Cum am fost eu în Biroul Oval

21. Biroul Oval e mult mai mic decît la televizor!

Aşteptăm un timp. De aici, din spate, văd microfoanele păroase ale americanilor. Le-au ridicat deasupra tuturor ca pe nişte pari rupţi din gard răsculaţii de la 1907. Se deschide uşa care duce la drumul spre Biroul Oval. Facem cîţiva paşi şi ne oprim pe un soi de coridor exterior. Biroul Oval e dincolo de peretele lîngă care aşteptăm. Cu jurnaliştii americani ţinînd microfoanele deasupra capului, cu operatorii cocoşaţi sub greutatea camerelor de luat vederi (n-avem voie cu trepiede!), părem nişte inşi veniţi cu capra la preşedintele Bush. Sînt ultimul la coadă. De o parte şi de alta, doi inşi de la Secret Service. În grădina Casei Albe, mai ceva ca în grădina mîndrei mele din cîntecele populare: trec încolo şi încoace lucrători cu scule. E cald, o căldură înăbuşitoare. Horia Alexandrescu scoate din buzunar ventilatorul portabil, cumpărat de aici, din SUA, şi începe să-l plimbe prin jurul feţei. Bîzîitul lui seamănă izbitor cu cel al unui aparat de ras. Cei de la Secret Service tresar. Se întreabă, probabil, ce l-a apucat pe Horia de se bărbiereşte tocmai acum, cînd trebuie să intre în Biroul Oval. Descoperind despre ce-i vorba, schimbă între ei priviri amuzate. Îl avertizez pe Horia că a creat deja un eveniment. Amabil, întinde unuia dintre cei doi ventilatorul. E refuzat în chip profesional.

Ne punem din nou în mişcare. Mă aştept să străbatem alte şi alte coridoare, să mai staţionăm pe la uşi. Cînd colo, fără să-mi dau seama, ba chiar fără să vreau, mă trezesc în Biroul Oval. Sînt atît de buimăcit de iuţeala întîmplării că-n prima clipă nu-mi dau seama unde sînt cei doi. E de altfel şi greu să-i vezi. George Bush şi Adrian Năstase stau tolăniţi în faţa unui şemineu de operetă. Spaţiul din faţa lor e protejat de un rînd de fotolii. În spatele acestora, se ridică zidul jurnaliştilor americani, care s-au grăbit să se aşeze în capul cozii. Jurnaliştii de radio s-au trîntit pe podele în faţa celor doi. Ţin întinse microfoanele cît mai aproape de augustele buze ale lui George W. Bush. Parcă sînt nişte nepoţei ascultînd poveştile spuse de bunic la gura sobei. De aici, din dreapta, nu văd nimic. E musai să ajung dincolo, în partea stîngă a sălii, unde descopăr că spaţiul e mai liber. Preşedintele Bush spune ceva istoric pentru România. Eu mă întreb însă dacă pot să trec în partea cealaltă a sălii fără ca Colin Powell să observe că sînt în vestă. Îmi iau inima în dinţi şi trec. Vorbeşte acum premierul Năstase. România e aliatul necondiţionat al Americii. Vom merge pînă la capăt în Irak. Am ajuns viu şi nevătămat dincolo. Asemenea unui soldat care a făcut un salt dintr-o tranşee în alta sub bombardamentul inamic. Preşedintele Bush răspunde unui jurnalist american în chestiunea Comisiei de anchetă. Jurnalistul, un ins pirpiriu, notează de zor într-un caiet flenduros. Eu am altă treabă mai importantă. Ca să ajung chiar lîngă fotoliu, trebuie să scap de o fotoreporteră americană care se fîţîie într-o parte şi-n alta. Profit de clipa cînd respectiva, în cea mai deplină inconştienţă, se duce mai încolo, în căutarea unui unghi mai interesant, şi fac, ţuşti! Sînt faţă-n faţă cu George W. Bush. Tipa îşi dă seama de eroarea sa tragică. E prea tîrziu. Nu m-aş da la o parte nici cu forţa armată. Preşedintele Bush a ajuns la capitolul Curcubeul de la Bucureşti. Îşi arată deplina încîntare. Drept pentru care întinde mîna în chip cît mai electoral. Aparatele foto se prăbuşesc într-un ţăcănit disperat. Preşedintele simte că-i rost de ceva voturi în plus. Ţine mîna întinsă pînă cînd ţăcănitul încetează.

Mulţumesc! zice el, deodată. Ca la un semn, mai mulţi cetăţeni în costum, pe care-i confundasem cu jurnaliştii americani, ne îndeamnă s-o ştergem cît mai iute. Cei care dau semne c-ar vrea să mai rămînă, sînt împinşi pe cît de discret pe atît de ferm. Sînt atît de categorici încît, o clipă, mă tem că ne vor administra cîteva picioare în fund.

Ajungem pe peluză făcînd drumul invers.
Concluzia tuturor celor care am fost înăuntru:
Biroul Oval e mult mai mic decît se vede la televizor!

(Sfîrșit)

(Din volumul În vestă, printre fracuri, editura Historia, 2007)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Cum am fost eu în Biroul Oval”

  • Motto “Nu se poate sa iei ultimul galben al unui sarac?…Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana. Fii profesionist ce dracu“ Maestrul Gheorghe Dinica ( 1 ianuarie 1934 – 10 noiembrie 2009 )
    ATENTIE!!!
    ACEST DOCUMENT SE ADRESEAZA EXCLUSIV TUTUROR CELOR CE POT GANDI RATIONAL SI POT FACE CONEXIUNI! TONUL ACESTUI DOCUMENT SE DORESTE A FI UNUL CONFESIV, SENTIMENTAL DAR SI MILITANT!
    Tristele amintiri au ajuns departe…De fapt, cu o anumită ritmicitate , indiferent de context omul are posibilitatea de a alege .
    Iar, această posibilitate de a râde sau de a plânge ar trebui să nu ne-o cenzureze nimeni!
    De cele mai multe ori, datorită “regulilor nescrise” ale acestei societăţi suntem puşi în faţa unor evenimente triste şi întunecate , dar comicul îşi face apariţia tocmai atunci când ne-am aştepta cel mai puţin.
    De la o vreme încoace am tot scris pe diferite atitudini vis a vis de anumite aspecte ce m-au determinat să mă exprim!
    Dar acum e cu totul altă treabă…
    Fără să aduc jigniri, situaţia în care se află românul este analizată în mod ironic.“Filantropica” reprezintă cea mai eficientă, şi în acelaşi timp amuzantă metodă de a aduce în prim-plan ideea că “nu tot ceea ce pare este adevărat”.
    „Ţi-e milă? Ţi-am luat banii!…”- CONTRA-EDITORIAL
    http://www.criteriul.ro/ti-e-mila-ti-am-luat-banii-contra-editorial/
    Zadkielix alias Prof. Dr. Daniel Mihai

Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | Liberalismul prost înțeles într-o țară deznădăjduită și păcatul repetat de a ne face chip cioplit