Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cum mi-a amintit Putin că am trecut pe la DNA și am dat cu subsemnata

Azi, când am aflat că Parchetul General îl cheamă pe Putin să dea cu subsemnatul, am zis că e banc. Și apoi, tot într-un hihihi și hohoho, am citit negru pe alb că nu e caterincă. Eu sunt cu madlenele, cred că e și de la vârstă și de la faptul că am acumulat și ani și amintiri. Prin urmare, azi iar mi-am amintit cum am ajuns la DNA, acolo unde nu are cum să ajungă Putin, dar bănuiesc că și scena descrisă în articolul de mai jos, publicat pe cristoiublog.ro în 9 octombrie 2020, s-a mutat la alte parchete. Sau se întâmpla și acolo, doar că nu m-am nimerit. La DNA, sigur nu mai merge doamna cu plasa, că bate vântul, nu mai sunt mușterii.


Comerțul ilicit de la DNA din epoca de aur Kovesi

Una dintre părțile bune ale Facebook-ului este secțiunea „Amintiri”. A, și cea cu zilele de naștere, că fără asta cred că rar am mai spune cuiva „la mulți ani”.
Așadar, grație Amintirilor de astăzi, mi-am amintit de cum am stricat eu o conferință, spre extazul presei, la care am fost invitată ca speaker. Era vorba despre comerțul ilicit și în discurs am spus, en passant, că la DNA umblă ca vodă-n lobodă doamnele alea cu plase de rafie după care s-a inspirat Louis Vuitton. După plase, nu după doamne. Alea cu pătrățele, le știți.
S-a dus dracului toată conferința. Reporterii stăteau cu ochii pe mine ca pe butelie și cum s-a terminat, toți erau grămadă să dau un sincron. Le-am spus eu foarte vag, dar acum dau detalii.

În 2014, în plină și înfloritoare epocă Laura Codruța Kovesi, m-am trezit citată la DNA București. Începând de la citare până la audiere totul a fost un coșmar. Ce Covid! Spaimă mai mare decât aia, că trebuie să mergi la DNA, nu există. Și eu eram martor, nu inculpat. Dar, în acele vremuri, și dacă nu aveai nici cea mai mică treabă cu cauza, dacă locuiai doar pe strada cu „coruptul”, puteai ajunge direct în Beciul Domnesc. Bun. Într-o bună dimineață, mă sună cineva cu număr necunoscut. Astea, de regulă, sunt telefoane oficiale. În afară de alea de înjurături. Când am auzit că e anchetator de la DNA, mie, care am stat în față la DNA, care am fost la procese încă de pe când era PNA, eu care am băgat spaima în procurori, mi-a stat inima când am auzit că sunt într-un dosar.

Fac o paranteză. Nu știu ce mare proces al DNA se strămutase la Târgu Mureș și vine o colegă repede să-mi spună că Alexandru Chiciu, fost procuror DNA, acum avocat, întreabă de mine. M-am dus, m-am prezentat și el îmi zice: „Doamnă, mi-ați făcut viața un coșmar”. Apoi ne-am împrietenit și am râs de cât de scorpie am putut fi.

Revin la mine, martoră la DNA. Am stabilit cu anchetatorul când să mă prezint și îl întreb dacă am nevoie de avocat. „În această fază nu cred”, m-a „liniștit” el. Până am ajuns în București, câteva zile, am trecut prin chinurile iadului, chiar dacă știam sigur că nu numai că nu e nimic cu mine, dar nici cu inculpatul nu era. M-a pus naiba, ca atunci când te diagnostichezi pe net și-ți dă numai cancer, să mai și întreb un amic avocat. Care mi-a zis că „în zilele astea, dacă intri la DNA mare lucru să nu ieși cu cătușe”, deci situația era cât se poate de albastră.

Bun. Ajung eu la DNA, fix de ziua mea de naștere. Doamne, ce era acolo! Nici pe peluza de la Casa Albă nu stau atâția jurnaliști. Atunci, că acum bate vântul la DNA. Mă uit în jur să mă asigur că merg singură spre intrare, că de mă lipeam lângă un corupt celebru, eram și vedetă. Mă uit cu coada ochiului către jurnaliști, ăia se holbau la mine încercând să mă plaseze într-un cerc de suspecți. Urc scările, mi se ia telefonul. Oameni mai urâcioși ca acolo nu am pomenit. În loc să se uite cu milă, cu prezumție de nevinovăție, pentru toți eram „corupta”. Acolo se potrivea la fix fraza scrisă deasupra intrării în Infern: „Voi ce intrați, lăsați orice speranță”. Jandarmul îmi spune să intru într-o sală pe dreapta. Și, dintr-o dată, apare mândra! Doamna cu plasa de rafie după care s-a inspirat Louis Vuitton. Intră ca la salonul de înfrumusețare, o salută cu prietenie jandarmii și-și vede de drum, pe scări în sus. Eu mă uit uimită la jandarmi, ăia se bosumflă și-mi fac semn să intru în sală. Mai că nu mi-au zis: Marș, infractoareo!

Intru. Acolo mai era un domn. În lipsa telefonului, m-am apucat și eu să-mi frământ mâinile, ca domnul. Stăm noi ce stăm, mai c-am fi început o conversație, dar cum naiba să te bagi în vorbă? „Ia, cum ați delapidat, poate facem schimb de experiență?”, nu era chiar formula potrivită. Și intră Cumpănașu. Care face ochii cât cepele când mă vede. El, clar, era guest star pe acolo. Schimbăm două vorbe și pleacă. Și intră doamna. Aia cu plasa de rafie. „Doamnă, am niște parfumuri fine. Vreți să le vedeți?”. Eu, mai să cad de pe scaun. Ea începe să despacheteze, să-mi fâs, fâs pe la nas cu parfumuri. Mă uit în plasă, avea și altele. „Și ce mai aveți?”, o întreb eu. „Rujuri, oje și ceva sutiene de-alea secrete”„Ce sutiene secrete?”, o întreb eu și mai confuză. Scoate unul și-mi vântură cupele pe sub ochi, apoi mi le pune pe piept să vadă dacă mi se potrivesc. „A, Victoria’s Secret”, constat eu văzând eticheta. „Hai, doamnă frumoasă, cumpără. Dacă nici matale nu ai bani!”, mă îndeamnă ea. „Ia zi, cu ce te-au înhățat? Ești primăriță?”, mă întreabă ea în șoaptă, cumva solidară. În acel moment m-am văzut scoasă pe scări în cătușe, reporterii roind în jur și întrebând: „Cât ați furat?”, „Dar de ce ați furat?” „Vă pare rău?” „Mergeți la pușcărie?”

„Nu am furat nimic, sunt martoră”, i-am răspuns. „Eeee, așa zice toți. Doamnă, să vă spun ceva, că eu îi cunosc pe ăștia, șoptește ea și se apleacă spre mine, de parcă urma să-mi spună cel mai mare secret. Să recunoașteți și să ziceți că vă pare rău. Că unii e miloși și vă dă cu suspendare”„Doamnă, judecătorul dă pedeapsa”„Eu am vrut să-ți fac un bine. Zi, vrei un parfum? Că-ți dau unul care-ți poartă noroc”. Ca noroc că a apărut jandarmul și i-a făcut un semn discret să plece, că eram pregătită să fac circ. Și să ies să-i chem și pe ăia de afară. Bine, ăia o vedeau pe doamna cu plasa de rafie că intră și nu li se părea nimic suspect.
În fine, ajung în fața anchetatorului și chiar nu pot spune nimic de rău de el. Peste o lună, dosarul avea să fie clasat.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *