Cum a vrut să le-o tragă Pilat din Pont Marilor Preoți

Paștele de anul ăsta, binecuvîntat de BOR prin slujba de Înviere fără credincioși, astfel că preoții au chemat la miezul nopții să Ia lumină doar stelele căzătoare, m-a făcut să mă întorc la una dintre temele mele preferate în astfel de împrejurări:
Pilat din Pont.

Cu această ocazie am citit o carte trimisă de Mircea Duțu cu dedicație în 2009:
Pilat din Pont. Judecătorul lui Iisus, apărută în 2009 la editura Herald. Dedicația oferită de autor, cu care colaboram la vremea respectivă, cred că la revista Historia, se referă la Sfintele Paști din 2009. Citez:

Maestrului Ion Cristoiu, cu aceleași sentimente de aleasă stimă și deosebită prețuire. De Sfintele Paști 2009.

Un text de pe ultima copertă semnalează destinul aparte al unui funcționar roman care nu și-ar fi găsit locul nici măcar într-o enciclopedie a lumii romane în 50 de volume, atît de neinteresant a fost în realitate, dar care iată e mai cunoscut lumii decît chiar unii împărați romani:

„Dacă nu s-ar fi nimerit să guverneze provincia Iudeea, din împuternicirea împăratului Tiberius, tocmai pe vremea cînd căpeteniile evreilor au trimis în fața judecății romane pe un aproape necunoscut profet, Iisus din Nazaret, sub acuzația de blastfemie și dorind cu orice preț eliminarea lui fizică, prefectul Pontiu Pilat ar fi rămas în istorie cel mult ca un obscur înalt funcționar roman, trimis în misiune la capătul imperiului. Dar implicarea lui în cel mai important și cunoscut proces judiciar al lumii, devenit astfel, prin minunea Învierii lui Cristos, după executarea sentinței sale de condamnare la moarte i-a creat peste timp o notorietate uriașă.

Astfel, în relatarea Patimilor lui Iisus Evangheliile îi conferă un rol de prim plan: creștinii l-au inclus apoi în Crezul apostolic, iar în cei aproape 2000 de ani de creștinism în jurul persoanei și faptelor sale s-au țesut numeroase legende, s-a creat o bogată literatură, iar mai toate artele i-au acordat o atenție aparte.”

Citită sau recitită. cartea mă lămurește în privința poziției lui Pilat din Pont în procesul lui Iisus. Mă conving tot mai mult că la început Pilat n-a vrut să-l condamne pe Iisus. Dar nu pentru că ar fi dat o para chioară pe Profetul unei religii pe care el, romanul cu minte de inginer, n-o putea pricepe, ci pentru că a vrut să le-o tragă Marilor Preoți. Lui Pilat i-a fost limpede de la început interesul Marilor Preoți de a-l condamna pe IIsus cu mîna lui, a procuratorului roman. Deși cărțile de Istorie spun că se înțelegea cu nomenklatura evreiască în asigurarea liniștii cerute de Roma, eu cred că Pilat din Pont nu-i avea la inimă pe Marii Preoți. Nu odată trebuise să cedeze pretențiilor lor după ce aceștia îl amenințaseră că-l vor pîrî guvernatorului Siriei, un fel de șef direct al lui Pilat din Pont, sau și mai și însuși Împăratului Tiberiu. Astfel că pînă în clipa cînd s-a conturat dinspre Marii Preoți acuzația adusă lui Iisus de lezmaiestate, Pilat din Pont s-a gîndit să-l achite pe Mîntuitor, numai așa, să le facă în ciudă Marilor Preoți. Cînd s-a ivit acuzația de lezmaiestate, Pilat și -a dat seama că nu-i de joacă. Dacă-l achita pe Iisus, putea fi pîrît la Roma, pentru c-a fost de treabă cu un acuzat de a fi blasfemiat pe Măritul Împărat.