne sau să cerce afumătoarea, priviri blânde petreceau copiii până în brațele altora. Toți știam aceeași colindă: Trei păstori. Când unii mai generoși cu cuvintele cântau O, ce veste minunată! , ne opream și ascultam. Ca la biserică. Aproape toate Crăciunurile copilăriei mele au fost înzăpezite și geruite. Bucuria mea curată.

Începeam cu vecinii, ne învârteam în jurul bisericii pentru o vreme, după care o luam pe coclauri, fiecare după voie. Din timp în timp ne întâlneam pe la răscruci de drumuri, ne încălzeam înghesuindu-ne unii în alții, ronțăind din prăjiturele purtate prin buzunare. Ursoanele miroseau a vanilie și câte trei luni. Apoi ne împărtășeam unii altora care erau casele cu gazde mari, cu dare de inimă, pe unde prăjiturile erau mai cremoase și mai gustoase, pe unde mâncarea aștepta pe masă și se găsea un locușor și pe lângă sobă. Ne avertizam și în legătură cu cei ce se zgârceau la bani și la vorbe, dar colindam și pe degeaba pe unde locuiau săraci. Nu chiar pe degeaba, deseori ne plăteau din cei cu stare să colindăm și câte o rudă sau câte o vecină mai necăjită. Tot atunci aflam pe unde câinii fuseseră lăsați dezlegați și de aceia care petreceau pe la alte case. Pe unde se strângeau mai multe familii într-o casă ne plăteau regește. Acolo spuneam și poezii și cântam mai multe colinde. Mi-aduc aminte de un an în care unul dintre băieți a cerut ouă umplute, mamă-sa nu făcuse pentru că rămăsese fără ouă după ce dăduse gata cozonacii și salata de parizer zisă de boeuf. S-a așezat la masă și a mâncat în liniște, frumos, cum fusese învățat de-acasă. Înainte de a pleca și-a cerut iertare că avea să-i spună de așa ouă minunate și prietenului lui, Dorinel, care locuia tot la bloc, și nu avea nici el ouă umplute de Crăciun. Nimeni nu se supăra, bucatele nu erau numărate. Colindătorii aduceau belșug.

Eu colindam cu o Gabrielă, cea mai bună prietenă a mea din copilărie. Ea era frumoasă, eu eram deșteaptă. Viețile noastre sunt legate de fapte aparent mici și neînsemnate, dar care se înscriu în matematica imparțialității Cosmosului, coincidențe pe care le descoperim mult mai târziu în viață, dar cărora tot nu le înțelegem, în deplinătate, semnificația. Biserica unde am fost botezată și pe lângă care am copilărit este una a sfinților Mihail și Gavril. Înainte de a împlini un an, un Mihail m-a mușcat de picior și Gabriela, prietena mea, de nas. Parcă să compenseze, popa Vedeanu mă lăsa să cânt în biserică Doamne, miluiește, popa prinde pește. Bunicul, deși mă iubea ca pe ochii din cap, cu greu își ascundea exasperarea. Era nemulțumit și că bunica ne lăsa de Crăciun și de Anul Nou să colindăm pe toate coclaurile Ițcaniului. Într-un an am ajuns până pe o coamă de deal în Ițcanii Vechi, la ultima casă. O căsuță fără câine, luminată de lampă, nu departe de liziera unei păduri. Era târziu, ceasurile bătuseră de mult orele opt, uneori ne opream și număram bătăile orologiilor de prin casele oamenilor, că nu aveam ceasuri. Era ger și de departe se auzeau plânsete de lupi. Luna nu trecuse încă dincolo de nori, ci aștepta să ne vadă plecate înapoi acasă. Am bătut la ușă. După vreo cinci minute ușa s-a deschis scârțâind, numai un pic, cât să-și facă lampa drum până afară. De după lampă o bătrână își trăgea nervoasă de colțurile tulpanului. Se temuse că ne-am pierdut, pe ea nimeni nu o colindase vreodată. S-a uitat în jur, după care ne-a invitat în casă. Focul era sărăcăcios, dar aerul plăcut. Ne-a servit cu sirop făcut de ea din fructele pădurii, îndoit cu apă. Avea și cozonac. Deși i-ar fi plăcut să stăm, ne-a grăbit să plecăm acasă, o știa pe bunica, cu grijile ei cu tot. N-am plecat însă până nu am colindat-o. Ne-a dat câte 25 de bani, pentru ea probabil erau o avere. Ne-a dus până la drumul mare, după care noi am petrecut-o cu privirea. Dădusem peste Sfânta Duminică. Din lighioane nu mai rămăseseră decât niște figurine de alabastru, cocoțate pe dulapul din bucătărie. Până acasă am pus la cale o poveste atât de abracadabrantă încât ai noștri au uitat de nuiaua cu care ne așteptaseră. Fuseserăm fugărite de o haită de lupi, dar scăpaserăm după ce găsiserăm în zăpadă un platou cu ouă umplute. Atunci o vacă mugise, cerând ajutorul vânătorului și polițistului care verificau dacă gospodarii aveau aprobare pentru afumătoare. Și mai mare i-a fost mirarea bunică-mii, când a doua zi, la biserică, mama lui Dorinel i-a spus că fiu-său se întorsese acasă cu un ou umplut în buzunar, pe care afirmase că îl găsise pe un platou plin cu ouă umplute, ascuns în zăpadă, în jurul căruia se învârteau niște câini ca niște lupi.

Se vor găsi iar cititori cârcotași care să spună că a trecut vremea poveștilor de acest fel. Cititorii aceia sunt părinți care au plătit meditații pentru copiii lor, care le-au plătit locurile de muncă, care au anulat ceea ce acum numesc meritocrație. Acei copii egoiști și puturoși au făcut între timp carieră și au crescut copii pe care i-au învățat să fie și mai puturoși decât ei, punându-le nu cartea, ci tableta în brațe. Sărăcia culturală și sufletească a generațiilor de astăzi este din cauza acelora care au făcut pe-a deștepții și s-au lăudat că se descurcă. Nu s-au obosit să educe bunul simț și respectul în progeniturile lor, ei înșiși neînțelegând cei șapte ani de-acasă. Led Zeppelin fără Hegel e doar un drog luat pe prostia nepregătită. Cine să lupte împotriva corupției, a adicțiilor, a aberațiilor și a propagandei, cine să recunoască manipularea? Unii cărora nu li se dau teme acasă ca să nu cadă în depresie? Acei nefericiți, folosiți de profesori, de guverne, de organizațiile globaliste și chiar de propriii lor părinți, lipsiți de resurse de cultură generală ca să poată lupta, au acum la rândul lor copii, copii care se vor întoarce însă la astfel de povești. După fiecare încercare de instaurare a dezordinii, Universul se reechilibrează, eliminând erorile. Omul are acest dar minunat de la Dumnezeu: timp să se îndrepte, înainte de a fi obligat.

YouTube player

Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

4 comentarii pentru articolul „Corespondență din Anglia. Flori de ger, colindăm pe pământ și în cer”

  • Dar unde sunt zăpezile de altădată?!
    Nostalgia vechilor noastre amintiri rămase tinere are gust și miros doar pentru noi, cei care le-am trăit. Pentru ceilalți nu sunt ușor de înțeles.
    Prezentul este cel care este. Lumea nu este a celor ce „pot”, ci a celor ce „vor”. Aș crede că (până la ziua furiei divine) omenirea se va încolona către direcția impusă de cei care își vor exersa voința mai cu folos.
    „Carpe diem!” e un îndemn înțelept.

  • Întoarcerea la origini…mai e posibila?

    • pai…cui ii pasa, daca e singura varianta?!’
      sa filozofezi pe tema singurei variante posibile …nici macar eu nu sint capabil sa fac asta! :)))
      acu daca e singura,…aia e!

  • Tocmai am intors ultima fila a unei minunate carti : Povestiri rusesti de Craciun ( Ed.Contra Mundum).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *