România a câștigat meciul contra Ucrainei cu 3-0, în primul meci al grupei E de la EURO 2024

Corespondență din Anglia. „Războaiele nu sunt îngropate în cartea de istorie”

Vă propun o altă corespondență de război, de la poetul american Walt Whitman. Whitman este cel ce s-a debarasat de rimă, mizând pe ritmul intrinsec al poeziei. În timpul vieții a fost luat în zeflemea, acuzat că a brevetat urâțenia și obscenitatea în poezie, a fost nevoit să-și publice singur poeziile și opiniile politice. L-a îngrozit tipărirea iresponsabilă a banilor fără acoperire în active și modernizarea cu orice preț. Între timp a devenit un simbol al Americii tradiționale. Povestea lui e povestea lui Gandalf din Stăpânul Inelelor. A fost numit, la un moment dat, Marele Gri, în timp ce numele îi era Alb. Ignorat de americani, Whitman și-a găsit un grup de susținători într-unul din comitatele Marii Britanii. Niște socialiști exaltați.
Volumul său de căpătâi – Frunze de iarbă – a încercat să țină pasul cu Biblia, dar a căzut în păcat.

În timpul Războiului de Secesiune, Whitman a avut grijă de răniții din spitale, ceea ce mă face să cred că știe despre ce vorbește.
„ … așa că adio războiului! Nu știu cum simt alții, sau nu, dar pe mine m-a interesat (și, dacă mă gândesc bine, încă mă mai interesează) amănunte din ambele părți, și de la ai noștri, și de la inamic, vreau să știu despre cei ce ajung în spitale, dar și despre cei căzuți la datorie. Pentru mine, personal, sunt mai importanți cei 2-3 milioane de americani tineri și de vârstă mijlocie, și din nord și din sud, dar mai ales treimea sau sfertul din rândul acelora atinsă de boală sau de obuze, în timpul conflictului, ei sunt cu mult mai importanți decât orice interes politic; aceia reprezintă de fapt morala și nervul unui stat. (Pentru că soarta războiului depinde de modul în care soldații ies din confruntarea cu moartea, de felul în care fac față durerii și bolii. Pentru că victoria depinde de răspunsul nervilor tari, în situații neprevăzute, funcție de puterile fiecăruia; după cum spunea și Plutarh, din toate acestea deducem mai mult despre antichitate decât din toate cărțile de istorie.)

Viitorul nu are de unde să știe de iadul și de chinul lăuntric din spatele cortinei Războiului de Secesiune (altceva decât eleganța superfluă a rapoartelor de cartier general și enumerarea câtorva bătălii de succes). Poate că într-un fel e mai bine că realitatea de pe front nu ajunge niciodată la urechile cărților de istorie. Sub povara timpurilor blegoase pe care le trăim, fierbințeala și succesiunea rapidă a evenimentelor acelor ani au mari șanse să rămână neînțelese. Mi s-a întâmplat să veghez nopți întregi la căpătâiul câte unui rănit care nu mai avea să prindă zorii zilei. I-am văzut ochii scăpărând și arzând ca niște tăciuni, de parcă l-ar fi trecut toate durerile și ultimul zvârcolit al celuilalt, cel căzut. (Am descris deja incidentele din Upperville – 17 doborâți și lăsați în urmă. După ce au căzut la datorie nu au mai reprezentat mare lucru. Cadavrele au fost lăsate la mila localnicilor, să le îngroape după cum ar fi găsit de cuviință.)

Așa era războiul pe-atunci. Și nu o invitație la dans. Cele mai neînsemnate amănunte, cele domestice, ale istoriei nu vor vedea niciodată lumina zilei: pragmatismul, clipa de pasiune sau de generozitate, nici vorbă de așa ceva. Soldatul anilor 1862-1865, și de la nord și de la sud, cu felul său de a fi, cu scuipatul său în sân, cu ticurile și metehnele sale, cu gusturile și graiul de acasă, cu jertfa pe altarul prieteniei, cu poftele sale, cu nerăbdarea și superbul său stoicism, cu ferocitatea și păcatele sale și cu alte o sută de nearătate lumini și umbre nu va face niciodată parte din cartea de istorie, poate că nici nu trebuie, sau poate că nici nu e nevoie.

Parte din ce-am scris ar putea poate umple câteva din golurile lăsate în povestea de atunci, dacă viitorul va fi interesat de o reconstituire a acelor zile. Adevărul nu va fi cunoscut însă niciodată în toată deplinătatea lui. Dramele din spitale, din 1861 până în 1865, ar trebui totuși menționate. Șirul acela de nenorociri, cu accente de profeție, cu clipe de profundă disperare, cu spaima de neprevăzut, interminabilele lupte de front, bătăliile sângeroase, artileria grea și de precizie, căderile și ridicările, exorbitantele sume de bani cheltuite, ca o ploaie torențială fără sfârșit, îngenunchind întreaga țară timp de trei ani lungi și dureroși, bocitoarele, părinții celor căzuți, orfanii – tragedia consumată în rărunchii spitalelor – (la un moment dat, și nordul și sudul nu păreau să fie decât un imens spital, făcând orice alte probleme de rușine), toate acestea constituie de fapt adevărata istorie a războiului, infinit mai importantă (ca și viața) decât orice alte frânturi și distorsionări ale realității venite de la cartierele generale și consemnate în cărțile de istorie.

Gândiți-vă numai cât de minunat ar fi să aveți cunoștință de toți civilii și militarii acoperiți de întuneric pentru totdeauna.” („Războaiele nu sunt îngropate în cartea de istorie”, de Walt Whitman, traducere Liliana Widocks)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *