Văzîndu-l pe Brucan la Revoluţie, m-am întrebat dacă n-au fost prea mulţi evrei în decembrie 1989. Foarte mulţi au şi fost instalaţi după aceea în funcţii.
Da, este explicabil. Să nu uităm că Ceauşescu a dus o politică, chiar dacă nu pe faţă, antisemită. În perioada Gheorghiu-Dej, în posturile cheie erau mulţi evrei. Ceauşescu i-a înlăturat din diferite posturi. Revoluţia a fost considerată şi ca un triumf al lor.
În perioada kominternistă au fost foarte mulţi evrei şefi.
Faptul că au făcut parte din komintern sau chiar din conducerea unor partide comuniste nu înseamnă că evreii au adus comunismul. Totuşi Stalin şi Gheorghiu-Dej nu au fost evrei. Unul georgian şi altul român, moldovean.
Dar nu uitaţi de bătălia dintre Ana Pauker şi Dej pentru supremaţia în partidul comunist.
Da, în interiorul, în sînul mişcării comuniste internaţionale erau foarte mulţi evrei. E explicabil. Foarte mulţi evrei erau intelectuali. Pe de o parte, cominternismul era un comunism fără frontiere, adică un comunism care nega naţionalul. Or, din punctul ăsta de vedere, evreii au mai multă aplecare, mai ales cei din diasporă, către internaţionalism, către frăţietate. Asta ţine de modul lor de a fi. Mi se pare normal. De-aia au şi ajuns acolo. Cominternul nu era atît o instituţie comunistă, cît o instituţie internaţionalist-comunistă. Sigur că, din nefericire, pusă în slujba Moscovei. Deci, era tot un naţionalism, un naţionalism rusesc, dar deghizat. Nu uita că ultimul val de represiune stalinistă, cel din decembrie 1951 şi începutul lui 1952, ultimele mari procese au fost antisemite. Cînd a fost arestat şi Walter Roman la noi. La un moment dat, această mişcare cominternistă care trimisese brigăzi în Spania, care era alcătuită din oameni cu multe legături între ei, în Franţa, în Rusia, la Bucureşti, a intrat în contradicţie cu interesele strict naţionaliste ale lui Stalin. Probabil că Stalin şi-a dat seama că aceşti oameni chiar sînt naţionalişti. I-am mirosit că mai devreme sau mai tîrziu, se vor revolta împotriva faptului că sînt folosiţi pentru a servi intereselor naţionale ale ruşilor.
Revin la mineriada din septembrie 1991… Guvernul demis atunci, partea Roman a FSN-ului, prin Gelu Voican Voiculescu, a susţinut că a fost o lovitură de stat organizată de securişti şi vechii comunişti.
Mineriadele au fost evenimentele pe care eu, ca jurnalist, le-am urmărit de la un capăt la altul. Am ştiut că vin minerii la Bucureşti în septembrie 1991, chiar înaintea lui Roman. Am urmărit ce s-a întîmplat la Palatul Victoria dintr-un bloc de vis-á-vis, care era ca un fel de scenă. Am văzut cît de liniştiţi au stat ei pînă la ora 16.00 cînd au fost provocaţi din interiorul guvernului. Am participat la multe din aceste manifestaţii. Ei bine, nimic nu incită mai tare o masă de demonstranţi decît o provocare. Un glonte, o petardă, sau stropitul cu apă. Acestea dau naştere unei tensiuni care se transformă în violenţă. Atunci a fost momentul cînd presa a devenit cu adevărat independentă. Şi minerii şi scutierii au venit la jurnalişti şi au zis: iată ce am păţit. Ţin minte că un scutier însîngerat m-a recunoscut şi mi-a spus: „Domnule Cristoiu, să scrieţi ce mi-au făcut!“ Dar ce m-a uimit atunci a fost acest mister: mă aşteptam ca după înfrîngerea minerilor în Piaţa Victoriei, ei să fie înlăturaţi de acolo. Totuşi, aproape două zile şi două nopţi au fost adevărate lupte de stradă. Printre ei au fost persoane care ştiau să se bată, care ştiau să organizeze lupte de stradă, aparţineau unor formaţiuni militare. Scopul lor nu era decît a întreţine o atmosferă de haos, de dezordine. Zi şi noapte să fie demonstraţii, contrademonstraţii. Violenţe, bătăi cu poliţia, cu scutierii, pentru a-l convinge pe Petre Roman să cedeze. Atunci, Roman s-a dus şi şi-a depus mandatul. Dar e altceva decît demisia, cum s-a anunţat.
Roman afirmă şi acuma că a fost demis, că nu a plecat de bună voie din guvern.
Nu. Şi-a depus mandatul. Şi preşedintele urma să-l reconfirme. Asta a fost capcana întinsă lui. Pentru a dezamorsa situaţia, el a spus îmi depun mandatul şi să formez alt guvern. Putea să fie acelaşi guvern. Dar s-a aflat că şi-a dat demisia. Minerii, în frunte cu Miron Cosma, au făcut mai mare tărăboi. Au spus că nu pleacă pînă nu sînt convinşi de Iliescu că Roman şi-a dat demisia. Să nu uităm: Iliescu s-a întîlnit cu ei la Cotroceni şi le-a promis că se duce a doua zi în Valea Jiului. Nu s-a dus nici azi. Dacă n-ar fi fost mînuiţi, probabil, s-ar fi revoltat cînd au văzut că Iliescu nu şi-a respectat cuvîntul şi nu s-a mai dus la ei. După plecarea minerilor, Petre Roman m-a rugat să trec pe la el pe acasă. Bine, îmi spusese mai demult să trec pe la el. I-am mărturisit atunci că singura soluţie este să supravieţuiască ca om politic. Acolo l-am întîlnit şi pe Voican care avea acest dosar. Ştiam că va prezenta acest scenariu în Parlament şi am încercat să-l conving că nu se poate, nu există nici o forţă naţionalist-comunistă. Nu putea fi decît complicitatea unor oameni ai puterii. Scenariul lui Voican îl salva într-un fel pe Petre Roman.
Gelu Voican este un personaj foarte misterios.
Îi şi place să fie misterios. Acuma, în ultimul timp, cînd a avut o mică vacanţă, i-am făcut o vizită. Mi-a spus că în foarte multe momente, în timpului lui decembrie 1989, cînd făcea şi dregea, toată lumea era convinsă că în spatele lui e cine ştie ce scenariu. Deşi tot ce făcea o făcea din inconştienţă. Deseori se dă mai tare decît e.
Cînd a susţinut ca Ceauşescu să fie executat, a motivat acest fapt şi pe ideea de exorcism.
Da, el are aceste năstruşnicii în cap. Aş vrea să văd împreună cu Voican înregistrarea după-amiezii de 22 decembrie de la Televiziune. Cu Petre Roman am văzut-o, dar n-am reuşit să înţeleg nimic de la el. Voican poate m-ar lămuri asupra unor personaje care apar, care dispar… Ei recunosc că nici unul n-a mai revăzut înregistrările din acea după-amiază. Petre Roman nu-şi amintea că el venise înaintea lui Iliescu, înconjurat de generali, cu un program foarte clar. Şi el, şi Iliescu, şi Voican, toţi au scenariile revoltei spontane şi a prezenţei întîmplătoare. De la Roman nu poţi să afli mare lucru. El ştie că a încercat să vorbească din studioul de televiziune al CC-ului, dar n-a putut şi a revenit la Televiziune înaintea lui Iliescu, flancat de generali. Era mult mai bine organizat decît Iliescu. A venit imediat cu autoritatea militară şi a citit atunci o primă declaraţie, care era mult mai radicală decît a lui Iliescu. Apariţia lui înaintea lui Iliescu era mult mai bine regizată şi organizată decît aia, a lui Iliescu.
(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)
Lasă un răspuns