Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Cum aruncă România pe apa sâmbetei doze de vaccin care ar fi necesare în țările sărace

A trecut neobservată afirmația gravisimă a ex-ministrului de finanțe Năzare cum că guvernul ar fi achiziționat 120 de milioane de doze de vaccin.
Dar a venit azi în România comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides*, care spune că, în condițiile în care au fost alocate 500 de milioane de doze pentru ca procentul de vaccinare să fie, la nivel european, de 70%, este inacceptabil ca în România să se fi vaccinat doar 30% din populație – diktatul comisarului sovietic european a fost ca, pe perioada verii, acest procent să fie dublat (treabă absolut imposibilă, de altfel).
Nu mi-e clar dacă cele 500 de milioane de doze se referă la România (caz în care se pune întrebarea de ce România a luat doar 120 de milioane din 500 și întrebarea de ce Dumnezeu ne trebuie 500 de milioane de doze) sau la întrega UE (caz în care se pune întrebarea cum e posibil ca România să fi acaparat un sfert din aceste doze).
Intermediar, trebuie spus un lucru important despre contractarea și finanțarea prețului miliardelor de doze achiziționate de UE în 2020.
Prețul pentru aceste doze a fost dat în avans de UE, înainte chiar de a se ști că AEM emite autorizație provizorie de punere pe piață a „vaccinurilor” Pfizer, Moderna și AstraZeneca (ceea ce spune multe despre temeinicia verificării efectuate de AEM).
Banii respectivi nu vor fi suportați din bugetul UE, ci dintr-o majorare proporțională a contribuției fiecăreia dintre cele 27 de țări membre ale UE.
Dozele de Pfizer și de Moderna sunt 17 euro, iar cele de AstraZeneca, de 3 euro. Cred că s-au cumpărat mai puține vaccinuri de la britanico-suedezi (erau prea ieftine, totuși…), dar oricum media duce la 10 euro/doză.
Dacă României i-au fost alocate 120 de milioane de doze, atunci contribuția suplimentară la bugetul UE va fi de 120 de milioane x prețul mediu al unei doze. Dacă i-au fost alocate 500 de milioane, atunci contribuția va fi de 500 de milioane x prețul mediu al unei doze. Vorbim, deci, fie de 1,2 miliarde de euro, fie de 5 miliarde de euro. Aceștia sunt bani din taxele, impozitele și contribuțiile românilor, nu din buzunarul lui Cîțu. Și sunt bani de dat, nu bani de luat. Așadar, nici vorbă că vaccinul ar fi gratuit – dimpotrivă, pentru a se vaccina 30% din populație, am plătit și vom plăti toți (inclusiv cei care vor fi excluși social pe motiv de nevaccinare) între 1,2 – 5 miliarde de euro!
Vă spuneam că afirmația lui Năzare este gravissimă, Cîțu fiind pasibil nu numai de demisie ci și de pușcărie. De ce?
Costul celor 120 de milioane de doze de care vorbește Năzare este de minim 1,2 miliarde de euro. Aceștia sunt, pur și simplu, bani aruncați pe fereastră, întrucât nu s-au utilizat nici măcar 6% din dozele achiziționate. A păstra atât de multe doze la -80 de grade (cât spunea legenda că este necesar pentru o stocare safe) înseamnă un efort financiar suplimentar și un efort logistic colosal. Vorbim, probabil, de alte câteva sute de milioane de euro în plus. Urmează expirarea și distrugerea ecologică – în materie de produse medicamentoase, această distrugere este extrem de costisitoare (nu îmi imaginez că și dozele expirate vor fi aruncate la containerul comun, așa cum se aruncă măștile „de protecție”, deși cine știe … ). Chiar dacă autoritățile au încercat soluții românești, de „carantină” a dozelor expirate sau de conversie din junk în marfă prima-ntâi, deja 350 de mii de doze au fost distruse (ecologic, sper).
Pe de altă parte, problema creată de Cîțu este și de ordin etic, precum și de ordin geopolitic. Țările sărace și o parte dintre elitele progresiste din Vest au țipat, acum 2-3 luni, că nu sunt doze suficiente pentru toată lumea pentru că țările bogate au pre-cumpărat tot, iar producătorii nu îi lasă pe indieni, sud-africani sau turci să producă vaccinuri, pe motiv de proprietate intelectuală (adică, Big Pharma nu vrea să piardă din profit nicio centimă cedând temporar patentele asupra vaccinului în favoarea țărilor sărace). Tări bogate înseamnă, în primul rând, SUA, UE, Canada și Australia. Acestea au ras tot, înainte ca vaccinurile să ajungă la indieni, de exemplu – unul dintre motivele inventate de propagandă pentru a explica apariția și răspândirea variantei indiene este că India nu a avut vaccin la timp și în cantități suficiente.
Deci, din această perspectivă, țările bogate sunt vinovate de zădărnicirea combaterii bolilor.
Cîțu, personal, acaparând 120 de milioane de doze, a răpit Indiei și altor țări sărace șansa de a cumpăra sau primi gratuit 110 milioane de doze. Ba chiar Europei, de vreme ce nu peste tot s-a ajuns la procentul de 70% visat de Kyriakides.
Mai mult chiar, țările bogate și oameni ca Cîțu sunt și mai vinovați, pentru că a treia doză (presupus eficientă contra variantei delta) nu se mai poate administra peste tot – Tedros de la OMS a recomandat să nu se mai facă a treia doză, că nu ajunge pentru toată lumea …
Mesaj către cei care cred sincer că și-au redobândit libertatea prin vaccinare – dacă vin varianta delta și valul IV, caz în care trebuie reluată de la capăt toată procedura, penuria de vaccinuri și furtul șansei cetățenilor țărilor sărace de a se imuniza, ca să nu mai vorbim de bunicii pe care se presupunea că îi salvați, sunt din vina lui Cîțu & co.
PS Cele de mai sus sunt spuse în metrul „logicii” vaccinării. Nu mi-am schimbat opinia – obligarea la vaccinare este o aberație juridică anti-democratică, iar utilitatea injectării cu serurile experimentale pe care propaganda le numește „vaccinuri” rămâne de dovedit.
*ca și van der Leyen, Kyriakidis este în frumoase conflicte de interese cu Big Pharma, fie direct, fie prin intermediul soților; nimeni nu își pune niște minime întrebări de integritate morală, totuși; au contraire, pe feisbuc este protecție maximă contra unor ridicări din sprâncenă, ca asta pe care tocmai ce ați finalizat-o de citit. (Gheorghe Piperea)


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

5 comentarii pentru articolul „Cum aruncă România pe apa sâmbetei doze de vaccin care ar fi necesare în țările sărace”

  • De „mult – prea multa grija”,a guvernantilor nostri pentru vaccin si vaccinare,sa nu ne trezim,ca in poezia lui Adrian Paunescu,scrisă în 21 ianuarie 2002-poezie văzută acum drept o premoniție a ceea ce se intampla din cauza COVID19

    „Bolnavi unanim”

    Si ce-ar fi dacă,
    Într-o zi blestemată
    Ne-am îmbolnăvi cu toții
    Deodată?
    Si medici, si pacienți,
    Si părinți, si copii?

    Ce-ar fi, ce-ar fi
    Dacă, brusc,
    Ne-am îmbolnăvi,
    Dacă n-ar avea
    Cine pe cine să mai trateze,
    Bandaje și paranteze?

    Ce-ar fi dacă,
    În urma dreptului legitim
    De a ne îmbolnăvi,
    Chiar ne-am trezi,
    Că ne-am îmbolnăvit
    Și n-avem cui ne adresa,
    N-avem pe cine chema?

    Ce-ar fi dacă,
    Într-o zi blestemată
    Ne-am îmbolnăvi
    Cu toții
    Deodată?

    Miroase-a carantină peste veac,
    Bolnavii sunt chemați să se supună,
    la încercarea ultimă, comună,să li se spună: nu mai aveți leac.. ”

    Ieri 20 iulie 2021 poetul Adrian Paunescu ar fi implinit 78 de ani;fie-i tarana usoara.

  • Foarte corect ce spuneti ,dle Piperea,dar indraznesc sa va completez.Nu vi se pare dubios ca aceasta isterie a vaccinarii anticovid a cuprins doar zonele unde majoritara populatia alba si crestina:America de Nord ,Europa,Australia.Cand se ajunge la Africa,Asia,America de Sud se invoca saracia ,vezi doamne,bunavointa tarilor bogate practic dispare aceasta presiune a vaccinarii anticovid ,se uita de distantare si restrictii in zone unde densitatea populatiei intrece mult pe cea din tarile dezvoltate.O mare minciuna de fapt de vrea extinctia mondiala a populatiilor albe si crestine.Fiti curajos pana la capat

    • Scapa pe dracu saracii de vaccinare(Asia,Africa,America de Sud).Vor fi vaccinati si ei.Ca de aia se baga valul 4 pe teava,ca sa aiba astia pretext sa dea legea vaccinarii obligatorii pe toata Planeta.Va deveni obligatoriu sa te vaccinezi(nu se va mai lasa la liber treaba,vine valul 4 pentru ca sa se dea vaccinarea obligatorie).Sa o lasam moarta cu crestinismul,Biserica Crestina este de mult la butoniera Marilor Baieti,liderii Bisericii in toata lumea sunt la masa cu Marii Baieti,si lucreaza impreuna.Crestinismul,chiar si Islamul si alte Religii sunt controlate tot de catre Baietii Mari(sunt instrumente perfecte de indobitocire in slujba intereselor Marilor Baieti,cand alte metode dau gres).

      • Nu le arunca nimeni,niste baieti o sa le dea la suprapret,cand vaccinarea va deveni obligatorie peste tot,si niste tari amarate se vor bate pe doze.Niste baieti vor face bani Adevaraciune,nu gluma.Vor faci niste Baieti Destepti o specula de toata frumusetea cu ele.Baietii le tin acum la rezerva(probabil ca stiu ca va veni vaccinarea obligatorie pe toata Planeta,dupa valul 4) si atunci pregatesc megatunul cu dozele(marea specula,sau o noua operatiune Jimbolia cu vaccinuri).

  • Multumim pentru faptul ca nu ne lasati sa fim prostiti tot timpul. Va rog nu cedati si fiti de partea dreptatii si legii, asa cum ar trebui sa fie orice avocat si dascal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *