Corespondență din Anglia | „Nu simt panică în jurul meu, pe străzi, în magazine, la televizor, nici măcar pe social media”

În Anglia, numărul cazurilor de Coronvirus (testate pozitiv) a atins cifra de 70,272. În realitate, numărul infectărilor poate fi de 5-6 ori mai mare, aici intrând cei cu simptome ușoare, care se izolează la domiciliu, dar nu sunt testați, precum și cei asimptomatici, care nu știu că sunt purtători. În ceea ce privește numărul morților, Anglia este pe locul cinci, după Franța în acest clasament. Numărul infectărilor crește vertiginos, între 4000-5000 pe zi (în ultimele zile), iar numărul morților a depășit cifra de 9000. În această statistică nu sunt incluse morțile de Covid19 la domiciliu, sau în azilele de bătrâni. Vârful infectărilor s-ar putea atinge într-o săptămână sau poate două, conform predicțiilor schimbătoare ale experților care au făcut modelling-ul.

Cu toate acestea, nu simt panică în jurul meu, pe străzi, în magazine, la televizor, nici măcar pe social media. Dacă se tem – cei care se tem-, nu își exprimă teama public, nici chiar în grupuri de prieteni, poate doar în familie, în spatele ușilor închise. Așa sunt englezii: cu stiff lip (buze țepene), dar cu mult umor, de regulă sec. Poate de aceea, nu sunt amatori de vinuri dulci.

Magazinele au acum reguli mai stricte. Vânzătorii de la casierie stau în spatele unor panouri transparente de plastic, poartă mănuși și au devenit mai rezervați în mișcări. Nu te mai poți apropia de ei la ghișeu. Trebuie să stai la o distanță de doi pași și să întinzi coșul înspre brațele omului de la casă, care se ocupă de toate cele (descărcare, scanare, punerea produselor în pungi). Numărul celor care intră în magazine este limitat, între șapte și zece persoane, în funcție de mărimea magazinului. În supermarketuri nu mai merg, așa că nu știu ce se întâmplă în lumea lor. Mai nou, ca să intri în magazine trebuie să stai la coadă, păstrând distanța socială, bineînțeles. Unul iese, celălalt intră. Nu se trișează, iar acolo unde s-ar putea încălca regulile, în magazinele mari de pildă, un angajat mereu politicos, drăguț și zâmbitor, e pus să stea de pază. Uneori au și gel dezinfectant, să dezinfecteze mâinile fără mănuși ale cumpărătorilor, atât la intrarea în magazine, cât și la ieșire.

Magazinele de fermă (farm shops) sunt pline de surprize și cele mai fascinante. Au tarabe de fructe și legume, ouă, pâine și lapte în curtea din față, iar în magazin nu mai intri decât pe ușa din dos, după ce ai străbătut toate spațiile deschise, unde se vând flori, plante, pământ, îngrăsăminte și vase pentru flori. Cumpărătorul e atras să vadă cât mai multe înainte de a intra în magazinul micuț, de fermă. Înaintezi înspre centrul labirintului, unde în loc de Ariadna este o vânzătoare între două vârste, plinuță. Minotaurul se plimbă prin magazin cu o roabă, încărcând și descărcând Dumnezeu știe ce, în timp ce stă cu ochii pe distanța socială a cumpărătorilor. Îți dai seama că nu mai poți ieși pe unde ai intrat, ci doar pe lânga Ariadna, după ce ai trecut de casă. În felul acesta ești invitat să cumperi măcar o pungă de Chipsuri de casă, sau să regreți că nu ai rămas afară, să admiri trandafirii și cameliile. Dacă până la Covid19, aceste nurseries (sere, magazine de plante) îți îmbătau mirosul și văzul cu cele mai diverse plante și flori, acum austeritatea lor te întristează. Nu știu de ce, dar toți oamenii care veniseră la cumpărăturile esențiale, de bază, m-au făcut să mă gândesc la război. Da, suntem într-un fel de război și așa arată oamenii la aprovizionare, pe timp de război. Inclusiv eu trebuie că arăt la fel. Un cuplu surescitat (el cu mască, ea fără) împingeau un cărucior mare metalic, de cărat plante. Au cumpărat doar o floare mică într-un vas și o punguță de pământ. Nu arătau deloc săraci, ci middle class. Dar își drămuiau cumpărăturile, banii.

În incinta magazinului de fermă am întrebat dacă au drojdie, cafea de calitate și cereale de care îmi plăceau mie. Nu aveau. În schimb aveau două pachete cu câte patru suluri de hărtie igienică. Așa cum erau expuse lânga ciocolăți, ceaiuri și alte delicatese de producător sau home-made, păreau produse unicat, sau chiar artă conceptuală. Nu mi-am putut ascunde bucuria: toilet papeeer! M-am comportat englezește și nu am cumpărat ambele pachete, chiar dacă acasă nu mai aveam decât un singur sul.

Coronavirus Act 2020 prevede că poți să îi vizitezi pe cei vulnerabili, în scopul de a le acorda sprijin și îngrijire. Prin plimbările mele legale, pentru exercițiul fizic, am văzut câteva familii (mama, tata și copiii) reuniți în fața casei cu bunicii, pastrând distanța socială. O englezoaică bunică mi-a tras atenția prin pălăria ei, o adevărată piesă de artă, pe care cred că a creat-o singură, de când a fost izolată la domiciliu. Iși prinsese în pălăria de paie flori din grădină și se făcuse cât de frumoasă a putut ea. Probabil, împrospătează zilnic florile din pălărie, iar această grijă față de propria persoană, cu siguranță o menține într-o formă bună. Parcă o și văd în fața oglinzii, aranjându-si pălăria și ieșind la lucru în grădină și la ceaiul de la ora cinci.

Vecinul meu stă în curte de dimineața până seara; își face de treabă în magazia din fundul grădinii. Răstoarnă și rearanjează cutii, deșurubează, taie iarba. Uneori, pentru că nu mai are ce face, șade ore în  șir pe un scaun, pitit în ușa magaziei și-și privește pisicile întinse la soare. Aici în Anglia este o vorbă: the men and their sheds (bărbații și magaziile lor), ceea se sugerează că și în vremuri normale, bărbații evadează în magaziile din curte, rămânând totuși în raza privirii nevestei. Sau își lasă un pic nevestele singure și se adună împreună, la o bere, într-o magazie mai încăpătoare, a unui amic mai norocos, care își poate face o a doua casă, în fundul grădinii. Unii chiar au grădini să te pierzi în ele. Poate și dorm în magazii în nopțile de vară cu lună plină, dacă sunt certați rău cu nevasta. Cei mai curajoși și mai independenți de neveste, odinioară plecau la pub. Dar acelea sunt închise. Vecinul, cam la șaizeci de ani, mi-a spus că a fost internat în spital cu pneumonie. L-am întrebat dacă nu a avut Corona (așa se spune în limbaj slang și cu vecinii nu mă pot conecta la unda lor lirică dacă vorbesc elevat, în limba lui Shakespeare). Mi-a spus că l-au testat, dar a ieșit negativ. “Înseamnă că ești pe antibiotice”, i-am zis. “Da, mi-au prescris antibiotice, la ieșirea din spital. Dar dacă tu stai acolo și eu aici, dincolo de gard, nu e niciun pericol, ești OK”, mi-a răspuns, citind îngrijorarea pe chipul meu. Ieri m-a întrebat ce cred despre această izolare la domiciliu (lockdown cum i se spune pe aici). I-am răspuns cu convingere și intensitate emoțională: o urăsc. Răspunsul meu a fost pe sufletul lui, i-a căzut bine. Mi-a spus că nu mai rezistă.

Leușteanul meu din grădină rezistă foarte bine în perioada de restriște. Crește minunat, de la o zi la alta, ignorând Covidul. Dar poate că leușteanul meu deja simte, așa cum simt plantele, că nu va mai fi folosit în ciorba de miel. Pentru că anul acesta chiar nu voi face preparate tradiționale de Paști. Refuz formele fără fond, excesele, amăgirea.