Corespondență din Anglia. Străbunelul inelelor

Decembrie, 1989. București. Studiourile televiziunii române s-au umplut de reprezentanți ai artelor: actori, regizori, poeți, oameni de televiziune. De profesie spirituală, masoni. Mulți dintre domnii în cauză căpătaseră prestigiu de dizident sau de aspiranți la dizidență. Interesant, pentru că se cam perindaseră prin lume, întâlnindu-se și fiind ajutați să capete ceva exercițiu de obținere a faimei tot de masoni, dar de niște frați mai mari. Oamenii simpli nu ar fi căpătat pașaport nici dacă le-ar fi învățat toată opera pe de rost. Uniunea Scriitorilor, ca și alte confrerii artistice, nu cred că au avut multe motive să se plângă de foame. Poate doar Gică Petrescu. Îmi aduc aminte că în vacanța dinaintea clasei a cincea am fost trimisă într-o tabără de creație literară, în totalitate gratuită, pe lângă casa memorială a lui George Coșbuc. Comuniștii nu ne voiau chiar proști, dar în istorie s-a dat mai mereu vina pe cei cu facerea de bine. Nu scriu aceste rânduri ca să le arăt obrazul masonilor, nici ca să-mi fac de lucru cu comuniștii, ci pentru că încă mai sunt adevăruri de învățat.

Așadar, intelectuali fini, instruiți și de peste hotare și de acasă, au dat din coate să ajungă cât mai repede în studiourile televiziunii, ca să nu aibă timp revoluția să arunce o privire de ansamblu și să se apuce cu ambele brațe de efectul de bumerang. Au fost inventați și niște teroriști, pentru că ar fi fost greu să se creeze panică fără inamic. Exact ca și cu Covid-ul. Fără doi-trei bolnavi de gripă sau de pneumonie, cărora să le bagi în cap, placeboistic vorbind, că au boală de la Dumnezeu nu de la Calache, ar fi fost greu să strângi bani cu titlul de economii. Momentul artistic a fost inaugurat de domnul Sergiu Nicolaescu, care era cât pe ce să se împiedice de strategia obiectivului. Dumnealui a dorit să regizeze luptele străzii, cu iscusința pe care o câștigase din experiența filmelor istorice. Mă gândesc că s-ar fi putut prăvăli niște bolovani de pe clădirile istorice, căci de otrăvit s-au otrăvit numai ceva ceaiuri. Nu ar fi fost greu nici să fie scos un domnitor direct din recuzită, un fel de Cid (nu cip) care să smulgă sabia dreptății de la Damocles și să-și ducă oștenii la un viitor de Cotroceni. Mă gândesc că ar fi fost mult mai frumos să se fi rătăcit pe la Complexul Leul.

Rememorând tulburelul acelor zile, mi-am zis că aș putea și eu să regizez un film – Străbunelul inelelor. O să implic un pic de plagiatură, ca să vadă lumea că e treabă de masterat, nu de terchea-berchea. Bătăliile care se dau sunt întru salvarea Pământului de Mijloc: Europa și Rusia. Cu reverberații în conștiința Africii. America și China s-au ridicat mai sus decât le era nasul și atunci au căutat metode de extindere a zonelor de influență, uzând și de tentații futuristice în alegerea aliaților. Polii de putere, care trebuie să se echilibreze mai întâi pe ei înșiși și abia apoi lumea, sunt cei patru căpitani jucători: America, Europa și Rusia, Africa și China. Când acești jucători se vor dedica intereselor propriilor cetățeni și păcii, armatele nu-și vor mai avea rostul. Prosperitatea tuturor exclude ideea de război, lăcomia nu are ce căuta nici în cei șapte ani de acasă, nici în manualele școlare. Utopie veți striga, ca loviți de streche. Credeți că alternativa e mai bună? E adevărat că am cunoscut destule persoane care nu înțelegeau de ce s-au născut, de ce trăiesc, de ce s-au chinuit sau de ce să se bucure. Creând în serie, Dumnezeu a trebuit să recunoască că a fost loc și de bavură, sperase însă că oamenii își vor descoperi la timp energiile creatoare. Carevasăzică, ne aflăm în momentul în care Tolkien anunțase că trebuie salvat Pământul de Mijloc. S-au creat și frățiile, care numai ale inelului nu sunt. De fapt, în romanul realității, frățiile se bat între ele pentru inelele de petrol și gaze. Aur, uraniu, telur și alte chestii. Diavolul nu se vede, căci se joacă de-a majoretele prin mințile unora, se cutremură însă credința, cauzând revelații și mari schimbări în biserici. Dumnezeu e pace. De ce le e frică beligeranților de acest Cuvânt? Rușii au propus să se ajungă la o înțelegere. Ucraina nu a existat dintotdeauna ca țară, a fost creată din mai vechi alipiri. Occidentul a preferat să se lupte cu dictatul de gen al lui Dumnezeu, în loc să fie mai atent la ce i se întâmplă. Europa, însă, s-a trezit cu adevărat. De cetățeni vorbesc, căci ei duc greul bunătății și al înțelepciunii. Războiul nu-i privește. Războiul nu le-a adus bunăstare. Negarea lui Dumnezeu le-a adus numai buclucuri. Uniunea Europeană Politică nu mai are rost. O uniune europeană economică, cred că Macron a început deja să vadă luminița, poate și englezoaica Truss, pornită din Europa de est și Europa centrală, în alianță cu Rusia, e singura soluție care poate echilibra ecuația lumii. Între America și China, axul de siguranță e compus din Africa, la sud și de Europa plus Rusia, la nord. Nu e nevoie de parlament la Bruxelles, de risipă. Câteva comisii, care acum se pot conferenția și pe internet, pot asigura colaborări economice benefice tuturor. Lumea are nevoie de echilibru, dacă oamenii nu înțeleg acest lucru s-ar putea să se supere inelul și să-l tragă la răspundere pe Dumnezeu, dar atunci nu am mai da dovadă de civilizație și lecții bine învățate. Prioritățile ar trebui să fie agricultura, serviciile, industria, bine făcute. Soluția nu e distrugerea industriei, ci găsirea de rezolvări amabile cu natura, de concepte de filtre mult mai sofisticate. Soluția nu e în chimizarea agriculturii, ci în ajutorul smerit în fața generozității naturii.

Războaiele nu sunt ale popoarelor, ci ale conducătorilor. Propun ca Davos să găzduiască duelurile miliardarilor, ale președinților, ale prim-miniștrilor, care să se lupte după cum le pasă și de oameni, iar de-o mai rămâne vreunul (că-i știm de mari filantropi) să ne spună și nouă de la ce s-au luat și dacă a meritat dezbrăcarea de condiția de om.

Pentru finalul fericit o să mă desprind de Tolkien și-o să schimb o ocheadă cu Agatha Christie. În timpul uneia din investigațiile sale, Poirot a susținut că ori de câte ori oamenii se adună la un loc adevărul iese la lumină.
De câte ori oamenii își pun cu toții mintea și bunul simț la contribuție, Dumnezeu coboară pe Pământ.

Notă: Între timp Boris Johnson și-a dat demisia din fruntea guvernului britanic. Data trecută a fost dat afară. Orgoliul cu păr în vânt a distrus Partidul Conservator. Nu-i bai, că au mai apărut partide. Mă supără însă tendința narcisiștilor de a îndepărta femeile de la cârma statelor, după ce tot ei au promovat numai doamne loiale ideilor lor. Eu cred într-un viitor cu foarte multe femei în poziții de putere; după două-trei mii de ani cu bărbații pe cai am cam văzut ce-a ieșit. De ce s-au temut nu vor scăpa.