Alegeri locale, rezultate parțiale: – Consilii locale: PSD – 36,26%, PNL – 29,41%, AUR – 9,35% – Primari: PSD – 38,47%, PNL – 32,72%, AUR – 6,29%

Cum i-a folosit Ion Antonescu pe legionari pentru a pune mîna pe Puterea deplină în România

Chiar dacă nu străluceşte în planul semnificaţiilor teoretice, volumul lui Teşu Solomovici, Mareşalul Ion Antonescu – o biografie, prezintă marele avantaj al transcrierii unor documente cruciale pentru înţelegerea perioadei istorice 6 septembrie 1940 – 23 august 1944.
Cîteva dintre acestea sînt dedicate relaţiei dintre Ion Antonescu şi Legiune în cele cîteva luni de existenţă a Statului naţional – legionar.

Prin Decretul-Lege din 14 septembrie 1940, semnat de Regele Mihai I, împărţirea Puterii în noul regim e următoarea:
Ion Antonescu este conducătorul Statului Naţional Legionar şi şeful regimului legionar.
Horia Sima este comandantul Mişcării Legionare.
Mişcarea Legionară „este singura mişcare recunoscută în noul Stat, avînd ca ţel ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare”.

Acest nou regim, succedînd celui carlist, a durat doar patru luni, mai precis din 14 septembrie 1940 pînă în 23 ianuarie 1941, ziua cînd Rebeliunea legionară e zdrobită:
Balamucul care defineşte aceste cîteva luni de regim, dar mai ales abuzurile şi crimele comise de legionari au făcut ca ele să fie aşezate de istorici sub semnul pamfletului neiertător.

Ca şi o altă perioadă de neaşezare dramatică a unei ţări suferind, în chip obişnuit, cum spunea Caragiale, de neaşezare, cea cuprinsă între 14 septembrie 1940 – 23 ianuarie 1941, a fost înfăţişată posterităţii sub puterea maşinăriei de rescriere a trecutului în interesul prezentului.

După eşecul Mişcării Legionare, propaganda antonesciană s-a grăbit să proclame acest timp drept unul al înaintării pînă pe marginea prăpastiei. Legionarii fugiţi din ţară, dar şi cei hăituiţi, s-au lansat în atacuri la adresa conducătorului Antonescu fixat drept un complice al Masoneriei.

După 23 august 1944, propaganda comunistă i-a pus în aceeaşi oală pe Ion Antonescu şi Horia Sima în strădania de a face şi mai criminal pe cel condamnat la moarte sub acuzaţia de criminal de război.

În anii Ceauşescu, tentativele de abordare mai nuanţată a Mareşalului au dus la exagerarea celor cîteva luni de Stat Naţional Legionar pentru ca lichidarea Rebeliunii să poată face din Ion Antonescu un personaj cît de cît acceptabil.

Delirul lui Marin Preda, roman dacă nu comandat, atunci măcar acceptat de oficialităţi, se dovedeşte un moment semnificativ în acest proces de rescriere a trecutului.
În absenţa unei abordări lucide, ferite de patimi a Statului Naţional-Legionar, nu s-a creat posibilitatea de a-l radiografia din punct de vedere strict politic.
De ce a apelat Ion Antonescu la Mişcarea Legionară?
Întrebarea e cu atît mai incitantă cu cît prin actul de la 6 septembrie 1940, deşi teoretic simplu şef al Guvernului, Ion Antonescu primeşte puteri excepţionale în statul român.

Răspunsurile au făcut trimiteri la sentimente: încrederea lui Ion Antonescu în puritatea morală a Mişcării Legionare, recunoştinţa faţă de ajutorul dat pentru a se debarasa de stînjenitorul Carol al II-ea, teama de nemţi.

Decizia lui Ion Antonescu nu poate fi înţeleasă sau chiar judecată dacă nu luăm în calcul şi mecanismele politice.
Un an şi ceva după Lovitura de stat din 10/11 februarie 1938, înaintaşul lui Antonescu în materie de conducere a ţării s-a străduit să guverneze fără nici un partid politic.

N-a fost nevoie de prea multe informaţii ca să-şi dea seama de greşeală.
În absenţa unui partid sau, mă rog! a unei maşinării cu acoperire în întreaga ţară, programul său politic risca să rămînă literă moartă pe hîrtie de lux.
Şi la îndemnurile primului său sfetnic, agerul Armand Călinescu, Majestatea Sa face rost, în decembrie 1938, de un partid: Frontul Renaşterii Naţionale.

Nici acesta şi nici vremelnicul său succesor din iunie 1940 – Partidul Naţiunii – nu întrunesc exigenţele unei maşinării bine puse la punct pentru a prelua deciziile Regelui şi ale Guvernului său şi a le transforma în realităţi.
Aparent, Frontul Renaşterii Naţionale întrunea toate condiţiile unei asemenea maşinării.
Avea şefi şi şefuleţi, birouri şi structuri în teritoriu, ba chiar şi un ziar, condus de Cezar Petrescu.

Îi lipsea însă condiţia de esenţă a unui autentic partid, cea care dă unei formaţiuni tăria de a aplica un Program:
Credinţa într-un ideal, într-o viziune asupra lumii, într-o idee.
Şi asta din simplul fapt că Frontul Renaşterii Naţionale nu se formase de jos în sus, altfel spus, nu pornise de la cîţiva oameni, arşi lăuntric de o idee, atît de tare însufleţiţi de aceasta încît s-o poată transmite şi altora.

FRN era o creaţie artificială, rod făţiş al unei realităţi gen:
– Să-mi faceţi rost de un partid că altfel vă ia mama dracului!

Chiar şi un dictator are nevoie de o maşinărie pentru a-şi concretiza proiectele mai mult sau mai puţin fantasmagorice. Stalin s-a folosit de NKVD împotriva PCUS. Ceauşescu de mașinăria Partidului Comunist. Nu e întîmplător că declinul lui Ceauşescu a început în clipa cînd maşinăria numită Partid Comunist Român n-a mai funcţionat, atinsă de rugină în roţile sale dinţate.

Carol al II-lea a pornit din start cu un FRN de o splendidă inutilitate. Pe de o parte, pentru că formaţiunea se născuse şi se dezvoltase artificial, de sus în jos, pe de alta, pentru că-i lipsea liantul fără de care un partid nu există. Credinţa într-un ideal, într-un program, într-o idee.

Cînd generalul Antonescu a preluat Puterea, în 6 septembrie 1940, singura forţă politică reală din România era Mişcarea legionară. Dispunea de structuri în teritoriu, de o disciplină de fier, dar mai ales, de un program politic.

A luat în calcul generalul Antonescu aceste date cînd s-a decis să proclame Statul Naţional Legionar?!
E greu de dat un răspuns pozitiv.

Mult mai sigur e faptul că Ion Antonescu s-a gîndit la următoarele:

  • Foloseşte forţa Mişcării în folos propriu, socotind că în materie de guvernare legionarii erau „nişte copii”.
  • Dă curs unei puternice stări de spirit populare, dominate de credinţa că Mişcarea ar putea schimba ceva în România.
  • Face pe plac nemţilor, care sprijiniseră Mişcarea.

De la început Statul Naţional Legionar suferea de cîteva carenţe catastrofale:
Conducerea Executivului, a aparatului administrativ al ţării chiar, revenea lui Ion Antonescu.

Ion Antonescu nu era însă Legionar.
Mai mult, nu împărtăşea o iotă din Programul Radical al Mişcării.

Gesturile făcute de el în favoarea Mişcării – inclusiv spectaculoasa îmbrăcare a Cămăşii Verzi – ţineau de imaginea publică, de manipularea românilor.
Pe General îl despărţeau de Mişcarea Legionară, înainte de toate, chiar programul politic minimal:
Mişcarea împărtăşea Teza Revoluţiei Legionare.

Generalul era un adept convins al ordinii. Ceea ce intra în conflict de esenţă cu Dezordinea inevitabilă provocată de Revoluţie.
Mişcarea pleda pentru condamnarea oamenilor vechiului regim prin formula revoluţionară a Tribunalelor ad-hoc.

Generalul ţinea la respectarea legalităţii.
Statul Naţional Legionar se anunţă astfel chiar de la început, drept una dintre cele mai aberante construcţii din Istoria României.

Ținută în viață pînă cînd Generalul și-a pregătit terenul pentru propriul Regim:
Dictatura antonesciană.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Cum i-a folosit Ion Antonescu pe legionari pentru a pune mîna pe Puterea deplină în România”

  • „Logodna” generalului cu ML (sept. 1940), terminată prin „divorț” sangeros (ian. 1941) este clar (si în detaliu explicată) in depozițiile și interogatoriile lui I. A. din mai 1946, toate impecabil editate de Marcel-Dumitru Ciuca, in excepționala Procesul Mareșalului Antonescu. Documente (3 vol., București, Ed. Saeculum I. O. – Ed. Europa Nova, 1995; foarte recent, a fost reeditată). Cartea pe care o pomeniți la început nu este tocmai un model de editare și redactare, fiind mai degrabă o „crestomație” (documente edite, interpretări istoriografice) amatoristică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *