O rafală de evenimente politice s-au întâmplat în ultimele 10 zile în Franța.
A fost, mai întâi, turul doi al alegerilor locale, înghețat de criza Covid-19. Contrar temerilor exprimate, scrutinul s-a desfășurat fără o explozie a infecțiilor, dar cu o implozie a majorității parlamentare. La Republique en Marche a fost, practic, pulverizat în aceste alegeri extrem de importante în economia celei de-a V-a Republici franceze, pentru că ancorează omul politic în lumea reală, în teren. Reamintesc aici că legal, un om politic poate deține funcția de primar și pe cea ce ministru, sau de primar și parlamentar.
Rezultatele alegerilor locale au confirmat interesul electoratului pentru ecologie. Ecologiștii au reușit să obțină mai multe orașe mari, fapt cu totul inedit. De asemenea, alegerile au arătat că un partid născut oarecum artificial, doar pentru a împinge un om în fotoliul prezidențial, are nevoie de mai mult de trei ani de existență pentru a prinde rădăcini în teritoriu, deși mulți dintre candidați au fost „furați” formațiunilor tradiționale.
O altă surpriză a fost succesul naționaliștilor lui Marine Le Pen. S-a spus mereu că alegătorul, singur cu propria conștiința în cabina de vot, evită să dea puterea pe mâinile extremei drepte, chiar dacă o spune în sondaje. Și dacă în sondaje, aceștia se plasează adesea pe primul loc, naționaliștii nu reușesc în general să treacă într-un tur doi decisiv de 50%. De data această s-a întâmplat. De asemenea, socialiștii care, la nivel național, abia mai există, în plan local rămân la fel de bine implantați, în principal prin păstrarea Parisului de către Anne Hidalgo și a orașului Lille de către Martine Aubri; republicanii continuă să dețină o oarecare supremație în teritoriu.
Toate acestea au dat o nouă configurație hărții politice a Franței, configurație pe care președintele Macron este obligat să o ia în considerare. Nu întâmplător, super-ministerul tranziției ecologice este numărul 2 în guvern!
Acesta este contextul în care Edouard Philippe a fost „demisionat”. Întrebat, în trecut, dacă vrea să rămână în funcție după alegeri, Philippe a declarat că ar dori să ducă la bun sfârșit ceea ce a început „dacă președintele va continuă să îi acorde încrederea”. Philippe a condus barca majorității în condiții extrem de dificile, din care alți prim-miniștri au ieșit complet jumuliți : un an de veste galbene, peste care s-au suprapus imediat negocierile pentru reforma pensiilor și grevele generale care au paralizat Franța din decembrie până în februarie, urmate imediat criză Covid-19. Trebuie să recunoaștem că este mult pentru un om. Totuși, Edouard Philippe a devenit omul cel mai popular în rândul clasei politice franceze și a continuat să urce, în timp ce Macron a continuat să scadă, atingând 10 procente. Această ar fi una din explicațiile extragerii sale de la Matignon. Dar funcționarea instituțiilor franceze vrea, de asemenea, ca prim-ministrul să fie o supapă de siguranță pentru președinte, prima care sare atunci când tensiunile se acumulează. O schimbare de guvern are rolul de a deturna oarecum atenția și detensiona atmosfera, chiar dacă premierul nu a meritat.
Plecarea lui Edouard Philippe are așadar o logică. Există o logică și în desemnarea lui Jean Castex pentru a-i succede.
Jean Castex este „Monsieur déconfinement”, cel care a fost desemnat să se ocupe de ieșirea din izolare a francezilor, considerată de toată lumea un succes. După cum a spus el însuși, nu a făcut decât să pună în practică programul gândit de prim-ministrul Philippe, dar l-a pus în practică bine și asta a atras atenția lui Emmanuel Macron asupra lui. Pe de altă parte, modest și muncitor, Castex nu riscă să facă prea multă umbră locatarului de la Elysée.
Cine este Jean Castex ? Gascon ca d’Artagnan, noul prim-ministru vine din Gers (regiune din sud-est) și este primarul unei localități mici. Este un sarkozist și asumă asta cu mândrie. Jean Castex a fost secretar general al Elysée în mandatul tumultosului Nicolas Sarkozy, cunoaște deci pe dinafară ruajele palatului. Adaug aici că o apropiere din ce în ce mai evidență s-a petrecut în ultimul an între Nicolas Sarkozy și Emmanuel Macron, iar rumorile despre cinele în 4 între Nicolas, Carla, Emmanuel și Brigitte au fost confirmate.
Ajungem, în sfârșit, la componenta guvernului. Alegerea noului prim-ministru e mai degrabă aprobată de populație (52% de opinii favorabile). Există, însă, două din cele patru ministere zise „regaliene” pentru care nominalizările au lăsat perplecși pe mulți dintre analiști: avocatul Dupont-Moretti la Justiție și fostul ministru al conturilor publice, Gérald Darmanin, transferat la Interne. Cel dintâi este cel mai sulfuros membru al baroului parizian, extrem de mediatizat, extrem de vocal și cu un palmares impresionant de victorii în instanță. I se reproșează, între altele, poziții destul de originale asupra unor chestiuni sensibile. În epoca de glorie a mișcării „me too”, de exemplu, a afirmat : „Cred că există femei care vor fi nemulțumite să nu mai fie fluierate (de admirație) pe stradă”.
Nominalizarea lui Darmanin e chiar mai sensibilă pentru că este acuzat în două cazuri de viol, respectiv de abuz (de poziție dominantă). Afacerea a fost clasată de trei ori până în prezent, însă una dintre presupusele victime s-a constituit în parte civilă și justiția a fost nevoită să redeschidă cazul în față unei instanțe civile. Jean Castex a afirmat, miercuri dimineața, că a urmărit cazul îndeaproape, că nu îi lasă nici cea mai mică umbră de îndoială vis-a-vis de proaspătul ministru de Interne și că prezumția de nevinovăție trebuie să i se aplice lui Gérald Darmanin, așa cum i se aplică oricărui cetățean. Sosirea lui Darmanin în Place Beauveau (sediul ministerului de Interne, la doi pași de Elysée) a fost întâmpinată de manifestante ale mișcărilor feministe, nemulțumite de acest „simbol” pe care îl reprezintă numirea să.
Plecarea lui Castaner, unul dintre cei mai apropiați susținători ai președintelui Macron, înseamnă sancționarea atitudinii deplasate pe care a avut-o față de polițiști în contextul altei mișcări venite din America, „black lives matter”. Fostul ministru a afirmat că „o bănuiala evidență de rasism trebuie să ducă la suspendarea imediată a unui polițist”. În afară de faptul că expresia reprezintă o invenție bizară, polițiștii care se află de cinci ani de zile în prima linie a luptei antiteroriste și care au acumulat, fiecare, mii de ore suplimentare imposibil de recuperat s-au simțit lezați. Sunt celebre manifestațiile pe parcursul cărora polițiștii au aruncat cătușele la pământ, ultima recent, pe parcursul unei ceremonii în memoria unui cuplu de polițiști asasinați cu sânge rece, în casă și în față copilului de 4 ani, de către un terorist islamist. Se vede treaba că scuzele exprimate de Castaner nu l-au mai putut salva.
În sfârșit, revenind la criza Covid-19 care face, încă, ravagii pe alte continente, Jean Castex a afirmat, în această dimineață, că a pregătit deja un plan de reconfinare țintită în eventualitatea unui val doi. „Este exclusă o reconfinare generalizată cum s-a întâmplat în luna martie, este nesustenabilă pentru viața noastră economică și socială” a afirmat premierul. În primul rând pentru că, dacă în martie nu știam nimic despre acest virus, acum suntem mult mai luminați asupra subiectului. În al doilea rând, pentru că o confinare generalizată este inutilă și neproductivă.
Nu vreau să închei această corespondență fără să corectez o informație care circulă, într-un soi de manipulare subversivă, prin presă română. Philippe nu a demisionat pentru că ar fi gestionat prost criză Covid-19. Dacă ar fi fost așa, deconfinarea ar fi fost un eșec și „monsieur deconfinement” nu ar fi fost numit prim ministru. Am explicat mai sus cauzele „demisiei ” sale. Iar deschiderea unei achete judiciare, obligatorie în cazul depunerii unor plângeri, împotriva lui și a celor doi miniștri ai sănătății, pe care i-a avut în timpul acestei crize, ele se referă la faptul că la începutul crizei statul nu a furnizat măști și echipamente de protecție suficiente pentru personalul medical și populație. O situație care, dacă nu mă înșel, se regăsește în fiecare țară de pe glob.
Lasă un răspuns