Cuba – Avantajul meu de a şti sfîrşitul

1. O farmacie înspăimîntă prin halul fără de hal în care se află

Într-una din dimineţile şederii la Havana, am ieşit din hotel cu gîndul a o lua încotro voi vedea cu ochii.
Ochii au văzut un dîmb în depărtare.
M-am îndreptat spre el. Urcînd mai multe trepte, m-am trezit în faţa bine cunoscutei statui a Almei Mater din faţa Universităţii. În capul scării monumentale pe un bloc de granit, o femeie stă cu braţele deschise, în semn de Bun venit! Mai tîrziu, am aflat dintr-un ghid al Havanei că Alma Mater havaneză a fost creată la New York, în 1919, de sculptorul ceho-american Mario Korbel şi instalată în 1927.

Nu din ghid, ci din cărţi, am aflat, de asemenea, că în capătul Escalinata, cum i se spune scării faimoase, studentul Fidel Castro îşi ţinea, după cel de-al Doilea Război Mondial, discursurile sale anti-americane, cu un braţ pe Alma Mater.
Ajunsesem pe La Colina, loc ştiut de toţi havanezii drept al Universităţii. De cum am pătruns în curtea interioară, mai precis de cum m-am oprit în faţa unui tanc de bronz, dat cu un verde ostil, şi am început să silabisesc textul explicativ, s-au şi apropiat de mine doi tineri. Judecînd după vioiciunea din priviri, dar mai ales după caietele de la subţioară, erau studenţi.

Aşa s-au şi prezentat.
Studenţi la Istorie. Unul tînăr, de vîrsta obişnuită a studenţilor, celălalt mai bătrîn (36 de ani), deoarece – mi-a povestit mai târziu – intrase la facultate după ce făcuse doi ani de război în Angola. Din vorbă-n vorbă, au priceput că sînt jurnalist. Şi mi-au propus de îndată să mă ducă ei prin locuri în care nu ajung imbecilii de turişti, care nu sînt interesaţi de viaţa adevărată din Cuba. După familiaritatea cu care-mi spuneau acestea mi-am dat seama că se adaptaseră rapid profilului meu de călător în străinătate. Dacă aş fi fost un turist obişnuit, mi-ar fi propus ceva specific. Bărbat fiind, mi-ar fi sugerat un taifas plăcut cu o jună disponibilă. Femeie dacă aş fi fost, mi-ar fi propus o plimbare romantică pe Malecon. Mirosind că sînt altceva decît un turist obişnuit, cei doi mi-au făcut o ofertă specifică. N-aveam nici o îndoială că nu de dragul adevăratelor realităţi din Cuba se ofereau ei să mă însoţească, lăsînd cursurile baltă deşi pentru studenţii din toată lumea aşa ceva nu era un sacrificiu. Întrezăreau la capătul călătoriei pentru jurnalişti prin Havana, făcîndu-le cu ochiul, mai multe hîrtii verzi, sirenele irezistibile ale oricărui cubanez care se respectă. N-așteaptă să zic da. Îşi dau seama după faţa mea c-am acceptat bucuros.

Începem călătoria.
Dăm o raită mai întîi prin Universitate, mai precis prin sala de lectură, înzestrată cu două computere, fala prestigioasei instituţii de învăţămînt.
O luăm apoi spre oraş.

În drumul spre oraş, trecem printr-un parc, străbătînd ceea ce s-ar numi o potecă, ştiută doar de studenţi. Pe sub palmierii regali, celebrii palmieri ai insulei, un tînăr negru exersează la trombon. Mi se face cunoştinţă cu el. Se vede treaba că însoţitorii mei ştiu ce-l interesează pe un jurnalist. Fie c-au mai fost ghizi pentru tipi ca mine, fie c-au văzut în filmele poliţiste cubaneze, dedicate spionilor americani sub acoperire de reporteri, cum se comportă în Cuba un jurnalist străin. E student în anul IV la Muzică. Face parte dintr-o formaţie de salsa, cu care cîştigă bine.

Străbătînd cartierele sărace ale Havanei vechi, în care n-aş fi putut intra singur, cei doi îmi dezvăluie multe lucruri din cotidianul cubanez.
Contra-cost, fireşte.
Nu pe loc, ci mai tîrziu. Aflu astfel că ei învaţă Istoria Cubei după un manual din 1922. Le-a fost indicat de profesor, deoarece e mai bun, mai complet decît cele noi, revoluţionare, la capitolele dedicate perioadei coloniale. După terminarea facultăţii, vor trebui să meargă doi ani la ţară, ca profesori de şcoală elementară. Altfel riscă să moară de foame. O lună pe an se duc obligatoriu la munci agricole:
La cafea, la trestie de zahăr.

Pentru a călători afară din Havana, în ţară, au nevoie de un permis special, eliberat pentru o perioadă bine precizată. Unuia dintre cei doi îi venea rîndul la mers prin ţară, inclusiv la neamuri, abia în august. Tot vorbind despre viaţa din Cuba, ne cufundăm tot mai tare în adîncurile Havanei în ruină. Ditamai palatele coloniale întorc spre noi faţade jerpelite, cu mari pete de var descojit, acoperişuri stînd să cadă, coloane roase de igrasie, butoaie cu apă în balconaşele miniaturale, altădată de vis, zărite dincolo de hergheliile rufelor întinse la spălat. Nici o clădire n-are geamuri. Acest produs venea din ţările socialiste. Ca multe alte produse, importate (pe hîrtie, pentru că în realitate erau pe ochi frumoşi). Căderea comunismului a adus cu sine, aşadar, criza de geamuri. Unele clădiri privesc în depărtare cu găurile oarbe ale ferestrelor, ca un trădător cu ochii scoşi. Altele au placaj în loc de geam. De la însoţitorii mei aflu că banii pentru refacerea acestor monumente ale arhitecturii au fost redirecţionaţi către turism.

O farmacie înspăimîntă prin halul fără de hal în care se află:
O uşă de placaj scorojit, ferestre cu gratii, rafturi goale, pe care se află doar cloranfenicol şi spirt medicinal. Un avizier se mîndreşte inutil cu Medicina naturistă cubaneză. Cei doi îmi destăinuie că după 1989, în aşa-zisa Perioadă specială în timp de pace, Partidul a pornit o campanie de proporţii pentru înlocuirea medicamentelor de bază, tot mai greu de fabricat în absenţa substanţelor chimice, cu produsele naturiste. Pe post de şampon, femeile apelează la o fiertură din foi de napal. Pe post de sodă, la spălat, folosesc seva de heneguin, o varietate de agavă. E bun la asta şi un săculeţ cu bucăţi de castraveţi. O altă formulă: fiertul rufelor cu pastă de dinţi şi bicarbonat de sodiu. Ierburile au devenit obiect de studiu la nivel înalt. În 1987 a apărut catalogul „Plantele comestibile ale pădurii”, realizat de Academia de Ştiinţe în eventualitatea unui război. Cubanezii trebuie să ştie de pe acum să se hrănească cu ce găsesc prin pădure. Cum însă nici acum, în timp de pace, nu prea găsesc mare lucru prin magazine, Tratatul se bucură de mare succes şi în prezent. I se va alătura culegerea „Frunze şi tulpini comestibile şi medicinale pentru vreme de război”. S-au inventat: fiertura tocată din soia, friptura de banane, cerelacul – un amestec din făină de grîu, lapte smîntînit şi soia degresată.

(Va continua)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii