După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

Corespondență din Anglia. Morții cu morții, viii cu viii, dar cine-asmute bidiviii?

Dacă e ceva ce-mi scoate bătăturile din papuci e faptul că ăia de dinainte știau mai bine despre ce ar trebui să vorbim noi astăzi. Dimineața nu prevestea așa o invenție de consecință. E drept că fugeam de spectacolul lojelor, căutând ceva la galerie.

Pe 28 august 2022 a avut loc un eveniment sportiv care avea să încingă spiritele și dincolo de stadion, chiar pe un alt continent, în ceea ce numim diaspora. India și Pakistan s-au întâlnit în Cupa Asiei la cricket. Indienii au reușit să câștige, după un meci cu accente dramatice. Sunt două sporturi pe lumea asta care din punctul meu de vedere plictisesc până și muștele: cricketul și golful. Mă mulțumesc cu faptul că mai calmează săritul țăndării la bărbați.

După meci, comunitățile de indieni și de pakistanezi din Leicester au mutat conflictul pe străzi. Nimic nu-i enervează mai mult pe englezi decât faptul că străinii/imigranții/turiștii pronunță Leisistăr în loc de Lestăr. Nu e de mirare că tot englezii sunt și cei care au inventat cricketul. De nervi.

Din 28 august până astăzi altercațiile s-au agravat, chiar dacă a fost mobilizat un număr semnificativ de polițiști. Ziarele nu încetează a ne spune că Leicester era un model de multiculturalitate și bună vecinătate. Primarul dă vina pe influenceri și pe ațâțătorii de pe rețelele sociale. De când au apărut, rețelele sociale s-au dovedit a fi mai mult o pacoste decât o bucurie. Înainte oamenii erau mult mai obișnuiți să gândească, acum clickează (clachează?) like și share.

Unul din reprezentanții comunității musulmane dă vina pe noii veniți. Păi nu erau noii veniți albanezi, sirieni, români și bulgari? Indienii și pakistanezii erau considerați a fi deja la a doua sau a treia generație a celor născuți direct în Marea Britanie. În iunie 2021, conform Biroului de Statistici al Marii Britanii, situația imigranților pe țări de origine, vârste și naționalități stătea cam așa:

Table 1: Population of the UK for the five most common non-UK countries of birth and nationalities, year ending June 2021
Country of Birth Nationality
Country Estimate Confidence Interval (±) Country Estimate Confidence Interval (±)
India 896 52 Poland 696 46
Poland 682 46 India 370 34
Pakistan 456 37 Republic of Ireland 370 34
Republic of Ireland 412 35 Italy 342 32
Germany 347 32 Romania 342 32

Source: Office for National Statistics – Annual Population Survey (APS)

Tabelul ne arată că imigranții născuți în India și în Pakistan sunt în continuare în număr foarte mare. Mă surprinde Polonia, pentru că auzisem că mulți poloni s-au întors acasă. De fapt, ce auzisem eu nu se potrivește deloc cu datele din tabel.

În timp ce cortegiul funerar înainta la pas, calm, semn că Regina nu era chiar mulțumită de destinație, în Leicester conflictul dintre comunități a luat avânt, mutându-se în fața moscheelor și a templelor hindu. Urmăriți și vă cruciți:

La catafalc n-am văzut pe nimeni să-și facă cruce, deși Regina a fost mândria Bisericii Anglicane. Printre cei care au luat parte la funeralii a fost și prim-ministrul Pakistanului. Prim-ministrul Indiei a trimis-o pe președintă. Poliția din Leicester se laudă că are situația sub control.

Cine își bate joc de tinerii creduli, beneficiari ai unui sistem de învățământ precar? Tot aceia care i-au învățat pe ucraineni să facă Molotoave, deși rușii dețin arme cu rază mare de acțiune, pentru care Molotoavele sunt simple pocnitori. Dacă vă iubiți copiii educați-i, iar cât îi educați luptați pentru schimbarea sistemului de învățământ în așa fel încât tinerii să nu mai poată fi folosiți drept masă de manevră. Sistemul de educație trebuie curățat de licheni și de lichele și refăcut din temelii, numai pe bază de morală și valoare

O bătrână de 96 de ani, posesoare a unei averi considerabile, a ținut toate televiziunile lumii pe gargară mai bine de 10 zile, după alte două luni de Cântarea Marii Britanii prin alegerea unui nou prim-ministru. Banii cheltuiți ar fi putut fi de folos în școli și spitale. Nu am scris despre înmormântarea Reginei, pentru că acum câțiva ani am scris niște articole despre nunta Prințului Harry și de atunci socialismul a făcut ravagii în familia regală britanică. S-ar fi putut întâmpla ca Regina să-și fi lăsat averea unor case de bătrâni sau unor orfelinate. Din ce-ar mai fi trăit atunci Charles, după ce poziția de rege l-a făcut să se retragă din consiliul de administrație al tuturor societăților sale de caritate? De parcă nu le pot administra neamurile. La parlamentarii români s-a putut.

Dar să mă întorc la supărarea mea cu fabricanții de profeții. Alăturarea celor două evenimente nu mi-a dat pace până nu mi-am amintit unde o mai întâlnisem. În Wasteland-ul lui T.S. Eliot:

Elizabeth and Leicester
Beating oars
The stern was formed
A gilded shell
Red and gold
The brisk swell
Rippled both shores
Southwest wind
Carried down stream
The peal of bells
White towers
Weialala leia
Wallala leialala

Elizabeth și Leicester
Vâsle se bat
Sfârșitul li s-a arătat
O carapace poleită
În roșu și în aur
Nerăbdătoare, valurile
Mângâiate, amândouă malurile
Vântul din sud-vest
Dus de curent
În dangăt de clopote
Turnuri albe.
Lalala și hahaha

În timpul ăsta, T. S. Eliot trasmitea pentru Observator dintr-o canoe. Ce cred eu e că Regina s-a plictisit la propria înmormântare. La Leicester mai erau și alții care încercau să atragă atenția divinității. În iad jocurile erau deja făcute.


Bibliografie:

https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/populationandmigration/internationalmigration/bulletins/ukpopulationbycountryofbirthandnationality/latest


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Corespondență din Anglia. Morții cu morții, viii cu viii, dar cine-asmute bidiviii?”

  • Dar să mă întorc la supărarea mea cu fabricanții de profeții.

    de ce sinteti suparata?! profetitul e ‘stiinta exacta’, el e nimic altceva decit o ‘citire a dorintelor oamenilor, de cind sint ei pe Pamant’

    ‘ăia de dinainte știau mai bine despre ce ar trebui să vorbim noi astăzi” pentru simplu fapt ca noi, cei de astazi, sintem Efecte ale dorintelor lor.

    datul cu parerea n are treaba cu profetiile, profetitul e stiinta exacta, el se manifesta atunci cind un tip sau o tipa citeste Istoria Viitorului, care e scrisa cu ‘dorintele neimplinite ale oamenilor’

    profetiile nu pot fi fabricate, ele pot fi exclusiv citite. prin urmare sinteti suparata fara sens, pentru ca fabricantii de profetii nu exista, deci practic n aveti pe cine sa fiti suparata 🙂

    :))))

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog