Corespondență din Istanbul. Călătorie în Niceea, o oază creștină într-o societate musulmană

În aceste zile frumoase, pline de soare, parfum de flori și ciripit de păsări, am decis să profit  de perioada blândă din postul Paștelui și să merg într-un loc în care să dac o detoxifiere al minții. Aveam nevoie de un spațiu liber, retragere și  liniște din ultra gălăgiosul și aglomeratul Istanbul, din cotidianul obișnuit și rigid al vieții.

Cel mai bine e să te îndepărtezi cu mintea de la lume și cele lumești  și să găsești un loc liniștit în care să crezi că  Dumnezeu ți se arată și îți vorbește după puterea înțelegerii  tale. Cu toți avem nevoie de astfel de momente de solitudine, momente în care să îți golești creierul de știrile de la televizor, să te oprești din discuții la telefon sau să faci o pauză de butonare pe social media. A venit acestă zi. Înarmată cu ceva simiți (covrig turcesc) și apă, am ales să merg la Iznik, o localitate aproape de partea asiatică a Istanbulului, de fapt mai aproape de orașul Bursa. O vreme atât de frumoasă, încât nici nu simțeai apăsarea traficului care e aproape mereu infernal și emoția unei expediții, au făcut călătoria ușoară. După un drum de vreo două ore, am ajuns la Iznik, această localitate creștină într-o societate musulmană.

Orașul se află la capătul estic al Lacului İznik, delimitat de dealuri la nord și la sud și a cărui moștenire culturală cuprinde o perioada de peste 2400 de ani. De-a lungul timpului, a jucat un rol însemnat în cadrul imperiilor Roman, Bizantin și Otoman. Denumirea lui veche  este Niceea și a rămas în istoria Bisericii Universale ca locul unde s-au ținut două dintre cele șapte Sinoade Ecumenice, primul si ultimul (în anii 325 si 787).

Am făcut o oprire pe drum, pentru că am zărit, printre crengile unei  livezi de măslini, o cale de acces la apa mării. Am luat-o printre copaci și m-am oprit pe țărm. Era așa o liniște asurzitoare, un soare blând care mângâia ramurile măslinilor și le dădea o strălucire amețitoare. Doar zgomotul valurilor mici care se loveau de țărm și foșnetul discret al măslinilor perturbau imensa liniște. Îmi doream să opresc timpul în loc, să îl strâng la pieptul meu și să îl rog să mă păstreze acolo. Am trăit un sentiment ciudat, de fericire amestecată cu emoție și imprevizibil, de iubire și pace interioară. Parcă îmi amorțiseră gândurile. Și m-am gândit că la Dumnezeu se vine din dragoste și că în majoritatea cazurilor, simți când cineva te iubește sau vrea doar să se foloseasca de tine și așa simte și  Dumnezeu, cu siguranță. Nu-l poți păcăli pe Dumnezeu, iar eu în acest loc am simțit că El mă ține de mână și e atât de aproape de mine și că mă iubește.

Am plecat după puțin timp din acest loc de vis. Mai era puțin drum de parcurs. Am intrat în oraș cu ochii după indicatoarele cu vestigiile ce trebuiau vizitate, dar efectiv nu e nevoie pentru că oriunde ai merge, ajungi pe urmele frigienilor, hitiților, romanilor, ca să nu mai spun de bizantini sau otomani.

Niceea (Iznik), a fost intemeiat  în secolul IV i.Hr. După cucerirea Constantinopolului  de către creștinii cruciați din cruciada a IV-a, în 1204, Imperiul Bizantin s-a divizat în mai multe formațiuni statale. Moștenitorul de drept al fostului imperiu a devenit Imperiul bizantin de Niceea, numit așa după numele noii sale capitale, Niceea. Orașul a servit drept capitală provizorie între 1204 și 1261, după care Constantinopolul a fost recucerit de bizantini, prin împăratul Mihail al VIII-lea Paleologos, iar capitala Imperiului Bizantin a redevenit Constantinopolul, Niceea rămânând o capitală de provincie.

Nu o să vă țin o lecție de istorie pentru că nu am pregătirea necesară, dar o să vă povestesc ce am vizitat și să vă conving să descoperiți minunata Turcie, dincolo de Istanbul, Antalya, Bodrum și celelalte stațiuni superbe de pe litoralul turcesc. Înainte de toate, Turcia este o imensă istorie și un profund și străvechi loc al ortodoxiei.

Am zis să îmi încep traseul de vizitare, dar mă lovise o foame…Mâncasem eu un simit, însă nu a fost suficient. Ademenită de mirosul  grozav al bucătăriei turcești, m-am așezat la o locantă și mi-am luat un pilaf. A fost cel mai bun pilaf pe care l-am mâncat. Aici serveau doar pilaf și kofte (piftele), dar cum despre kofte nu era vorba pentru că suntem în post, m-am bucurat de deliciosul pilaf, apoi am băut  și un ceai turcesc și am pornit la drum.

Am mers să văd  biserica Hagia Sofia, locul unde s-a ținut al VII-lea conciliu ecumenic, în 787, deși Niceea este mult mai cunoscută pentru primul conciliu, cel din anul 325. Biserica se află în centrul orașului, iar acum este transformată în moschee, dar acest lucru nu te împiedică să simți vibrația puternică a locului. Pe pereți se păstrează fragmente de frescă iar pe podea, mozaic pavimentar. Este impresionant acest loc și atât de vizitat. Ghidul de la moschee ne-a oferit o multitudine de informații dintre care vă mai povestesc și eu puțin.

În  anul 325, aici, la Niceea, a avut loc primul Sinod Ecumenic convocat de către Împăratul Constantin cel Mare. Sinodul, inițial, trebuia să se țină în alt oraș, însă Constantin a mutat locația în Niceea datorită poziției  sale, în apropiere de palatul său din Nicomidia (Izmit), el participând la acest conciliu. Primul Sinod  Ecumenic de la Niceea a fost ținut în Palatul Senatului, care din păcate,acum, se află sub apele lacului Iznik.

Apoi m-am îndreptat spre Moscheea Verde, un alt monument remarcabil, din secolul al XIV-lea. Construită cu un singur minaret și  decorat cu bucăți de teracotă galbenă, albastră, dar mai ales verde, are o eleganță aparte. Din acest motiv a fost denumită  Moscheea Verde. Distrusă de armata greacă în timpul războiului de independență, în 1922, moscheea a fost restaurată și e foarte frumoasă.

Iznik  este locul  unde am simțit că istoria mă  invadează, nu că m-am dus eu special să o invadez. O călătorie prin Turcia este o călătorie prin istorie. Și nu doar pentru pasionații de istorie. Acest oraș m-a copleșit cu energia lui miraculoasă pe care o emană și m-a făcut să simt divinitatea că îmi înconjoară sufletul cu un fior aparte. Aici am simțit că Dumnezeu îmi vorbește.

Am mers pe străduțele cu aer mediteraneean, pline de platani și vegetație specifică zonei, cu o multitudine de flori colorate și m-a izbit imaginea coșurilor de gunoi, frumos colorate cu motivele specifice ceramicii de Iznik.

Trebuie să vă spun că orașul Iznik este celebru și pentru ceramica sa,  predominant albastră și cu motive florale, de cele mai multe ori laleaua. Pentru că și laleaua e originară din Turcia și le-a fost dăruită olandezilor. În această perioadă este festivalul lalelelor pe străzile și în parcurile din Turcia. Asta a fost o paranteză.  Ceramica și faianța  ce împodobesc minunata Moschee Albastră din Istanbul, este ceramica de Iznik.

Superbele culori de albastru turcoaz pe fond alb, dar și inserțiile de verde și violet, cu accente florale și ornamentele meticuloase ale elementelor otomane îți încântă văzul și te ademenesc să îți dorești măcar un obiect în casă. Nu poți rezista tentației de a nu cumpăra ceva din superbele magazine și mi-am luat și eu câteva castronele.

Apoi am plecat spre lacul Iznik, în care, v-am scris mai sus, se văd câteva din zidurile vechiului oraș. În fața lacului mi-am îndepărtat iarăși  mintea de la lume si de la cele lumești  și m-am îmbătat de liniștea și frumusețea peisajului. Am găsit un loc unde să mă așez și să îmi dau frâu liber simțurilor, bucuriei imense și sentimentului că sunt atât de aproape de Dumnezeu. A fost acel moment magic în care am simțit că e un nou început al vieții și al relației mele cu El.

M-am ridicat, am privit cerul cu o profundă mulțumire și recunoștință că mi-a purtat pașii prin acele locuri. Mi-am privit ceasul  și am văzut că era momentul să mă pregătesc de plecare. Ar mai fi fost locuri de vizitat, dar unele erau închise în acea zi. Dacă viața îmi mai oferă șansa, promit să revin aici.