CoraZone: Cum am fost dusă cu mandat la judecată

Acum, venind spre casă, m-a întâlnit cu un domn care m-a salutat și mi-a zâmbit gen „știu ce-ai făcut astă vară”.
După nici 20 de metri, mi-am amintit exact cum ne-am cunoscut, acum vreo 18 ani.

Eram într-o dimineață acasă, fata plecase la școală și cum nu aveam condică de semnat, că eu eram boieroaică, aveam „Biroul teritorial Evenimentul Zilei” la domiciliu, am zis să-mi pun o mască pe față. Nici nu o termin bine de întins, că sună cineva la ușă. Am uitat de mască și am deschis. În ușă, un polițist, mai să îl ia cu inima când m-a văzut. Totuși, a mai avut puterea să treacă cu bine toate etapele protocolului. S-a prezentat, legitimat, m-a identificat și m-a anunțat că are mandat. Și a făcut o pauză. Le am cu psihologia, orșicât. Deoarece nu a putut intui dacă m-am îngălbenit sau nu, a lăsat baltă suspansul și m-a anunțat că are mandat să mă ducă la tribunal, unde sunt inculpată pentru calomnie și insultă și nu am binevoit să merg la termenul anterior.
— Merg, dar trebuie să așteptăm. Și am arătat spre față.
— Păi, nu vă puteți spăla?
— Nu, că trebuie să stau cel puțin 20 de minute
— Și cât mai e?
— Acum am pus-o.
A stat, s-a gândit, a analizat și a decis:
— Bine, vă aștept jos
— Cum să stați jos, în fața blocului? Intrați, beți o cafea. Că în afară de asta, și iar am arătat către față, mai am să-mi ondulez părul, să mă machiez, să-mi calc hainele. În plus, vă asigurați că nu sar pe geam.
A început să râdă
— E, cum să săriți de la zece?

A intrat și iar m-a băgat în boală.
— Cam pe când sunteți gata, să-mi spuneți, să sun la arest. Și să îmi permiteți să sun de la dvs (pe atunci nu erau telefoane mobile).
Brusc, mi-a căzut o bucată de tencuială de pe față.
— Cuuum? Da’ ce, mă arestați înainte să mă judece?
— Nu, doamna Cora. Să aducem din arest partea vătămată
— Da de ce-i în arest?
— Pentru furt de mașini.
— Aha, super.

Și așa m-am distrat eu cu domnul. În plus, până m-am machiat și ondulat, mi-a călcat și o bluză.