Culisele politicii românești dezvăluite de fostul ambasador american în România Alfred H. Moses

Adrian Năstase uitase de ziua de naștere a Danei

Într-o seară înmiresmată de la începutul lui mai, președintele Camerei Deputaților Năstase și ministrul de externe Meleșcanu ni s-au alăturat mie și lui Jonathan Rickert, adjunctul șefului misiunii, pentru o partidă de tenis urmată de o cină alături de soțiile lor. Meciul de tenis s-a încheiat cu un diplomatic 6 la 6. Năstase a ajuns tîrziu, așa că n-am reușit să încheiem setul înainte ca soțiile să ni se alăture pentru cină. Mi s-a spus adesea că felul în care cineva se comportă pe terenul de tenis este un indicator al caracterului acestuia. Dacă e adevărat, atunci atît Năstase, cît și Meleșcanu ieșeau bine. Meleșcanu era rapid și grațios în mișcări, cu remarci amuzante, de multe ori autoironice. Năstase era serios și tipic lipsit de umor, însă a făcut schemele corecte de joc, acesta fiind adevăratul test al caracterului.

Sporovăiala a continuat și la paharul servit ulterior și la cină. Atmosfera s-a înviorat și din cauza faptului că Meleșcanu își uitase încălțările. Nu se întîmplă des ca un ministru de externe să ia parte la un eveniment diplomatic purtînd sandale cu talpă de cauciuc, fără șosete. Năstase nu avea cravată, un lucru de asemenea neobișnuit pentru români.

Neavînd-o pe Carol alături pentru a aranja lucrurile cum se cuvine, depindeam de personalul reședinței mele în privința cartonașelor cu locul fiecăruia la mese. În timpul serii s-a produs o scăpare. Meleșcanu a fost așezată față în față cu mine, iar Năstase în capătul mesei. În calitate de președinte al Camerei Deputaților, Năstase era al treilea ca rang diplomatic după președintele Iliescu și președintele Senatului, Oliviu Gherman, un fapt pe care l-am împărtășit cu generozitate celorlalți. În calitate de ministru de externe, Meleșcanu se afla undeva la coada ierarhiei. Cînd am intrat în sala de mese, am realizat greșeala și am anunțat că nu știam unde aveau să fie așezați oamenii – era un grup atît de mic, încît oamenii ar trebui să stea acolo unde vor ei.

Nu mai departe de începutul cinei, Dana, soția lui Năstase, ne-a anunțat că e a patruzecea ei zi de naștere și a rugat pe toată lumea să-i ureze la mulți ani. Judecînd după expresia feței sale, era clar că soțul ei uitase de ziua ei și că voia să scoată acest lucru în evidență. Pentru a domoli atmosfera, am ținut un toast și toată lumea a cîntat la mulți ani, fără mare însuflețire, însă. La sfîrșitul cinei, Năstase a încercat să se reabiliteze întru cîtva, propunînd un toast în cinstea soției sale, spunînd cît de onorați erau ei doi să sărbătorească acea zi cu niște prieteni atît de buni. Părea să ilustreze zicala potrivit căreia dacă ești într-o groapă, prima regulă este să nu sapi în continuare!

Conversația din timpul cinei a atins subiectul tratatului româno-maghiar și a dus la un rezultat relativ pozitiv. În prealabil, Slovacia fusese de acord în trasarea schiței tratatului cu Ungaria să facă referiri speciale la Recomandarea 1201 a Consiliului Europei. Am remarcat că s-ar putea ca acum să fie dificil să convingem Ungaria să accepte mai puțin de la România. Calea de urmat era aceea de a ne întoarce la propunerea mai veche a ministrului de externe Meleșcanu ca cele două părți să cadă de acord că aceste clauze nu se referă la recunoașterea drepturilor colective sau a autonomiei teritoriale pe considerente etnice. Meleșcanu a fost de acord, dar a spus că lucrurile depindeau foarte mult de Parlamentul României. Apoi m-am întors către Năstase privindu-l întrebător. Cînd Năstase și-a exprimat sprijinul, Meleșcanu a radiat de fericire. Cînd m-am întîlnit mai tîrziu cu Meleșcanu, mi-a spus că, acum că are sprijinul lui Năstase, ar putea să convingă Ungaria să cadă de acord asupra formulei discutate la cină. Așa cum s-a dovedit ulterior, aceasta a fost înțelegerea asupra căreia s-a căzut de acord în septembrie 1996.

Apoi, Năstase s-a lansat în discursul lui despre „dragostea neîmpărtășită”; România ceruse ajutorul Statelor Unite și și-a îndeplinit rolul fără reciprocitate din partea Americii. Cînd am încercat să explic că România și Statele Unite nu reprezentau puteri mondiale comparabile, Năstase a ripostat că România ar putea fi prietenul nostru cel mai bun și apoi a întrebat retoric: „Au făcut vreodată Statele Unite ceva pentru România?”. Exasperat, am izbucnit: „M-au trimis pe mine ambasador.” Ceilalți au rîs, dar Năstase părea înfrînt.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiuTv: Constantin Șolga | Al treilea adevăr. Episodul 2
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Gândurile lui Cristoiu (Mediafax): Există un interes major pentru transformarea PSD într-un partid de buzunar