Mitocanii spun unei doamne, cînd vor s-o insulte, vacă.
În nici un caz nu i-ar spune aşa unui domn.
Unui domn i-ar spune, la o adică, bou.
Şi totuşi, după modesta mea părere, şi domnului ar trebui să i se spună vacă.
Pentru că şi domnul e, asemenea doamnei, om.
Iar între om şi vacă e o legătură mult mai mare decît s-ar crede la o primă vedere. Şi omul şi vaca, de exemplu, rumegă. Omul, mai ales cînd e intelectual, rumegă idei. Vaca, mai ales cînd e sătulă, rumegă iarbă. Sînt însă şi trăsături comune mai subtile, pe care numai un ochi ager le-ar putea surprinde. Ca, de exemplu, reacţia la vederea unui petic de iarbă. Duceţi o vacă la Versailles! În loc să se oprească şi să mediteze la viaţa de lux şi trufie adăpostită de faimoasele ziduri, ea se va năpusti la iarba de pe pajişte. Duceţi un om la Versailles! Dacă e mai ales călător în străinătate, şi el se va repezi la iarba de pe pajişte. Vaca, sub puterea nevoii de a paşte iarba. Călătorul, sub puterea nevoii de a o călca. Edilii marilor oraşe au fost primii care s-au confruntat cu această pornire umană abisală de a călca imediat pe iarba întîlnită în cale. La început, ei nici n-au vrut să audă de satisfacerea acestei nevoi. Au ridicat garduri în jurul ierbii. Au plantat tăbliţe mai mult decît ameninţătoare: Nu călcaţi pe iarbă! Călcatul pe iarbă strict interzis! Odată cu tot mai accentuata democratizare a planetei, proces de un deosebit avînt după prăbuşirea comunismului, edilii au renunţat să mai lupte cu nevoia călătorului de a călca pe iarbă. Aşa se explică de ce la Londra nu există parc în care să nu vezi sute de cetăţeni stînd pe iarbă. Unii, lungiţi cu faţa în sus. Alţii, lungiţi într-o rînă, ca romanii la ospeţele lor decadente. Pajişti arhipline am întîlnit şi la Moscova. Dovadă zdrobitoare că Rusia e angajată fără întoarcere pe drumul democraţiei.
Despre America, propaganda comunistă spunea că e ţara contrastelor. Că-n timp ce unii mănîncă cu tacîmuri de argint, alţii mănîncă direct din pubele. Că era totuşi un adevăr, m-am convins în prima mea călătorie la Washington. Ajuns la Casa Albă, mai precis în latura dinspre Pennsylvania Avenue, m-a surprins imaginea zecilor de cetăţeni atîrnaţi de zăbrelele gardului şi zgîindu-se înăuntru. Ghida ne-a invitat şi pe noi să facem la fel. Ţinînd să ne informeze că aveam în faţa ochilor unul dintre cele mai cunoscute locuri din lume: peluza de la Casa Albă. Într-adevăr, despre peluza de la Casa Albă poţi afla de cum deschizi televizorul. Vei auzi imediat că preşedintele american a făcut o declaraţie pe peluza de la Casa Albă. Sau că preşedintele şi-a însoţit oaspetele pe peluză. Am înţeles atunci, fără s-o mai sîcîim pe ghidă cu întrebări prosteşti, de ce şedeau cetăţenii ăia spînzuraţi de zăbrelele gardului:
Mureau să ajungă înăuntru, pe peluza de la Casa Albă!
Era o peluză rîvnită la pătrat:
– ca peluză pur şi simplu, mai întîi;
– ca peluză de excepţie, mai apoi.
Pentru că peluza Casei Albe nu e o peluză oarecare. E peluza pe care are dreptul să calce un singur om: preşedintele SUA. Stînd şi eu acolo, atîrnat de zăbrele, ca toţi muritorii, m-am gîndit încă o dată la cruzimea celor care ridicaseră gardul. La Kremlin, de exemplu, lucrurile sînt simple. Peluza, dacă există cumva, scapă ochiului muritor. Un zid înalt, intrat în istorie chiar sub această denumire, Zidul Kremlinului, înconjoară complexul prezidenţial. Dacă nu dă cu ochii de peluză, trecătorul îşi vede de-ale lui. Nu i se activează automat nevoia de a călca sau a sta pe iarbă. Şi, în consecinţă, nu îl apucă nebunia de a da buzna înăuntru. La Casa Albă au pus un gard de zăbrele. Prin el poţi vedea peluza dinăuntru. Asta e în stare să facă o fiară şi dintr-un duhovnic. Chiar şi dacă nu şi-a propus să se uite la peluză, fiind doar în trecere pe trotuar, el se va opri şi, atras ca de un magnet, se va lipi de zăbrele. Cruzimea de a oferi ochilor peluza de la Casa Albă în întreaga splendoare a verdelui său proaspăt, o întrece pe cea a torţionarilor din Evul Mediu, care înfulecau hartane de viţel sub privirile călugărilor flămînzi, pentru a-i face să pice în capcana păcatului gastronomic. Explicabil, în aceste condiţii, de ce pe trotuarul din faţa Casei Albe poţi întîlni zilnic numeroşi cetăţeni care strigă din toţi bojocii lozinci antiprezidenţiale. Sigur sînt inşi exasperaţi de imaginea peluzei interzise! Dincolo de stradă, în marginea parcului se ridică tot felul de corturi. Sînt proprietatea unor cetăţeni care demonstrează din motive diferite.
Unii sînt nemulţumiţi de taxa de autostradă. Alţii, de numărul de state americane. Unii vor independenţa Tibetului. Alţii, interzicerea sateliţilor artificiali ai Pămîntului.
Dacă mă gîndesc bine, nu acestea sînt adevăratele motive ale şederii lor acolo săptămîni întregi. În realitate, ei vor să calce pe iarba Casei Albe. Şi pentru că nu pot trece de zăbrele, s-au gîndit să-l sîcîie cu zbierete şi cartoane colorate pe singurul beneficiar al peluzei: preşedintele SUA.
(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)
http://www.realitatea.net/cozmin-gu-a-absurdul-situa-iei-ne-face-sa-ne-punem-intrebarea-in-ce-masura-iohannis-vrea-dezbaterea_1566997.html
http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-despre-prestatia-candidatului-iohannis-de-ce-merita-bila-alba-si-pentru-ce-bila-neagra_1567106.html
Sa auda si toapa de Firea!
De ce nu se publica la cele patru canala TV? De ce nu spuneti asta caci aveti o mai mare influenta?
http://youtu.be/f590PGuCmTE
https://www.youtube.com/watch?v=m3t74v8UAiU
http://psnews.ro/exclusiv-interviu-copia-ghinionista-lui-klaus-iohannis-ce-ar-fi-fost-iohannis-daca-s-ar-fi-nascut-ploiesti/
http://www.gandul.info/politica/inregistrare-exploziva-dintr-o-sedinta-psd-planul-de-aranjare-a-alegerilor-prezidentiale-pentru-victor-ponta-13520057