Cum ne foloseam de citatele din Ceaușescu pentru a scrie adevăruri incomode

Prima apariție a paginii Opinia literară și artistică înființate de mine după ce-am ajuns redactor șef adjunct pe Cultură la Scînteia tineretului a avut loc sîmbătă, 2 februarie 1980. Structura și conținutul anunță Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului din 20 septembrie 1980, deși în februarie 1980 nici prin visele mele cele mai plăcute nu-mi trecea vestea că la un moment dat voi conduce o revistă literară.

Judecarea primului număr din Opinia literară și artistică trebuie să țină cont de condițiile de bară fixă în care se desfășura activitatea de ziarist în ultimii ani de domnie ai lui Nicolae Ceaușescu. La începutul lui 1980, regimul intrase demult în procesul de împietrire în rutină și învechire acoperit cu mari eforturi de sclipiciul propagandei și ea tot mai obosită. Măsurile de precauție constau în plasarea materialelor cu cîntec sub titluri clișeu, astfel încît să nu atragă atenția vigilenților. E într-un fel opusul titlurilor date azi pe site-uri pentru a întreține febra clickbaiturilor. Acum, se dau titluri tari, senzaționale, fără nici o legătură cu conținutul, în cele mai multe cazuri un fel de apă chioară pe post de supă de protocol. Atunci dădea titluri banale, clișeu, fără nici o legătură cu conținutul, care era interesant.

Astfel pagina era pusă sub protecția unui citat din Nicolae Ceaușescu. Eram meșter la a găsi citate care să justifice textul îndrăzneț așezat sub umbrela Conducătorului. Așa cum am mai scris, opera lui Nicolae Ceaușescu urma procesul complex de trecere de la Primăvara bucureșteană dintre 1965-1971 la Iarna Birocrației rutiniere definită prin absența oricărui spirit, inclusiv a spiritului revoluționar. Citatul care patrona pagina era acesta:

„Cultivînd consecvent spiritul obiectiv, științific în judecarea valorilor literare, manifestînd exigență principială față de lipsurile și fenomenele negative din sfera creației, critica trebuie să încurajeze cu pasiune orientările pozitive, valorile autentice, să constituie un sprijin real în dezvoltarea literaturii noastre revoluționare.”

Celor de azi, dar și celor mai vechi, care o fac pe anticomuniștii, pentru că altceva nu pot face, textul nu le spune mare lucru. E un citat din Nicolae Ceaușescu, pur și simplu.
Nimic mai greșit.

Din 1965 pînă în 1980, Nicolae Ceaușescu oferea publicului un marfar de citate. Destinul lui Ceaușescu a fost de la liberalism la dogmatism. Între 1965 și 1971 România a cunoscut ceea ce eu am insistat să reamintesc ani întregi Primăvara de la București, mai lungă și mai profundă decît Primăvara de la Praga. Primăvara de la Praga a fost chiar doar o primăvară. Tancurile sovietice au îngropat-o cînd abia se ridicase în două piciorușe și începuse să gîngurească. Primăvara de la București a durat din 1965 pînă în 1971 și, spre deosebire de Primăvara pragheză, a reușit să schimbe țara și oamenii din temelii. În acești ani m-am format ca ziarist și gînditor. Ca ziarist și gînditor care, fără să nege comunismul, vedea lumea altfel decît staliniștii puși pe intrigi la casele de pensii. Ca mine au fost mii de funcționari ai partidului și statului. Cînd Ceaușescu a schimbat macazul, el a intrat în conflict nu cu anticomuniștii din Occident, ci cu comuniștii din România. Formați de Ceaușescu Tînărul la școala profesionalismului, a competenței, a comunismului inteligent, cuceritor, aceștia au opus rezistență în interiorul Sistemului. Și una dintre formele acestei rezistențe era de a face lucruri liberale sub acoperirea citatelor din Ceaușescu Tînărul.

Citatul de mai sus corespundea perfect intențiilor mele de a face o pagină de cultură profesionistă.
Nicolae Ceaușescu se referea în citatul respectiv la critica literar- artistică.

„Cultivînd consecvent spiritul obiectiv, științific în judecarea valorilor literare, manifestînd exigență principială față de lipsurile și fenomenele negative din sfera creației”, critica – spune Ceaușescu- trebuie să încurajeze valorile autentice.

Pagina s-a remarcat de la început prin spiritul caustic, prin ironizarea prostiilor din creație, prin punerea la lucru a notiței răutăcioase.
Îl contraziceam noi, cei care scriam Opinia, în vreun fel beștelind anumite opere literare, realizînd portrete ale scriitorilor tineri talentați?
Firește că nu.
Evident, prin valori autentice, Nicolae Ceaușescu înțelegea pe pastișorii lui Coșbuc. Da, dar din punct de vedere public nu ne putea reproșa nimic.