Corespondență din Anglia. Nu mai umbla Creanga, Ioane!

A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de oca de fer la picior și tot i se părea că-i ușor. (Ion Creangă, Prostia omenească)

Când a scris povestea Prostiei omenești, Ion Creangă nici n-a gândit că se va potrivi și propriilor săi cititori. La fel se amăgesc și mare parte din gazetarii de azi, care cred că cititorii lor sunt cu mult mai deștepți decât ai altora. Sună plictisitor de adevărat, dar speranța moare ultima. Ce fabrică (ce insultă pentru fabbro!) a produs atâta prostie, în exces în ultimii 100 de ani?

Au ajuns învățători și profesori să se plângă că elevii nu-i înțeleg pe Creangă și pe Eminescu, dar înțeleg scriitori ale altor nații care nici măcar nu s-au străduit. Orice om înțelege, după ce începe a vorbi, realitățile neamului lui. Din strădania cu istoria și cu geografia, cu științele exacte și neapărat din plăcerea de a citi și a învăța, mintea se întremează să treacă vama, ca să ia lumină și de la alții. Nu poți să-i înțelegi sau să-i analizezi pe alții dacă nu știi cum funcționezi tu însuți sau însăți. Să susții că școlarii nu înțeleg Amintirile din copilărie ale lui Creangă e o blasfemie. Cu atât mai mult cu cât Ion a renunțat la popie ca să fie învățător.

În anii mei de școală am învățat despre Imperiul Roman, despre Agora grecilor, despre cruzimea vikingilor și am înțeles foarte bine despre ce era vorba, fără ca poporul român să fi trecut prin experiențe similare, în timp ce consecințele au avut un impact major până la deloc. Cum să susții că școlarii de azi înțeleg mai ușor povestea unuia care încalecă o mătură și se bate cu unul care pare fratele ăluia de ar vinde-o și pe mă-sa pe Amazon, decât a unui băiețel care fuge de-acasă să meargă la scăldat sau la furat de cireșe? Marea majoritate a copiilor încă mai au bunici la țară sau chiar sunt de la țară. Eu cred că învățătorii și profesorii scăpați prin școli ar trebui ei înșiși sau însele să pună mâna pe carte și nu să citească rezumate pe telefonul mobil.

Văd și poeți, la fel de moderni, care-și citesc poeziile de pe telefonul mobil. Măcar salvează pomi de ce ar fi ajuns maculatură. Creangă nu și-ar mai fi trimis omul bun după proști mai dihai ca ai lui dacă ar fi făcut cunoștință cu telefonul mobil. Uneori mă gândesc că cei care mai scriu o fac pentru telefoanele mobile și nu pentru idioții care le oferă spetează.

“Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș pe la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserica frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindrilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toti băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua, trecea pe la școală și vedea ce se petrece…”. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie, Partea I)

Păi n-a fost Nică „a lui Ștefan a Petrei” un vrednic precursor al lui Harry Potter? Dacă nu înțelegi valorile pe care s-a ridicat propriul tău neam, cum poți să te consideri în stare să înțelegi bazaconiile altora? A venit timpul ca și profesorii și părinții să renunțe la a mai ascunde sub tot felul de scuze propriile lor lipsuri din cultura generală. Nu cred că a mai existat vreodată vreo generație de părinți, ca cele de acum, care să nu-și dorească copii inteligenți, cu școală. Dacă voi ați acceptat prostia drobului de sare și ați trecut prin școli cu șpagă și cu scutiri medicale, lăsați-vă măcar copiii să se folosească, eficient, de creierele din dotare. Nu mai acceptați ca profesori și propagandiști fără conștiință să se joace cu inocența copiilor voștri.

Iar celor care n-au înțeles nimic din Biblie și se întreabă de ce trebuie studiată în școli, le spun că toate formele de artă, cu operele lor majore, s-au inspirat și se bazează pe versetele Bibliei, îmbrăcate poate în haină nouă, dar cu același tâlc. Până și operele sataniștilor spun tot povestea lui Dumnezeu și a îngerului căzut, invidios, îngâmfat și poftalnic. Cum să înțelegi ce citești când nu ai trecut prin Abecedarul omenirii? Cum să simți răcoarea Ozanei „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri!”, dacă citești numai fluturași cu oferte promoționale?

Sper ca părinții care au introdus șpăgăria în școli și în spitale, ca să-și scoată cu diplomă tăntălăii, își deplâng prostia măcar acum, la ceasul strângerii recoltei, când pe câmp au rămas doar cucuruzi mâncați de păduchi, iar în fruntea țării profesori care s-au îmbogățit din meditații.

Zicea bunicul David Creangă din Pipirig: “Așa-i că voi habar n-aveți de toate aceste, de nu v-aș fi spus eu?”. Nică ar fi râs și ar fi mulțumit partidelor cu un buchețel de discursuri corecte politic.