Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene

Crucea răbdării

MOTTO:

   „Nu se poate fără jertfă, să știți! Cine

 fuge de cruce, fuge de Dumnezeu!”

                           Părintele Arsenie Papacioc

 

Bătrânul cu care stau de vorbă și-a pierdut feciorul în urmă cu câțiva ani și de atunci  se roagă, seară de seară, să-i curme Dumnezeu suferința. „Viața mea nu mai are niciun rost, am rămas singur și fiecare clipă e un chin”, mi se confesează cu lacrimi în ochi. Încerc să-i alin sufletul, deși știu că nimic nu-l va mai vindeca. Cu excepția morții, pe care o cheamă întruna să-l  ducă lângă fiul său. „Știi, toți  cărăm în  spinare o cruce, nu-i cu putință altfel. Dar nici crucea de piatră, nici cea de lemn nu-i grea ca crucea răbdării, a așteptării izbăvirii”, îmi zice la final și mă strânge în brațe. Abia îmi stăpânesc  plânsul. Ne despărțim și îl însoțesc cu privirea cum pășește spre nicăieri. S-a gârbovit de-a binelea și parcă ar căra ceva în spate…

 

*

 

Cică „moartea este o chestiune personală, care stârneşte jalea, disperarea, fervoarea mistică, speculaţia sau filosofia seacă. Pe de altă parte, înmormântările sunt funcţii sociale. Închipuiţi-vă, să mergeţi la o înmormântare fără să-ţi lustruieşti mai întâi automobilul. Inchipuiţi-vă, să stai lângă mormânt şi să nu fii îmbrăcat în costumul negru cel mai arătos şi pantofii negri cei mai buni, văxuiţi fără cusur. Închipuiţi-vă, să trimiţi flori la o înmormântare fără să ataşezi o carte de vizită, dovada că te-ai comportat după regulile bunei cuviinţe. În nicio altă instituţie socială ritualul codificat al comportamentului nu este mai sever ca la funeralii. Inchipuiţi-vă indignarea dacă preotul ar schimba predica sau ar încerca să-şi compună o altă mimică. Ce şoc ar fi dacă în camerele de veghe s-ar folosi alte scaune decât cele mici, gălbui, rabatabile şi cu şezutul tare, ca pentru tortură. Nu. Murind, omul poate fi iubit, urât, jelit, regretat, însă odată mort devine podoaba principală a unui ritual social strict şi complicat.”[1]

Și care „podoabă principală”, adesea, este filmată cu nesaț de unul și de altul, preocupați să  imortalizeze  funestul spectacol. Nu lipsesc nici selfie-urile cu neajutoratul răposat, devenit și subiect de bârfe, deh, ca la noi, în Balcani. Fiindcă, nu rareori, dă bine să fii văzut lângă  un catafalc faimos… Ce mai tura-vura, solemnitatea nu ne reușește nici măcar la înmormântări. Să nu ne înecăm totuși  în hârdăul cu deznădejde și haideți să ne amuzăm macabru  dimpreună cu Yogi Berra: „Eu merg la înmormântările altora ca să vină și ei la a mea !”[2] Nu că-i haios tipul ?!

*

 

Orbecăiesc… „Doamne, închid ochii și încerc să găsesc drumul  pe care numai sufletul îl știe, dar niciun cuvânt nu mai ajută, toate sunt semne ale dezamăgirii și ale morții…  Ele au devenit ceea ce n-ar trebui să fie: minciuni.   Nu mai izbutesc să cred în speranță, lumină, dreptate și frumos, câtă vreme ele sunt, neîndoielnic, agreabile  pseudonime ale morții…. Strig și, în sfârșit, mă rog, dar  nu mai știu ce să cer…

Și de ce-aș fi eu auzit, tocmai eu, când în cele  mai triste momente ale trecerii mele prin lume am tăcut și am mințit în numele adevărului, speranței,   dreptății? Doamne, dacă mor fără să fi reușit să te fac să crezi în ceea ce spun, privește-mi măcar lacrimile,  acum, când niciun cuvânt nu mă mai ajută… Iartă-mă  pentru că exist fără să fi existat.”[3]

Și nemaiștiind ce să cer, doar atât vă rog: reculegeți-vă pentru fiecare mort și străduiți-vă să existați ! Chiar și prin  tăceri adânci, deoarece,  uneori, ele  spun mai mult decât o droaie de cuvinte. Ah, cum mă frige crucea ce mi s-a  azvârlit pe umeri !

*

 

Nu-mi iese  deloc din minte bătrânul încovoiat de crucea răbdării ce i s-a  pus în cârcă… Așa pricep altcumva vorbele  lui Vintilă Horia despre țăranul de la Dunăre, care  „nu se revoltă niciodată împotriva condiției sale, acceptând marile coordonate ale vieții ca pe niște suferințe necesare sau ca pe o pregătire. Falșii revoltați ai veacului nostru sunt oameni de la oraș, invalizi din punct de vedere spiritual.”[4]  Și cât  călătorim astfel pe pământ, împovărați și provizoriu, învățăm cu de-a sila că „totul se termină prin sacrificii. Totul este doar ritual și cineva trebuie întotdeauna să moară. Fiul Omului, toți fii omului, (…), eu, tu, cel care mă citești acum. Frica și compasiunea zac în memoria noastră și plângem deasupra propriului sânge ca pe malul unui pârâu.”[5]

 

 

[1] John Steinbeck, Tortilla Flat

[2] Yogi Berra  (1925-2015) a fost un jucător și antrenor american de baseball, recunoscut pentru comentariile  sale savuroase, aforisme aparent tautologice sau paradoxale,  dar adesea pline de umor și înțelepciune. (citat de Nassim Nicholas  Taleb în cartea sa Când pielea ta e în joc: asimetrii  ascunse în viața de zi cu zi)

[3] Augustin Buzura, Raport asupra singurătății

[4] Vintilă Horia, Jurnalul unui țăran de la Dunăre

[5] Vintilă Horia, Jurnalul unui țăran de la Dunăre

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

9 comentarii pentru articolul „Crucea răbdării”

  • ‘crucea rabdarii’
    …tare. e complex, subiectul
    e un subiect de sinteza, clar:))))
    ma privesc pe mine, cind ma aplec asupra acestui subiect,…pai nu cred ca a ramas vreun coltisor din ceea ce sint neexcitat pe marginea acestui subiect:))

    ‘crucea rabdarii’ e o poveste a Pacii 🙂
    povestea e despre cum treci de la ‘rabdatul crucii’ la ‘crucea rabdarii’, de la crucea pe care o porti, catre crucea care te poarta.
    atunci cind ‘rabdarea’ se suprapune peste ‘dinamica anotimpurilor’, rabdarea devine una cu Pacea, abia aceasta rabdare fiind ‘suficienta’.
    aceasta rabdare e o daruire de sine, pentru ca te lasi purtat de valurile anotimpurilor, ba chiar mai mult, te daruiesti acestor valuri, …care limpezesc in mod absolut, care limpezesc pe calea cea mai scurta.

    atunci cind rabdarea ti se suprapune peste dinamica anotimpurilor ea devine ‘ecuate de miscare’, caz in care …nu mai rabzi:)), ci iti asumi plenar, iti asumi o rinduiala pe care o consideri de bun-simt in mod absolut.

    atunci cind rabdarea devine ecuatia ta de miscare , ‘miscarea’ ta se exprima plenar:)))
    mai simplu spus cu toate ca rabdarea iti lasa senzatia ca …e despre mai putina ‘miscare’, ea de fapt te armonizeaza cu o ecuatie de miscare care e absoluta prin definitie, atunci cind ea se refeera la ‘dinamica anotimpurilor’ :))

    rabdarea apare dupa ce nerabdarea te a facut s o iei nainte:))), si ea e nimic altceva decit o corectie a ecuatiei de miscare, corectie absoluta, atunci cind rabdarea e pe masura nerabdarii ep care aimanifestat o anterior…

    si rabdarea se pare ca poate fi privita in doua feluri,
    prin prisma anotimpurilor,
    prin prisma timpului
    diferenta dintre felurile astea e plenara

    Civilizatia, care e o ‘alta Creatie’, a omului, diferita de Natura, daia si e o Antinatura, va vorbi intotdeauna despre rabdarea sau nerabdarea proprie Timpului
    ecuatia de miscare a Naturii foloseste pe post de ‘timp’ Anotimpurile, ciclul anotimpurilor
    asta e si diferenta dintre Intelepciune, prorpie Naturii, care lucreza cu Anotimpurile, intotdeauna, si Antiintelepciune, care lucreaza prin definitie cu Timpul, proiectindu l, atunci cind ea se desavarseste, la Infinit

    • atunci cind Inteleptii au rinduit datini, traditii si obiceiuri, toate armonizate, poate chiar plenar, cu ‘dinamica anotimpurilor, ei au pus capastru ‘nerabdarii’:)). prin urmare nici ‘nevoia’ de ‘rabdare’ nu se mai manifesta ( pentru ca rabdarea’ e un efect, cauza fiind nerabdarea :)))

      cum sa spui ca …rabzi pina vine toamna, la propriu?!:)))
      si de rabzi si de nu rabzi ea …tot ‘la toamna’ va veni :)))))

      cred ca acest subiect,
      ‘crucea rabdarii’,
      pe care, ce i drept, l am abordat in cheie prorpie:))),
      deci se prea poate sa nu mai aiba legatura cu cel prezent in textul dvs,
      e cel mai …de sinteza subiect prezent pe acest sait.

      disecarea lui pina la ultima esenta ajunge sa fie …atat de fina incat ‘lamureste’ tot felul de alte ‘disectii’,
      pentru ca, orice s ar zice’, io, paici, …dupa puteri si nu altfel, fix cu disecarea pina la nivel cuantic dinamicilor de tot felul m am ocupat ( succesul sau insuccesul demersului devin un efect, procesul in sine fiind cel care …din cite mi dau seama, fiind ‘scris’ in ecuatia mea de miscare, in felul meu de a fi, care, asemenea oricarui alt ‘fel de a fi’ …’m a miscat’ prin definitie :))
      ca si asta e un soi de daruire de sine,…din cite mi dau seama, acum,
      ‘sa te lasi pe ‘mana’ propriei ecuatii de miscare’,
      adica, cum se spune, sa te manifesti dupa cum esti, …indiferent ce o insemnanad asta! :)))) ) (pentru ca doar ramanand indiferent te lasi purtat de ‘crucea rabdarii’, de ‘valurile absolute’

      in rezumat …as putea spuneasta , despre titlul textului dvs : unde dai si unde crapa :))))))

  • moartea este o chestiune personală

    n as zice ca e asa :))
    as zice ca e fix invers, niciodata n ai fost …mai imbratisat decit in clpa mortii.
    insa …fix atunci, pesemne pentru ca Totul te imbratiseaza, insa tu inca nu vezi asta, tot ce vezi e ca …toti te parasesc.
    moartea e o primenire a ochilor. atunci cind ei devin cristalin, tot primenindu se, iti vezi Radacina si calea catre ‘casa’ 🙂

  • atunci cind ai dat peste rabdarea suficienta pentru a ti purta crucea, fix atunci crucea te va purta ea pe tine.
    acea stare care se suprapune peste ‘fix atunci’ e sinonima cu cea mai adinca spovedanie, fix atunci …nu mai ai nimic impotriva ta.

  • se spune ca nu ti se da sa duci …o cruce mai mult decit poti cara.
    pai altfel cum sa fie, pentru ca si tu, cind ti ai proiectat crucea, ‘dorind’, ai facut asta dupa propria ta masura, prin urmare cum sa fie crucea mai grea decit ‘esti’, da tot tu, ‘fiind’, ti ai proiectat o?!:))

  • crucea rabdarii
    daca aceasta cruce nu te poarta, daca nu te lasi purtat de ea, atunci crucea nu mai e a rabdarii, ci a ta

    crucea rabdarii iti poate purta de grija in mod absolut, daca i te daruiesti, pentru ca ea e nici mai mare nici mai mica decit ‘ciclul anotimpurilor’, or aceasta dinamica e una absoluta, fiind Esenta a Creatiei

  • una e sa ti porti crucea, iar asta e tot una cu o spovedanie
    si cu totul alta e ca crucea sa te poarte pe tine, asta fiind tot una cu daruirea de sine.

    crucea pe care Isus a purtat o a fost ca insasi crucea sa l poarta pe el. si l a purtat, plenar, pentru ca Hristos s a daruit plenar pe sine insusi.

  • rabdarea e o stare de bun-simt a dinamicii anotimpurilor.
    nadejdea rabdarii e tesuta in ‘mersul anotimpurilor’.
    cred ca e mai complicat de inteles ca pina la urma crucea pe care o ducem e cea pe care singuri ne am proiectat o, iar ea e cu totul alta decit crucea care ne duce ea pe noi si care se arata la fata odata cu daruirea de sine

    sa nu ti porti crucea e o …negare a …muncii de proiectare proprie crucii pe care o porti, azi, c
    are munca iti apartine in totalitate.
    sa nu ti porti crucea e un soi de antispovedanie.
    crucea pe care o porti poate fi usurata de crucea care ii poarta pe altii, care se daruiesc pe sine pentru a ti usura tie povara, insa asta e asa si altfel nu e daca si numai daca tu, cel care ti porti crucea ‘vezi’ ce se intimpla, caz in care ‘acceptarea’ daruirii de sine a celui care face asta pentru a te usura e toto una cu o spovedanie
    nici nu putea fi ‘anulata’ povara crucii pe care o porti astfel decit printr o spovedanie, care si ea e nimic altceva decit faptul ca ‘ai vazut’ ce ai facut. ( o spovedanie din gat nu face doua parale, insa cu ele tocmai ce ti ai cumparat o cruce si mai grea…

  • Nu se poate fără daruire de sine, să știți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *