Alegeri locale, rezultate parțiale: – Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% – Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29%

Corespondență din Istanbul. Croitoreasa de pe Bosfor

Acum vreo două zile, îmi scrie un fost coleg, de fapt îmi trimite și o fotografie haioasă, și mă întreabă dacă îmi e dor de modă. Coincidență sau nu, tot în acea zi, dimineața în drum spre muncă, la o trecere de pietoni, s-a apropiat de mine o doamnă cu chip senin și cu un zâmbet sincer și mi-a spus, în turcă, bineînțeles, că am o rochie foarte frumoasă.

Așa e! Purtam o rochie care are ceva ani, făcută de mine, dar pe care o iubesc și de care nu mă îndur să mă despart, iar dacă am și șansa să mă încapă, după atâția ani, este cu atât mai bine. Ce putea să îmi facă dimineața mai frumoasă decât această remarcă?

Și cum Dumnezeu le așază așa cum crede el că este mai bine, tot în acea dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua și citeam presa, mi-au căzut ochii pe un comentariu ieftin, ca să nu îl numesc mizer, în care cineva aducea ironii la adresa meseriilor de croitor și de infirmieră.

Am zis să trec peste episod, dar spre seară mi-am amintit întâmplările pe care le-am povestit și m-am gândit mai mult la asta.

Ziua de muncă a trecut, iar când am plecat spre casă nu am luat-o pe drumul obișnuit, ci pe străduțe mici, lăturalnice pentru că îmi dau o stare de bine, de visare, de speranță și pentru că par pline de povești. Știam că pe una din acele străduțe este un atelier mic și cochet unde se fac costume bărbătești. De câte ori am trecut pe acolo l-am văzut pe croitor lucrând și îl priveam cu o oarecare nostalgie.

Sunt un suflet prea sensibil, iar să îmi furi dreptul la creativitate și exprimare e o adevărată crimă. Poate ani întregi am exprimat asta prin hainele pe care le-am făcut, iar uneori prin rânduri așternute pe hârtie sau chiar scoase la iveală prin publicare.

Eu am studiat dreptul, însă nu am profesat.  Poate că  nu am simțit,  poate să nu am dorit sau poate că firea mea visătoare a ales altceva pentru mine. Și am ales să mă răsfăț în țesături, în croieli și în bucuria de a face haine. Când îmi vedeam creațiile pe podium sau pe stradă, purtate de persoanele pentru care le făceam, era o imensă bucurie.

A fost o alegere inspirată această meserie. M-a îmbrățișat și m-a cucerit. Cariera, premiile, oamenii pe care i-am îmbrăcat de-a lungul anilor au demonstrat că am făcut lucruri frumoase, că am bucurat suflete. Iar faptul că în acea dimineață am stârnit admirație cu o rochie nu foarte nouă mi-a întărit convingerea că am făcut bine ceea ce am făcut și am fost tare mândră de mine.

Croitoria este una dintre cele mai frumoase și nobile meserii. Este o meserie ce datează din antichitate, care a dăinuit și o va face în continuare, iar pentru necunoscători, pragmatic vorbind, înseamnă 2% din PIB-ul României.

Croitorii nu sunt doar cei care cos, sunt cei ce scot viața la iveală dintr-o bucată de cârpă, iar asta se numește artă. Chiar și să coși o sacoșă e tot un act de creație artistică.
Să reușești să conturezi personalitatea unui om, să îi construiești stilul și să armonizezi eleganța culorilor și croiului este, în esență, tot o operă de artă. Croitoria este o meserie nobilă, deosebit de dificilă, iar în final, un act artistic.

Dar nu o să facem apologia croitoriei ci a faptului că dacă nu umblăm pe stradă în costumul lui Adam sau al Evei este pentru că există croitori. Dincolo de designeri, creatori de modă, stiliști sau ce preferați, există croitori. Fără un croitor bun nici designerul nu își poate scoate la iveală creația.

Și cum vă povesteam înainte de paranteza referitoare la croitori, am îndrăznit să intru în atelierul croitorului turc. Am salutat respectuos și l-am rugat, în puțina turcă pe care o cunosc, să mă lase să stau să privesc ce face. Eram cuprinsă de un dor nebun de a năvăli în atelierul lui. O dragoste profundă pentru ceea ce ai făcut nu se uită niciodată și nici nu se pierde în cotloanele sufletului tău.

El stătea pe o canapea și cosea întăritura piepților de la sacoul unui costum. Pentru cei care nu cunosc, este foarte important ca aceasta să ia bine forma pieptului și să fie bine prinsă pentru a nu se încreți țesătura și pentru ca sacoul să arate impecabil. Mai cu Google translate, mai cu turca învățată, am încropit un dialog despre croitorie și anumite tehnici, iar el cu multă admirație mi-a spus -,,Sen bir terzisin! Tebrikler!”, iar eu am răspuns mândră- „Evet! Ben bir terziyim”.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi, de fericire amestecată cu durere, cu nostalgie, cu bucurie și mândrie. I-am mulțumit pentru că m-a lăsat să stau câteva clipe cu el și am promis să revin .

Pe drumul spre casă, am zâmbit mereu cu convingerea că sensibilitatea este o mare calitate, este un sentiment frumos și sunt pe deplin mulțumită de faptul că am fost înzestrată cu ea, că oamenii cu suflet sensibil sunt profund empatici și conștienți de nevoile celorlalți, însă nu primesc întotdeauna același tip de dragoste pe care sunt capabili să o ofere, iar unii din jurul lor se consideră triumfători și găsesc nimerit să jignească.

Deci, pentru cei care nu știu, în țara care m-a adoptat de curând „croitor” se spune „terzi”, iar atunci când cineva o să mă întrebe voi răspunde cu mare mândrie că eu sunt parte a acestei bresle, pe care niște împătimiți ai shopingului o detestă, cărora le repugnă această meserie și pe care bariera intelectului îi face să se oprescă la o limită de neînțelegere și anume că fără ,,terzi” nu ar putea fi fashion icon!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Corespondență din Istanbul. Croitoreasa de pe Bosfor”

  • Cat de frumos scrii si cu cata blandete raspunzi cuiva care nu stie sa patrunda in dedesubturi si de fapt in sufletul fiecaruia.
    Orice meserie e nobila daca o faci cu drag si cu dragoste pentru cei pentru care o faci.
    Tatal meu ne ameninta cu coaforul. „Daca nu invatati, coafeza va face tata.”
    Aveam un coafor vis- a- vis de noi si se vedea de pe fereastra.
    Atunci ne simteam speriate, dar nu pot spune ca am invatat din aceasta cauza. Acum stau si ma gandesc ca ce e rau in a fi coafeza si de ce oare trebuie denigrate anumie meserii in favoarea altora, vezi Doamne intelectuale.
    Ce e importamt este sa fii om si ce e.mai greu este sa fii si smerit. Cu cat ai impresia ca ajungi mai sus, termini facultati, ai servicii apreciate, cu atat e mai greu sa te smeresti.
    Mi-e teama ca fac aceeasi greseala cu copiii mei, neputand accepta sa nu aiba srudii superioare.
    Dunnezeu sa ne ajute sa vedem frunusetea din inima oricui si sa trecem peste jaloanele create de societate si transmise din generatie in generatie.
    Smerenia , milostenia si mai ales iubirea sunt cele mai importante in viata. Iar ultima, dragostea, e cea mai importanta. Daca dragoste nu e, nimic nu e. ( Sfantul Apostol si Evanghelist Pavel)

    PS: Nausica draga, daca esti din Focsani, cred ca ne cunoastem. Am fost impreuna intr-o excursie. Te pup si te imbratisez.
    Angelica

  • Frumos spus! Cand eram mica, bunica mea imi dadea niste carpe sa ma joc cu ele, iar eu faceam haine pentru papusi. Cata satisfactie aveam cand reuseam sa le imbrac cu ele, desi nu aveam talent sa scot cine stie ce din bucatile de material primit.?
    Te imbratisez, Nausica!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *